Va mai primi "Proprietatea" bani din vânzarea BCR?
0În urma privatizării instituţiei bancare, Fondul a obţinut deja 4% din suma încasată de stat Fondul Proprietatea ar putea să mai primească din vânzarea BCR încă 160 milioane de euro,
În urma privatizării instituţiei bancare, Fondul a obţinut deja 4% din suma încasată de stat
Fondul Proprietatea ar putea să mai primească din vânzarea BCR încă 160 milioane de euro, în afara celor 88 milioane de euro, obţinute deja.
Conducerea Fondului Proprietatea susţine că instituţia are dreptul să mai primească bani din privatizarea Băncii Comerciale Române, iar în acest sens urmează să discute cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF).
Potrivit directorului general al Fondului Proprietatea, Dana Lulache, cele 88 milioane de euro reprezintă 4% din fondurile obţinute de stat din privatizarea Băncii Comerciale Române de 2,2 miliarde de euro, dar Fondul Proprietatea are dreptul la o sumă care să reprezinte 4% din valoarea instituţiei de credit la momentul vânzării.
"Fondul Proprietatea trebuia să primească o sumă din privatizarea BCR, şi anume pentru vânzarea unui pachet de 4% din acţiunile băncii, şi nu de 4% din preţul încasat de stat", a spus Lulache, fără să precizeze însă şi baza legală în urma căreia societatea solicită suma de 160 milioane de euro.
Ea speră ca cererea să fie acceptată pe cale amiabilă de către MEF, în caz contrar urmând să se ajungă în instanţă. "S-au făcut şi demersuri pentru recuperarea diferenţei pe care noi o solicităm. Pot să spun că acum ne aflăm într-o fază prelitigioasă. Sperăm să rezolvăm această situaţie pe cale amiabilă", a mai spus directorul general.
Listarea la bursă în 2009
BCR face parte în acest moment din grupul austriac Erste Bank, care a plătit, în 2006, 3,75 miliarde de euro pentru a prelua 61,88% din acţiuni de la statul român, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi International Finance Corporation.
Aceasta a fost cea mai mare tranzacţie de privatizare derulată în România. Potrivit conducerii, administratorul Fondului Proprietatea va fi selectat în luna noiembrie 2008, iar Fondul va fi listat la bursă în prima parte a anului viitor.
"Până în luna iulie sperăm să avem finalizată documentaţia pentru selecţia administratorului, care va fi prezentată guvernului pentru aprobare. În luna august cred că avem avizul Executivului, aşa încât să începem procedura de selecţie. Dacă este definitivată procedura, putem spera ca în luna noiembrie să avem selecţia administratorului", a spus directorul general, Dana Lulache.
Aceasta a menţionat că listarea la bursă a Fondului se poate face din punct de vedere tehnic anterior desemnării administratorului, însă este de preferat ca intrarea pe piaţa de capital să fie realizată ulterior. Potrivit directorului general, listarea la bursă este programată pentru prima jumătate a anului viitor, deşi termenul prevăzut iniţial a fost stabilit pentru 2008.
S-au făcut şi demersuri pentru recuperarea diferenţei pe care noi o solicităm. Sperăm să rezolvăm această situaţie pe cale amiabilă
Dana Lulache, director general Fondul Proprietatea