Rusia, preferată de investitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Moscova sunt mult mai pesimiste faţă de prognozele extrem de pozitive ale fondurilor de investiţii. Analiştii care n-au prevăzut în 2009 performanţa pieţei moscovite anticipează profituri substanţiale pentru 2010.

Bursa din Moscova este considerată de către managerii fondurilor de investiţii ca având cel mai mare potenţial de creştere dintre marile pieţe emergente, chiar dacă în 2009 a avut cea mai mare creştere, de 129%.

Conform analizei efectuate de Bloomberg, mai mult de 95% dintre ratingurile acordate acţiunilor cotate la Moscova sunt „cumpără", sau „păstrează", cel mai înalt procentaj înregistat din 1997.

Goldman Sachs Group recomandă Rusia ca fiind cea mai atractivă piaţă emergentă, în timp ce cea mai veche bancă rusă de investiţii, Troika Dialog, anticipează o creştere medie a cotaţiilor acţiunilor de 40% pentru 2010.

Profitul din plasamentele bursiere vor fi duble în Rusia, comparativ cu nivelurile estimate pentru China, India şi Brazilia, mai ales datorită scumpirii petrolului şi gazelor naturale.

Profituri de peste 30% în 2010

Analiştii intervievaţi de Bloomberg anticipează o creştere medie a preţului acţiunilor companiilor ruse de 21% pentru următoarele 12 luni. Titlurile cu cele mai bune evoluţii în 2010 vor fi Rosneft, cel mai mare producător de petrol şi compania de telecomunicuţii Mobile TeleSystems, ambele cotate cu creşteri de 30%.

În urmă cu 12 luni, aceleaşi fonduri de investiţii cotau Rusia ca cea mai mai puţin atractivă piaţă pentru plasamente bursiere dintre economiile emergente.

În perioada cuprinsă între august 2008 şi februarie 2009, investitorii au retras peste 290 de miliarde de dolari de pe piaţa rusă, în momentul în care economia se confrunta cu cea mai gravă criză din ultimii 10 ani. Indicele RTS al Bursei din moscova a pierdut 63% din valoare în 2008, cea mai mare scădere dintre cele 30 de mari pieţe de capital din lume.

Inflaţia periclitează redresarea economică

Alexei Kudrin, ministrul rus de Finanţe, consideră că Rusia este „veriga slabă în cadrul pieţei financiare globale" iar economia nu este suficient de puternică pentru a atrage investiţii după ce băncile centrale din SUA şi Europa vor începe să majoreze ratele dobânzilor de referinţă.

Produsul Intern Brut se va contracta cu 8,7% în 2009, iar redresarea ar putea fi compromisă de presiunile inflaţioniste, a atenţionat Kudrin.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite