Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

„Şi mâine aş porni de la zero, dacă ar trebui”

29 decembrie 2008, 21:21 |  Autor: Dana Banzea  | 

 

Îi plac provocările. Acesta a fost şi motivul pentru care, în 2006, a părăsit un „post călduţ” la Ernst&Young şi a luat-o, din nou, de la început. Tânărul antreprenor ar face acelaşi lucru, respectiv fiscalitate, dacă ar fi nevoită s-o ia de la capăt.

În ultimii 13 ani a pornit de la zero de mai multe ori. Prima dată a fost în 1995, când a obţinut, la Procter&Gamble, primul job de după terminarea facultăţii.

După un an în poziţia de contabil senior şi analist financiar, Angela Roşca a fost cooptată în echipa “internaţionalei” Arthur Andersen din care a făcut parte şase ani.

A făcut Pasul decisiv acum doi ani

Au urmat alţi trei ani la Ernst&Young, unde s-a ocupat tot de taxe. În 2006, Angela Roşca a avut însă parte de o mare schimbare. “După 10 ani am plecat, pentru că îmi plac provocările. Şi am ales calea cea mai grea”, îşi aminteşte Angela Roşca. 

Astfel a făcut trecerea de la angajat în funcţia de senior manager în cadrul departamentului de consultanţă fiscală de la Ernst&Young, la antreprenor.

A fondat astfel Tax-house, în iunie 2006, fiind primul angajat şi pornind totul de la zero. A început proiectele de consultanţă în aceeaşi zi, dar a demarat în paralel şi formarea echipei şi munca de administrare a biroului.

"Ca în orice început, a fost nevoie de curaj, pasiune, o echipă foarte bună alături, cunoştinţe tehnice de vârf, încrederea clienţilor, susţinere financiară, precum şi de înţelegerea pieţei şi a oportunităţilor existente.

Am luat-o din nou de la zero. De data aceasta, la un alt nivel. Dar nu-mi pare rău de nimic. Dacă ar fi s-o iau din nou de la capăt, aş face-o. Acum mi-ar fi mult mai uşor, aş şti cum", spune Angela Roşca, în prezent managing partner la Taxhouse.

Taxhouse, unul dintre copiii săi

Compania de consultanţă financiară pe care a fondat-o are în acest moment 16 angajaţi şi peste 200 de clienţi, mari companii din domeniul financiar-bancar, farmaceutic, industrie, imobiliar, bunuri de larg consum, producţie, distribuţie, turism sau telecomunicaţii.

De la o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro în 2006 (n.r.- perioada de raportare august-decembrie), Taxhouse a ajuns la un milion de euro, anul trecut, iar pentru 2008 se aşteaptă la o creştere de 40%.

"Greu de spus ce se va întâmpla în 2009. Ca toate firmele din România, am întâmpinat dificultăţi la încasări, respectiv clienţii noştri nu au avut lichidităţi. Însă atât”, spune tânăra femeie de afaceri, evitând însă să vorbească despre viitorul ei. Şi asta, pentru că viaţa este atât de alertă încât nimeni nu-şi mai poate face planuri .

“Cu siguranţă voi face acelaşi lucru şi în următorii ani. Şi sigur la Taxhouse. Eu am doi copii: fetiţa mea de 5 ani şi Taxhouse. Ana este cel mai mare şi mai important proiect al meu, în care nu vreau să dau greş”, spune ea. 

13 ani de carieră în taxe

De-a lungul celor 13 ani de carieră, Angela Roşca a lucrat cu companii multinaţionale şi mari companii româneşti şi a acordat consultanţă fiscală pentru mari investiţii greenfield sau privatizări, restructurări corporatiste, inclusiv fuziuni şi achiziţii, reorganizări, impozitare directă şi indirectă pentru o serie largă de activităţi corporatiste, pentru clienţi din diverse industrii.

În perioada 2002-2003 a fost membru al echipei de specialişti care a participat la consultări cu Ministerul Finanţelor, în vederea elaborării primului Cod Fiscal.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Traian Băsescu a pierdut procesul în cazul "Ţiganca împuţită"

    Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea preşedintelui Traian Băsescu pr ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole