Cum se restituie diferentele de impozit pentru veniturile obtinute in 2003

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul are de restituit contribuabililor, in contul impozitului pe venitul global platit in 2003, aproape 2.532 miliarde lei si are de primit de la cei care au platit mai putin aproximativ 1.383

Statul are de restituit contribuabililor, in contul impozitului pe venitul global platit in 2003, aproape 2.532 miliarde lei si are de primit de la cei care au platit mai putin aproximativ 1.383 miliarde lei. Pentru a fluidiza procesul de returnare a banilor, persoanele care vor avea de primit, in urma deciziei de impunere anuala, diferente de impozit pe venit mai mici de 1,5 milioane de lei, vor primi sumele cuvenite acasa, prin mandat postal, au anuntat reprezentantii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). Astfel, contribuabilii care au primit decizii anuale de impunere din care rezulta diferente de restituit mai mici decat nivelul mentionat, impreuna cu documentul de restituire si, dupa caz (in situatia in care exista alte datorii neachitate), instiintarea de compensare nu mai trebuie sa se deplaseze la administratia fiscala. In cazul in care contribuabilii in cauza nu sunt gasiti acasa, acestia vor trebui sa-si ridice banii de la oficiul postal de care apartin. In cazul in care au nelamuriri legate de suma restituita, cetatenii pot contacta serviciul de asistenta a contribuabililor la numarul de telefon inscris pe documentul de restituire anexat la decizia anuala de impunere. Pentru restituirea diferentelor de impozit mai mari de 1,5 milioane de lei, contribuabilii trebuie sa contacteze administratiile financiare, persoana si numarul de telefon fiind indicate in instiintare. Sumele pot fi primite in numerar sau prin cont bancar, inclusiv conturi de card. Conditia pentru a primi banii astfel este aceea ca persoanele care au de primit banii sa comunice banca, numarul de cont sau al contului de card unde doreste sa fie efectuat viramentul persoanei indicate pe instiintarea de restituire. Autoritatile fiscale trebuie sa restituie sumele rezultate din regularizare in termen de cel mult 60 de zile de la comunicarea deciziei de impunere anuala, in caz contrar urmand sa plateasca dobanzi. Acordarea dobanzilor se face numai la cererea contribuabilior. Insa, in cazul in care contribuabilul nu a respectat programarea comunicata de organul fiscal sau nu a ridicat banii trimisi prin mandat postal, acesta isi poate ridica banii oricand, dar nu are dreptul sa mai solicite dobanda pentru perioada de intarziere. Reprezentantii ANAF au mai precizat ca, in aceste zile, procesul de transmitere a deciziilor de impunere este in curs de desfasurare.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite