O nouă monedă românească, în memoria primei femei aviator din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând de luni, o monedă din argint dedicată aniversării a 125 de ani de la naşterea Elenei Caragiani-Stoinescu.

Moneda este din argint, cu formă rotundă, un diametru de 37 mm şi o greutate de 31,103 grame şi are o valoare nominală de 10 lei, scrie Agerpres, citând un comunicat de presă emis de BNR.

Aversul redă o compoziţie care sugerează zborul şi călătoriile, inscripţia "ROMÂNIA", valoarea nominală "10 LEI", stema României şi anul de emisiune "2012". Reversul prezintă portretul Elenei Caragiani-Stoinescu, anii între care a trăit aceasta, imaginea parţială a unui avion Blériot şi inscripţia în arc de cerc "ELENA CARAGIANI-STOINESCU".

"Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 monede", se arată în document.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 340,00 lei/bucata.

Monedele din argint dedicate aniversării a 125 de ani de la naşterea Elenei Caragiani-Stoinescu au putere circulatorie pe teritoriul României.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Elena Caragiani-Stoinescu a fost prima femeie aviator din România. Primul său zbor l-a efectuat în anul 1912, însoțită de profesorul său de echitație, iar brevetul de pilot i-a fost eliberat de Federația Aeronautică Internațională, la 22 ianuarie 1914, în Franța.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite