Pentru a face oua ecologice, gainile nu trebuie stresate!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

sustin producatorii

"Pentru a nu fi stresate, gainile trebuie sa fie crescute liber, nu in custi si trebuie hranite cu furaje ecologice. Aceste conditii de bunastare elimina stresul, ceea ce contribuie la pastrarea sanatatii gainilor". Sunt cuvintele unui producator ecologic de oua, prezent ieri la conferinta de presa organizata de Ministerul Agriculturii pe tema agriculturii ecologice. "Am o ferma de 2.000 de gaini care cresc liber pe 10.000 metri patrati, fiecarei gaini revenindu-i asadar 5 metri patrati, asa cum prevad normele in domeniu", a continuat Dumitru Argesanu, patronul unei firme din Dragasani, singura ferma certificata din tara noastra in producerea de oua ecologice. Costurile de productie la ouale ecologice sunt cel putin de doua ori mai mari ca pentru ouale conventionale. Practic, incepand cu 1 octombrie, de cand aceste oua ecologice vor fi comercializate si pe piata romaneasca, ele vor putea fi cumparate la un pret dublu comparativ cu ouale conventionale. Oficialii Ministerului Agriculturii si producatorii au mentionat ieri ca aproximativ 90% din majoritatea produselor ecologice obtinute in tara noastra sunt exportate, subliniind totodata ca agricultura ecologica ar putea reprezenta o sansa pentru agricultura Romaniei, in special dupa integrarea in Uniunea Europeana. "Asta nu inseamna ca nu trebuie sa nu mai combatem bolile si daunatorii, ca nu mai trebuie sa folosim ingrasaminte", a spus Mihai Berca, membru in Comisia pentru Dezvoltarea Agriculturii Ecologice, din cadrul MAPAM. Reprezentantii MAPAM au mai spus ca, din pacate, desi legislatia este armonizata cu cea a UE, in Romania nu exista inca organisme de inspectie si certificare a produselor ecologice, primele institutii de acest fel urmand a fi infiintate la finele acestui an. Pana atunci, certificarea produselor ecologice se face de catre institutii internationale, ale caror tarife sunt insa foarte ridicate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite