Romatsa a avut venituri de peste 600 milioanei de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - Romatsa - a realizat venituri totale de 645,71 milioane lei în 2009, informează Ministerul Transporturilor.

Compania a realizat cheltuieli de 621 milioane lei, iar cheltuielile cu investiţiile au ajuns la 56,8 milioane lei.

Activitatea Romatsa pe parcursul anului 2009 s-a înscris în eforturile pe termen mediu şi lung în vederea îndeplinirii cerinţelor aplicabile care derivă din pachetul legislativ privind Cerul European Unic.

În 2009, Romatsa a realizat transferul activităţii de furnizare a serviciilor de trafic aerian aferente sectorului Bacău de la CDZ (Centrul de Dirijare a Zborurilor) Constanţa la CDZ Bucureşti, în luna noiembrie 2009.

Romatsa a urmărit şi creşterea eficienţei organizaţiei prin reducerea progresivă a numărului de personal şi, corespunzător, a numărului de posturi, în conformitate cu Programul Romatsa 2010, începând de la 1.930 şi ajungând la 1.686, la data de 1 decembrie 2009.

De asemenea, în 2009, s-a urmărit dezvoltarea Proiectului Danube FAB pentru crearea unui bloc funcţional de spaţiu aerian între România şi Bulgaria. În acest context, Comisia Europeană a aprobat celor două state o asistenţă financiară în valoare de 2,51 milioane euro pentru fazele de pre-implementare a proiectului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite