Cel mai mare salariu din industria medicală: 24.000 de euro net pe lună - Revista presei economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa economică scrie despre cel mai mare salariu din industria medicală, topul celor mai bine plătite limbi străine şi introducerea forfetarului înseamnă impozite mai mari decât cota unică. Printre alte subiecte, cotaţiile internaţionale, acciza şi cursul valutar ne-au scumpit carburanţii, iar „poliţia“ CNP-urilor nu mai are bani pentru controale în ţară.

Cel mai mare salariu din industria medicală: 24.000 de euro net pe lună

 Industria de sănătate, care are cele mai mari plângeri la adresa statului, este de fapt unul dintre câştigătorii crizei economice şi sectorul cu cel mai puternic avânt din ultimii cinci ani, atât vânzările de medicamente, cât şi bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate dublându-se în această perioadă. Date recente citate de ZF arată că Robert Popescu, CEO al grupului A&D Pharma, cel mai mare jucator din industria locală de medicamente, a avut anul trecut un câştig brut de 406.000 de euro, adică aproape 24.000 de euro net lunar.

Topul celor mai bine plătite limbi străine care aduc venituri lunare de peste 3.000 de euro

În topul celor mai bine plătite limbi exotice pe piaţa locală în acest moment se află japoneza, urmată de chineză, vietnameză şi arabă. Un specialist bun în chineză câştigă lunar circa 4.000 de euro pe lună dacă are zilnic proiecte (interpretariat şi traduceri), au spus pentru Money.ro cei mai mari jucători din piaţa locală de traduceri.  Dacă ştii foarte bine una dintre aceste limbi, vei avea venituri lunare între 2.000 şi 6.000 de euro, a explicat Robert Balascan, director de marketing la casa de traduceri Baylon Consult. 

Forfetarul va fi mult mai mare decât cota unică

Cota de impozit aplicabilă unor firme prin introducerea forfetarului va depăşi cu mult, în unele cazuri, nivelul de 16%, dacă va fi respectată formula de calcul propusă de Ministerul Finanţelor, ajungându-se la 28% din veniturile brute, susţin reprezentanţii Consiliului pentru IMM-uri citaţi de Curierul Naţional. "Am făcut un studiu de caz după formula de calcul propusă de Ministerul de Finanţe în proiectul de modificare a Codului Fiscal. Astfel, pentru un restaurant-sat, suprafaţă utilă 240 mp, impozitul forfetar datorat este de 24% din totalul veniturilor brute, iar pentru un restaurant-municipiu-categoria A, suprafaţă utilă 240 mp, impozitul forfetar datorat este de 28% din totalul veniturilor brute, fiind o diferenţă enormă faţă de impozitul pe profit de 16%, care se calculează la profitul net, nu la venitul brut", a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii.

Cotaţiile internaţionale, acciza şi cursul valutar ne-au scumpit carburanţii

Preţurile carburanţilor din ţara noastră au o evoluţie dinamică bazată pe cotaţiile internaţionale şi pe competiţia dintre producători. În plus, preţurile sunt influenţate şi de politica fiscală şi evoluţia ratei de schimb RON/USD. Modificările de preţ care au avut loc de la începutul anului şi până în prezent au fost cauzate, în principal, de creşterea cotaţiilor internaţionale la produse petroliere, au declarat oficialii Petrom pentru Bursa. Astfel, în perioada 1 ianuarie-31 martie 2010, cotaţiile internaţionale la benzină au crescut cu 7,4%, iar cele la motorină cu 5,5%, ne-au mai spus aceştia.

„Poliţia“ CNP-urilor nu mai are bani pentru controale în ţară

O instituţie a statului care ar trebui să se asigure că, în Romania, datele cu caracter personal sunt protejate anunţă că, în ultimul an, nu şi-a putut îndeplini obiectul de activitate din cauză că nu a avut fonduri suficiente. "Restricţiile de ordin bugetar au influenţat semnificativ activitatea de control desfăşurată în anul 2009, astfel că programarea investigaţiilor pe teren s-a raportat cu stricteţe la limitele cheltuielilor impuse de Ministerul Finanţelor Publice, iar investigaţiile s-au desfăşurat, în principal, pe raza municipiului Bucureşti”, se precizeaza în raportul de activitate citat de Financiarul.









Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite