Al optulea hotel Best Western în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Best Western, cel mai întins lanţ hotelier internaţional de la nivel autohton, a afiliat o unitate în Reşita (Caraş-Severin). Hotelul, cotat la trei stele, este al optulea din portofoliul Best

Best Western, cel mai întins lanţ hotelier internaţional de la nivel autohton, a afiliat o unitate în Reşita (Caraş-Severin). Hotelul, cotat la trei stele, este al optulea din portofoliul Best Western la nivel local şi va fi deschis la începutul lunii decembrie.
Investiţia, în valoare de 2,4 milioane de euro, aparţine companiei locale Shop GSM, care a activat până acum pe piaţa IT&C, operând un lanţ de magazine cu profil GSM. Unitatea foloseşte brandul Best Western în sistem de franciză.
"Există încă foarte mult loc în piaţă pe segmentul de 3-4 stele", a declarat, pentru Adevărul, Lorena Preda, Sales and Marketing Manager în cadrul Best Western Hotels România. Potrivit acesteia, acest sector va aduce câştiguri considerabile potenţialilor investitori în viitorul apropiat. Mai mult, spune Preda, zona Banatului are un potenţial semnificativ în ceea ce priveşte dezvoltarea de unităţi de turism.
"Turistul străin care ajunge în Timişoara caută un hotel de lanţ internaţional, în special de 3-4 stele", explică ea. Reprezentanta Best Western a subliniat faptul că acest sector are un mai mare potenţial decât cele extreme, clasificate la o stea sau la cinci stele.Pe de altă parte, piaţa hotelieră de 3-4 stele din România este departe de a fi saturată, în special în provincie, spun analiştii.
"Odată ce va începe să crească cererea, va creşte exponenţial", explică Preda. La nivel internaţional, lanţul Best Western este cunoscut dreptul unul de 3-4 stele.
În cadrul lanţului Best Western activează în acest moment şapte hoteluri în România - Best Western Parc (situat în Capitală), Best Western Bucovina - Club de Munte (Gura Humorului), Best Western Central (Arad), Best Western Topaz (Cluj-Napoca), Best Western Savoy (în Mamaia), Best Western Ambassador (în Timişoara) şi Best Western Balvanyos (în Covasna). Toate aceste unităţi sunt afiliate în sistem de franciză. Totodată, compania a anunţat că vizează să afilieze un al doilea hotel în Bucureşti. "Ne continuăm acest plan, dar nu se va finaliza până la sfârşitul anului", a conchis reprezentantul companiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite