OMV va cheltui 23,3 milioane de euro pentru decontaminarea depozitelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul de ţitei şi gaze Petrom, deţinut de grupul austriac OMV, va investi până la 23,2 milioane euro, fără TVA, în decontaminarea a opt depozite de produse petroliere, lucrările de decontaminare desfăşurându-se între 5 ianuarie 2010 şi 4 ianuarie 2013.

Cele opt depozite, care au fost deja demolate, se află la Adjud, Giurgiu, Reghin, Titu, Ludus, Vaslui, Găeşti şi Măcin. Pentru lucările de înlăturare a reziduurilor din sol şi apă freactică, Petrom a organizat o licitaţie deschisă.De asemenea, producătorul de ţitei şi gaze va achita aceste servicii din surse proprii, urmând ca apoi costul lucrarilor să fie rambursat Petrom, conform Legii 555/2004.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie,Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Petrom exploatează rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, are o capacitate maximă anuală de rafinare de opt milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România.

Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 269 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia. În anul 2008, cifra de afaceri a Petrom a fost de 4,552 milioane euro, EBITDA (Venituri Înainte de Dobânzi, Taxe, Deprecieri şi Amortizări) a fost de 969 milioane euro.

OMV deţine 51,01 la sută din acţiunile Petrom. Grupul OMV activează în 13 ţări din Europa Centrala în domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 17 ţări în şase regiuni de baza în domeniul de Explorare şi Producţie.

Ministerul Economiei deţine 20,64 la sută din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea detine 20,11 la sută, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03 la sută, iar 6,21 la sută aparţin acţionarilor minoritari.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite