Peste 350 de marci de produse originale romanesti trebuie inregistrate la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In cazul in care unele produse nu vor fi aprobate, acestea pot fi comercializate doar pe piata interna

Producatorii de produse alimentare, de bauturi alcoolice distilate din vin sau de vinuri vor fi nevoiti ca dupa 2007 sa-si vanda produsele doar pe piata interna daca acestea nu vor fi inregistrate la Uniunea Europeana. In ultima perioada, tot mai multe voci au acuzat Ministerul Integrarii Europene ca nu se implica in protectia produselor traditionale romanesti si ca tari precum Bulgaria sau Ungaria ar putea sa aiba exclusivitate in fabricarea si comercializarea unor produse care sunt specifice si Romaniei. Oficialii Ministerului Integrarii spun ca situatia nu este tocmai asa. Astfel, potrivit oficialilor MIE, exista o lista intocmita de catre Ministerul Agriculturii care cuprinde toate produsele alimentare, bauturile alcoolice distilate si vinurile cu indicatiile geografice protejate si recunoscute in Romania. Lista a fost trimisa deja la Bruxelles si va face obiectul negocierilor la capitolul Libera circulatie a marfurilor. Aceasta cuprinde aproape 50 de denumiri de produse din lapte (iaurt, cas, branza, cascaval, telemea), tot atatea denumiri de produse din carne (salam, carnati, caltabosi, babic, sunca etc), dar si o serie de produse de panificatie, respectiv paine de casa, corn, cozonac, covrigi, placinta. Un numar impresionant de denumiri, peste 100, sunt insa inregistrate la capitolul bauturi alcoolice distilate din vin. Acest capitol cuprinde tuica, tuica batrana, tuica superioara, precum si o multitudine de sortimente de rachiuri, de la rachiu de fructe si pana la rachiu de tescovina si rachiu de drojdie. Si in ce priveste vinurile lista transmisa oficialilor europeni este foarte cuprinzatoare si insumeaza 45 de denumiri de origine, 42 de indicatii geografice pentru vinuri de calitate superioara si 8, respectiv 11 denumiri de vinuri spumante si vinarsuri. "Bineinteles ca este vorba de negocieri care se fac in functie de datele primite de la fiecare producator in parte, respectiv cantitatea de productie, zona de productie. Cu toate astea nu credem ca vor exista probleme si lista va fi aprobata in intregime", sustin oficialii MIE. Inregistrarea acestor produse este esentiala pentru producatorii romani, fiind, practic, viza de comercializare a acestora in Europa.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite