Se reduc impozitul pe profit, pe venit si CAS-ul
0Impozitul pe profit va fi redus cu sase puncte procentuale Incepand cu 1 ianuarie 2005, impozitul pe profit va scadea de la 25 la suta la 19 la suta. Intr-una dintre variantele discutate, Ministerul
Impozitul pe profit va fi redus cu sase puncte procentuale
Incepand cu 1 ianuarie 2005, impozitul pe profit va scadea de la 25 la suta la 19 la suta. Intr-una dintre variantele discutate, Ministerul Finantelor avea in vedere o reducere de numai 2-3% a acestui impozit, acesta a acceptat totusi o reducere mai mare, la presiunile reprezentantilor mediului de afaceri. "Diminuarea impozitului pe profit va fi insotita si de introducerea unor noi deductibilitati ale cheltuielilor facute de firme. Astfel, companiile isi vor putea majora cheltuielile deductibile aferente amortizarii, in urma diminuarii duratei normale de functionare a mijloacelor fixe. Se va extinde deductibilitatea pierderilor aferente creantelor neincasate de la 20 la 25 la suta (si pentru 2004), precum si pentru cheltuielile cu dobanzile. Se va extinde cota de impunere de 10 la suta si pentru proprietatile achizitionate inainte de 1 ianuarie 2004", a precizat ministrul Finantelor. El a adaugat ca, incepand de anul viitor, plata impozitului pe profit se va face anual, cu plati anticipate in cursul anului reprezentand o patrime din impozitul platit in exercitiul financiar precedent.
O problema care nu a fost inca transata este cea de a lasa firmelor optiunea de a primi reducere pe profitul reinvestit. "Nu am luat inca o decizie. In termen de zece zile, dupa discutiile cu patronatele, vom lua o hotarare", a precizat Tanasescu. Concomitent cu reducerea impozitului pe profit, va fi majorat impozitul pe dividende cu 5 la suta. Pentru persoanele fizice acest impozit va creste de la 5 la suta la 10 la suta, iar pentru cele juridice impozitul va ajunge la 15 la suta.
Veniturile romanilor vor fi impozitate in trei transe: 14%, 26% si 38%
Fata de actualul sistem de impozitare a veniturilor, in cinci trepte cuprinse intre 18% si 40%, din 2005 va exista o grila cu doar trei trepte. Este de remarcat faptul ca pentru cei cu venituri reduse, impozitul scade de la 18 la suta la 14 la suta, dar si pentru cei care castiga bine impozitul se diminueaza de la 40 la suta la 38 la suta, introducandu-se o cota intermediara de 26 la suta. Deducerea personala de baza (suma care se scade din venitul impozabil la calcularea impozitului) va creste de la 2.000.000 lei la 2.200.000 lei. Astfel, prin aplicarea noii grile de impozitare, pentru un salariu brut lunar de trei milioane lei, impozitul datorat este zero (indiferent de numarul de copii pe care angajatul ii are in intretinere). Un angajat cu un salariu brut de 6,2 milioane lei va castiga in plus, in mana, 105.000 lei (daca nu are copii in intretinere), 60.000 lei (cu un copil in intretinere) si nu va lua nici un leu in plus daca are trei copii in intretinere. Pentru un salariat cu o leafa bruta de 10 milioane lei, castigul lunar va fi de 21.000 lei (daca nu are copii in intretinere), de 54.000 lei (cu un copil in intretinere) sau de 99.000 lei (cu trei copii in intretinere). O persoana cu un salariu brut de 18 milioane lei va primi in plus 265.000 lei (fara copii), 178.000 lei (un copil) sau 61.000 (trei copii). Cei cu salarii mari vor castiga mai mult. La un salariu brut de 25 milioane lei, castigul suplimentar net va fi de 531.000 lei (fara copii), 509.000 lei (un copil) sau 465.000 lei (trei copii). Pentru un salariu brut de 35 milioane lei, castigul va fi de 697.000 lei (fara copii), 675.000 lei (un copil in intretinere) sau 631.000 lei (trei copii in intretinere). Pensiile sub 9 milioane lei nu vor fi impozitate, fata de plafonul de 8 milioane lei in prezent. Mihai Tanasescu a mai precizat ca deducerile economice (pentru termopane, pentru fondurile private de pensii si de sanatate, precum si pentru asigurarea locuintei de domiciliu) vor ramane in continuare in vigoare. Avand in vedere ca in prezent in Romania nu exista fonduri private de pensii si nici de sanatate, aceste deduceri sunt impracticabile, insa ministrul Finantelor a explicat ca "deducerile respective se vor acorda atunci cand permite legea".
CAS-ul se va reduce cu doua puncte procentuale
O veste buna pentru angajatori este aceea a reducerii CAS-ului cu doua puncte procentuale. Aceasta reducere se va aplica exclusiv firmelor si va conduce la o diminuare a impozitarii pe forta de munca de la 49,5 la suta la 47,5 la suta. Tanasescu a adaugat ca, pana in 2007, nivelul CAS-ului ar putea ajunge la 42-43 la suta, aceste reduceri fiind menite sa stimuleze investitorii sa creeze noi locuri de munca.
Cota redusa de TVA pentru carti, manuale scolare si proteze medicale de orice fel va fi si mai mult micsorata de la 9 la suta la 5 la suta, insa pentru medicamentele de uz uman si veterinar, biletele de intrare la muzee etc. cota va ramane in continuare de 9 la suta. Cota standard la TVA va ramane in continuare la 19 la suta.
Accizele vor creste conform calendarului stabilit cu Uniunea Europeana. Si la acest capitol exista unele noutati: acciza pentru cafea se va reduce in medie cu 20 la suta si va fi micsorata de asemenea pentru micii producatori de bere. De asemenea, se are in vedere introducerea unei accize minime pentru tigarile ieftine, deoarece, in prezent, pe piata romaneasca se vand tigari la preturi mai mici decat nivelul accizei - semn clar de evaziune fiscala.
Desi Codul Fiscal este o lege organica, Mihai Tanasescu a declarat ca toate modificarile propuse vor fi adoptate printr-o ordonanta care va fi dezbatuta cu prioritate de Parlament la intoarcerea din vacanta.