Cine stabileşte preţul maşinilor second-hand

0
Publicat:
Ultima actualizare:

maşini în anul 2006 în România au fost Dacia Logan şi Daewoo Matiz. Aşa spun statisticile. Totuşi, mărcile din ce în ce mai căutate de români, mai ales cele care pot fi achiziţionate în

maşini în anul 2006 în România au fost Dacia Logan şi Daewoo Matiz. Aşa spun statisticile. Totuşi, mărcile din ce în ce mai căutate de români, mai ales cele care pot fi achiziţionate în regim second-hand, rămân Audi, Volkswagen, Opel, BMW, Mercedes, Peugeot sau Skoda. Din nefericire pentru cumpărătorii de ocazie, în România există adevăraţi experţi în "măsluirea" maşinilor. Modificările cele mai frecvente se fac la numărul de kilometri rulaţi, mai apoi, dacă maşina a fost lovită, i se schimbă acea parte din caroserie şi se vinde ca nouă. Nu-i mai aducem în discuţie pe acei mecanici auto care fabrică la propriu un autoturism din bucăţi, iar apoi îl scot la vânzare asigurând cumpărătorul că el este unicul proprietar. În concluzie, riscurile la care este supus cumpărătorul unei maşini la mâna a doua sunt mari.

Cum alegi o maşină bună la un preţ bun?
Marii importatori de maşini second-hand din România stabilesc preţul unui autoturism în funcţie de mai multe criterii. "Preţul este legat de o serie de parametri tehnici ai autoturismelor, cum sunt anul de fabricaţie, numărul de kilometri, starea caroseriei, marca, tipul, dotări opţionale, numărul de proprietari, precum şi cererea existentă pe piaţă la momentul respectiv", ne-a declarat Miodrag Stanoievici, Country Manager la AAA AUTO SA. Totuşi, de la o companie la alta, preţurile aceleiaşi maşini, care îndeplineşte aceleaşi criterii, diferă destul de mult. Miodrag Stanoievici susţine că fiecare maşină second-hand este unicat şi că un proprietar nu îşi poate evalua singur maşina. "Nu există un catalog unanim acceptat care să standardizeze preţurile", ne-a declarat managerul de la AAA Auto. Horaţiu Moldovan, manager la Welt Auto, din cadrul Porsche Romania, îl contrazice pe Stanoievici: "Noi stabilim preţul maşinilor din parcul nostru auto după catalogul Eurotax. Acest catalog apare lunar, se găseşte pe piaţa din România şi orice client care este interesat de o maşină la mâna a doua îl poate consulta, pentru a-şi stabili preţul corect".

* Cele mai sigure maşini second-hand sunt cele care se vând în parcurile auto specializate
* Evitaţi achiziţionarea unei maşini de la particulari, iar dacă alegeţi această variantă, solicitaţi o verificare amănunţită la un service autorizat. Nu acceptaţi verificarea maşinii la un service recomandat de vânzător
* De obicei, companiile care vând maşini la mâna a doua oferă garanţie. Garanţia acordată de o companie nu este fixă, ea stabilindu-se în funcţie de detaliile tehnice ale autoturismului. Alegeţi maşina care are garanţia cea mai mare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite