Nu este posibil ca in secolul 20, intr-o tara moderna, peste 30% din populatie sa lucreze in sectorul agricol!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatul alegerilor nu va influenta in mod semnificativ finalizarea negocierilor de aderare, crede oficialul UE

Saptamana trecuta, s-a aflat in Romania comisarul european pentru Agricultura, Franz Fischler. Scopul vizitei a fost evaluarea stadiului in care se afla pregatirile pentru aderare in domeniul agricol. Cu aceasta ocazie, comisarul european a acordat un interviu ziarului Adevarul. - Domnule Fischler, care sunt concluziile la sfarsitul vizitei in Romania? - Este evident ca in Romania, in ultimele luni s-au facut progrese mai mari decat in anii trecuti. Ma refer la programele SAPARD, la implementarea legislatiei europene. Pentru prima oara sunt increzator ca riscul ca Romania sa piarda bani SAPARD la sfarsitul anului a scazut. Prin urmare, concluziile la sfarsitul vizitei sunt mai degraba pozitive. Insa nu exista dubii in privinta faptului ca raman multe domenii in care trebuie facute imbunatatiri. De exemplu, cresterea capacitatii administrative. Cred ca programul SAPARD nu functioneaza inca la capacitatea maxima pentru absorbtia integrala a fondurilor la sfarsitul anului. Subventiile directe trebuie sa dispara - Care ar fi, in aceste conditii, principalele reprosuri care pot fi aduse guvernului roman? - Ceea ce trebuie neaparat facut in perioada urmatoare este pregatirea Programului de Dezvoltare Rurala. Pentru moment, doar 6 din cele 11 componente SAPARD au fost lansate. Prin urmare, ne asteptam ca restul de 5 componente ramase sa fie lansate cat de curand posibil. In privinta subventiilor pentru agricultura, nu sunt de acord cu subventiile care nu respecta prevederile europene. Anul trecut, politica agricola comunitara a fost schimbata. Prin urmare, masurile precum subventiile directe pentru agricultura trebuie inlocuite pana la data la care Romania va adera la UE. Nu acceptam sa existe o legatura directa intre productie si fondurile primite de la stat. - Ce va insemna practic pentru agricultorii romani integrarea in UE? - In primul rand, in Uniunea Europeana exista un sistem care ii permite agricultorului sa aiba o garantie ca preturile nu vor scadea, care reprezinta in acelasi timp si o garantie pentru veniturile rezultate din productie pe o perioada de mai multi ani. In al doilea rand, in Uniunea Europeana exista un program de dezvoltare rurala care ofera fermierilor oportunitati de investitii, sprijina agricultorii din zone defavorizate sau pe cei care vor sa treaca la productia ecologica. In acelasi timp, prin intermediul programului de dezvoltare rurala, persoanele din agricultura pot avea acces la cursuri de specialitate. Exista si componente de infrastructura, care vor contribui la "innoirea" satelor. Fara o calitate corespunzatoare, produsele romanesti nu au ce cauta pe piata UE - Dupa experienta pe care au avut-o statele central si est-europene recent integrate in UE, care credeti ca vor fi principalele probleme cu care se vor confrunta agricultorii romani in urma aderarii? - Una din oportunitatile aderarii la UE este faptul ca produsele romanesti vor putea fi vandute in mod liber pe piata europeana. Insa pentru aceasta trebuie indeplinite o serie de conditii legate de siguranta alimentara si standardele de calitate. Daca produsele romanesti nu vor indeplini aceste standarde, nu vor fi acceptate pe piata europeana. O alta problema sunt preturile ridicate. Nu din cauza ca preturile cerute de producatori sunt ridicate, ci pentru ca in sectorul procesarii, marjele de profit sunt foarte ridicate fata de cele din restul Europei. Daca problema sectorului procesarii nu va fi rezolvata, nu este exclus sa apara presiuni pe preturile "incasate" de producatori, in sensul scaderii acestora. O a treia problema este lipsa informatiei si a educatiei. Toata lumea implicata, intr-un mod sau altul in agricultura ar trebui sa investeasca in informarea si educarea agricultorilor romani. Diversificarea si modernizarea agriculturii romanesti este de maxima importanta. Nu este posibil ca in secolul 20, intr-o tara moderna, peste 30 la suta din populatie sa fie ocupata in sectorul agricol. Trebuie mers dincolo de agricultura. O infrastructura moderna este in interesul tuturor celor care traiesc la tara. Asa cum vad eu lucrurile, problema modernizarii si restructurarii agricole este unul din aspectele cele mai importante pentru Romania. Pentru ca generatia tanara trebuie sa faca o alegere: ori gaseste un loc de munca la sat, ori pleaca la oras. Daca nu sunt locuri de munca, ne vom confrunta cu sate parasite. Asta se afla la capatul drumului. Sistemul de programe al UE este foarte flexibil, deci este posibil ca guvernul sa stabileasca planuri specifice pentru fiecare regiune. O astfel de reticenta in finantarea agricultorilor n-am mai intalnit in nici un stat UE - Se stie ca multe dintre tarile recent intrate in UE se confrunta cu problema asigurarii cofinantarii pentru fondurile primite de la UE pentru sectorul agricol. Daca Romania va avea probleme similare, avand in vedere ca avem o situatie speciala in ce priveste dimensiunea fortei de munca care lucreaza in agricultura, exista posibilitatea ca Uniunea Europeana sa ne solicite rate de cofinantare mai mici? - In primul rand, regulile care se vor aplica Romaniei vor fi cele din noua varianta a programului de dezvoltare rurala. Adica, ratele de cofinantare vor varia intre 15 si 30 la suta, in functie de componentele programului. Puteti sa-mi spuneti unde puteti gasi finantare mai ieftin decat atat?! E o problema de stabilire a prioritatilor in conditiile in care Uniunea Europeana va da pentru fiecare euro investit inca 5-6 euro. - Cum apreciati reticenta cu care bancile din Romania acorda finantare agricultorilor si cum credeti ca va influenta aceasta accesul la fondurile europene si dezvoltarea sectorului agricol in general? - Accesul la finantare este una din principalele probleme ale agriculturii romanesti. Exista o reticenta in acordarea de credite, pe care n-am mai intalnit-o in nici un alt stat membru al Uniunii, inclusiv in cele 10 tari est-europene care au aderat in 2004. In Uniunea Europeana, agricultorii pot avea acces la credite in conditii avantajoase si asta fara ca bancile sa fie supuse unor riscuri suplimentare. Explicatia consta in faptul ca pamantul este cea mai buna garantie pe care o poate avea o banca. In Romania, situatia dreptului de proprietate n-a fost pe deplin reglementata, preturile la terenuri sunt inca mici si pe piata nu exista lichiditate. Cred ca toate partile interesate ar trebui sa depuna eforturi pentru asigurarea unui sistem de finantare in agricultura. - Cum credeti ca ar afecta procesul de integrare a Romaniei in UE o eventuala alternanta la putere a fortelor politice la alegerile din acest an? - In primul rand, as vrea sa precizez faptul ca Uniunea Europeana nu este competenta sa se amestece in problemele de politica ale statelor membre. Insa, din punct de vedere operational, orice s-ar intampla la alegeri, nu cred ca noul Guvern va decide inlocuirea tuturor functionarilor publici. Ma refer aici la echipa de negociere. Deci nu cred ca rezultatul alegerilor va influenta in mod semnificativ finalizarea negocierilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite