271 de pensiuni agroturistice, finanţate prin SAPARD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondurile SAPARD s-au dovedit o bună oportunitate de finanţare pentru cei care vor să-şi înfiinţeze o pensiune agroturistică. Din cele 30 milioane de euro alocate domeniului "Turism rural"

Fondurile SAPARD s-au dovedit o bună oportunitate de finanţare pentru cei care vor să-şi înfiinţeze o pensiune agroturistică. Din cele 30 milioane de euro alocate domeniului "Turism rural" (din cadrul Măsurii 3.4 "Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice din mediul rural"), 23 milioane de euro au fost angajate în 271 de proiecte, din care 11 pensiuni agroturistice au fost finalizate. Cererea a fost foarte mare, din moment ce alte 251 de proiecte, cu o valoare însumată de 59 milioane de euro, n-au mai avut loc la finanţare. Totuşi, aceste proiecte se pot reorienta spre o altă submăsură "Alte tipuri de turism în spaţiul rural", unde sunt disponibile alte 30 milioane de euro. Aici pot obţine finanţare proiecte în domeniul turismului montan, turism pentru pescuit, turism ecvestru, cicloturism, ferme pentru creşterea vânatului în semilibertate în vederea repopulării sau pentru parcurile de vânătoare. Doritorii pot beneficia de consultanţă şi prin intermediul Oficiilor de consultanţă agricolă, care au pregătite şi proiecte tip de pensiuni agroturistice. Cu contribuţia Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă au fost realizate 6 proiecte, în valoare de 1,2 milioane euro.
Pentru investiţii în agroturism pot beneficia de fonduri SAPARD persoanele fizice autorizate, asociaţiile familiale, asociaţiile de producători, societăţile cu capital privat, cooperativele de consum şi cele meşteşugăreşti. Se pot finanţa proiecte între 5.000 - 200.000 de euro, 50% fonduri SAPARD, 50% contribuţia beneficiarului.
Criterii de eligibilitate
- aviz de la MTCT pentru construcţia sau modernizarea obiectivului turistic
- angajamentul pe propria răspundere al beneficiarului că va introduce obiectivul în circuitul turistic
- pentru pensiunea agroturistică, clasificarea acesteia trebuie să fie de minimum două margarete

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite