9 miliarde de euro, pentru eficientizarea sistemului energetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În conformitate cu planul de eficienţă energetică elaborat de Comisia Europeană, obiectivul naţional este reducerea intensităţii energetice, în perioada 2006-2009, cu un procent de

În conformitate cu planul de eficienţă energetică elaborat de Comisia Europeană, obiectivul naţional este reducerea intensităţii energetice, în perioada 2006-2009, cu un procent de aproximativ 2,5-3%, faţă de anul 2001. Potrivit documentului de politică energetică al Ministerului Economiei şi Comerţului, în sectorul rezidenţial, dar şi în industrie consumul de energie ar putea fi redus cu 50%, şi respectiv 17%. Însă pentru atingerea acestei ţinte, sectorul energetic are nevoie de investiţii masive, circa 8,9 miliarde de euro, pentru retehnologizarea capacităţilor deja existente, pentru construirea altora noi, dar şi pentru reabilitarea centralelor hidroenergetice.
Estimările necesarului de investiţii în sectorul energetic în funcţie de subsectoare:
Energie electrică şi termică:
În sectorul energiei electrice, necesarul de investiţii pentru perioada 2006-2009 se estimează la circa 3,6 miliarde de euro, din care:
* circa 35% pentru construirea de capacităţi de producere şi reabilitarea de centrale în domeniul hidroenergetic;
* circa 15% în complexele energetice;
* circa 20% în domeniul termoenergetic;
* circa 10% în domeniul nuclear;
* 10% în reabilitarea şi dezvoltarea reţelelor de transport;
• 10% în reabilitarea şi dezvoltarea reţelelor de distribuţie;
* În perioada 2005-2010 se vor scoate din funcţiune, în vederea casării, grupuri cu performanţe reduse şi durată de viaţă depăşită, însumând o putere disponibilă de circa 2.100 MW. Se va pune în funcţiune o putere de circa 1.100 MW în grupuri noi şi cu performanţe ridicate şi se vor reabilita în condiţii de eficienţă tehnico-economică grupuri existente, însumând circa 950 MW.
* Strategia naţională privind alimentarea cu energie termică a localităţilor prin sisteme de producere şi distribuţie centralizate evaluează necesarul de investiţii în perioada analizată, pentru sistemele centralizate de încălzire urbană la circa 340 milioane euro/an.
* Necesarul de investiţii pentru producerea de energie regenerabilă este estimat la peste 500 milioane euro, în perioada 2006-2009.
Minerit
* Necesarul de investiţii pentru perioada 2006-2009 estimează la circa 1.000 milioane euro, din care circa 20% reprezintă închideri de mine şi ecologizarea zonelor dezafectate.
Gaze naturale
Necesarul de investiţii în domeniul gazelor naturale, pe perioada 2006-2009, se estimează la circa 1.600 milioane de euro, destinat pentru:
* lucrări de cercetare geologică pentru descoperirea de noi rezerve (circa 270 milioane euro) - se vor realiza aproximativ 10.000 km de prospecţiuni seismice şi circa 500 km foraj de cercetare geologică;
* foraj de exploatare şi punere în producţie de noi sonde (circa 160 milioane euro);
* creşterea capacităţii de înmagazinare subterană (circa 500 milioane euro);
* reabilitarea şi dezvoltarea sistemului naţional de transport gaze (circa 535 mil. euro);
* reabilitarea şi dezvoltarea reţelelor de distribuţie a gazelor.
Domeniul petrolier
Necesarul de investiţii în domeniul petrolier, pe perioada 2006-2009, se estimează la circa 1.350 milioane euro, destinat pentru:
* lucrări de explorare-producţie (700 milioane euro);
* investiţii în sectorul prelucrare-rafinare (370 milioane euro);
* investiţii în sectorul distribuţie (100 milioane euro);
* reabilitarea şi modernizarea conductelor magistrale de transport ţiţei (80 milioane euro);
* reabilitarea şi dezvoltarea instalaţiilor de la Oil Terminal Constanţa (100 milioane euro).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite