Un milion de lire sterline pentru bunăstarea cailor autohtoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Marea Britanie trăiesc tot atâţia cai cât în România. Numai că, în timp ce la noi 90% din cai se află în gospodăriile populaţiei şi sunt folosiţi pe post de tractor, britanicii îi

În Marea Britanie trăiesc tot atâţia cai cât în România. Numai că, în timp ce la noi 90% din cai se află în gospodăriile populaţiei şi sunt folosiţi pe post de tractor, britanicii îi folosesc în special pentru agrement, astfel încât formează a cincea industrie a Marii Britanii.
După câteva vizite în România, britanicii de la Liga Internaţională pentru Protecţia Calului au iniţiat un proiect pentru îmbunătăţirea vieţii celor 874.000 de cai autohtoni. Proiectul se întinde pe parcursul a cinci ani, şi include seminarii în centrele universitare pentru pregătirea medicilor veterinari, o campanie de promovare privind rolul calului şi bunăstarea acestuia şi cursuri de pregătire pentru potcovari şi şelari, meserii astăzi aproape dispărute. Primul set de cursuri urmează să înceapă pe 2 aprilie, la Depozitul de armăsari de la Târgu Mureş.

Caii, transportaţi mii de km pentru a fi sacrificaţi
În România există peste 16.000 de cai bolnavi de anemie infecţioasă. Dacă cei în stare gravă sunt eutanasiaţi, cei care nu prezintă semne clinice de boală au carnea bună pentru consum. Ani în şir, România a exportat cai vii în Italia pentru a fi sacrificaţi acolo. Conform diectorului ANSVSA, Ion Agafiţei, de o lună de zile exportul de cai vii a fost oprit, caii sunt abatorizaţi la noi, în 8 centre, şi este exportată carnea în carcasă. De asemenea, numărul cailor bolnavi s-a redus, 16 judeţe fiind libere de anemie infecţioasă; o incidenţă crescută a bolii rămâne în Transilvania şi Nordul Moldovei. ţăranii care au cai bolnavi pot primi pe un cal între 10-20 milioane de lei, Ministerul Agriculturii acoperind diferenţa dintre preţul plătit de exportator cetăţeanului şi preţul de piaţă al acestora. Caii sunt văzuţi în România ca un mijloc de muncă, explică Ian Kelly, de la ILPH, dar nu este exploatat încă potenţialul turistic şi de agrement al acestora. În opinia sa, britanicii sunt foarte interesaţi de a creşte cai în România, la costuri mult mai mici, şi a-i prelua apoi în Marea Britanie. Există deja câteva încercări. Însă o primă impresie din târgurile de cai autohtone, cu cai chinuiţi, bătuţi şi puşi la muncă grea ar fi de ajuns atât să-i sperie ca investitori, dar şi să atragă o publicitate internaţională negativă, greu de recuperat ulterior.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite