Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Vlad Ionescu: „Nu ştiam cum e să munceşti pentru tine“

1 decembrie 2009, 21:53 |  Autor: Sînziana Boaru | 

Cuvinte cheie: Vlad Ionescu, TV Network, director, prezentator,

Vlad Ionescu, în biroul de unde conduce casa de producţie

Vlad Ionescu, în biroul de unde conduce casa de producţie

 

Fostul prezentator de ştiri a renunţat la pupitru pentru a produce propriile emisiuni.Împreună cu Teo Trandafir şi cu doi prieteni, Vlad a deschis Local TV Network, care produce show-uri pentru 28 de televiziuni, difuzate în 37 de judeţe.

„Adevărul": De ce ai plecat de la Antena 1?

Vlad Ionescu: Ca să mă ocup de cele două proiecte pe care le am - Local TV Network (LTVN) şi Şcoala de Televiziune. A fost o despărţire simplă, au înţeles că, după cei zece ani petrecuţi acolo, ajunsesem într-un punct mort, în care nu mai exista niciun fel de motivaţie.

Iar ceea ce fac acum mă motivează de zece mii de ori, dar şi muncesc enorm de mult comparativ cu ce făceam acolo. Nu a existat niciun fel de scandal sau de reproş de ambele părţi, nu este exlusă o colaborare pe viitor, dovadă că publicitatea la Şcoala de Televiziune încă rulează la ei pe post.

Aici, la Local TV Network, ce faci?

Tot. De la contracte de publicitate până la ultimul şurub din decorul de televiziuni. Nu mă implic în partea de divertisment, de realizat emisiuni, deşi mă bătea gândul la un moment dat, chiar am avut o discuţie cu Teo pe această temă, dar nu cred. Am prezentat atâta vreme ştiri şi nu mi-aş mai găsi locul în aşa ceva.

Am avut o singură dată o experienţă legată de o emisiune de divertisment, pe vremuri, la Prima TV, cu Iulia Frăţilă, dar nu mi-a plăcut cum mi-a ieşit. Nu sunt un om de divertisment, iar la noi nu există deocamdată segmentul de ştiri. Nu sunt disperat după apariţia la televizor, nu am fost niciodată, iar asta e cea mai bună dovadă.

În schimb, am vrut să demonstrez în momentul în care am fost scos de la ştiri şi m-au numit reporter special, că pot deveni un reporter foarte bun şi că mă pot întoarce la ştiri. Dacă vrei, mi-a fost mângâiat orgoliul.

De ce o televiziune împreună cu Teo?

Cu Teo mă ştiu din 1994 şi am întreţinut o prietenie frumoasă. Ne-am înţeles extraordinar de bine la Tele 7Abc, chiar am făcut împreună o parte dintr-o emisiune când lipsea Mircea Badea. Aia a fost altă experienţă legată de divertisment care nu m-a prins.

Căutam profesori de televiziune pentru lansarea şcolii şi vroiam vârfurile din divertisment. I-am propus, a fost foarte încântată şi aşa am ajuns să ne vedem în fiecare zi şi să dăm drumul şi la Local TV Network.

Ce-şi propune şcoala de televiziune?

Are planuri măreţe şi sper că, vorba aia, ce-şi propune să se şi întâmple. În ultimii ani, televiziunile au început să apară ca ciupercile după ploaie, până să vină criza. Era clar că segmentul de televiziune se dezvoltă incredibil de tare şi ce era şi mai evident, este că-i găseşte pe oameni total nepregătiţi.

Nu poţi să pregăteşti un om de televiziune în trei luni de training, nu o să deţină nici noţiunile de bază. Şi atunci mi-am propus să formez oameni, poate mai mulţi decât ar putea televiziunile să absoarbă, să existe un personal specializat.

Oamenii învaţă aici în trei luni cât nu ar fi reuşit nici într-un an şi jumătate într-o televiziune. În televiziune nu are nimeni răbdare să te înveţe, trebuie să furi. Nu exista o şcoală, Facultatea de Jurnalism nu reuşea să-i înveţe tot ce aveau nevoie. Aici învaţă limbajul şi noţiunile de bază şi pot pleca mai departe cu aceste cunoştinţe.

Din fericire, încep să se vadă rezultate. Avem oameni care lucrează deja la diferite posturi TV. Ce mă impresionează, şi este un câştig profesional, este că 90% din cursanţi când vin la şcoală vor să fie prezentatori, iar când termină cursurile vor să fie reporteri.

Strategia televiziunii tale este, spun unii destul de riscantă. Ocoleşte publicul cel mai important, cel din Capitală...

Mi-a zis cineva de curând că în televiziune au existat trei mişcări mari: prima îi aparţine lui Adrian Sârbu în momentul în care a pornit Pro TV, perioadă în care se vorbea permanent că postul se închide, că Sârbu este dator la Stat, la Fisc, la parteneri, la americani şi că închide televiziunea. Uită-te unde a ajuns acum.

El a adus televiziunea în România, este clar pentru toată lumea. A doua mişcare a fost momentul Prigoană, el a fost primul care a avut curajul să se îndrepte către o televiziune de nişă când toată lumea făcea mişto de el. A fost primul om care a făcut un post TV de sport, pe care Pro-ul l-a cumpărat ulterior.

Ei, şi a treia mişcare ar fi asta, a noastră. Ideea este bună, dar lumea încă are reţineri. Nu ştiu sigur dacă va merge sau nu, dar la forţele pe care le-am adunat în jurul meu şi la numele grele care se vor aduna uşor sub pălăria LTV, tind să cred că vom reuşi. Producţiile vor fi din ce în ce mai multe, vrem să fie zilnice şi să ocupe spaţiul de la orele 17.00 şi 19.00, înainte de prime-time şi chiar prime-time-ul.

Cum vezi televiziunile pe timp după criză?

Cred, de exemplu, că televiziunile vor rezista, dar la limită. Nu cred că se va închide nicio televiziune, iar curăţenia ca efect al crizei nu cred că vine cu ea. Pentru a face curăţenie, trebuie să faci producţii din ce în ce mai scumpe, iar acum trebuie să faci audienţă cu emisiuni ieftine şi ştim ce înseamnă asta. La şcoală le spun că intră într-un domeniu alături de Fernando de la Caransebeş şi Nikita.

Toată lumea râde, dar nu-i de râs. Sunt nişte parteneri ieftini care-ţi cresc audienţele şi nu-ţi cer bani. Eu zic că va trece şi moda asta. Noi nu ne ducem cu nimic în direcţia asta, cu toate riscurile, adică mai puţină publicitate. Nu vânez să câştig, doar să meargă ca să-mi duc viaţa mai departe, eu şi oamenii de aici. Bătălia pe care o duc nu este cu televiziunile locale, cum mi s-a spus, ci cu ăia mari, din audienţele lor vreau să fur.

Deocamdată, aveţi show-ul lui Teo...

Există o singură emisiune, pe baza căreia am făcut şi studii de piaţă, şi oarecare studii de audienţă. Ne confruntăm cu o mare problemă: televiziunile din teritoriu nu sunt monitorizate şi nu ştii creşterea de audienţă, iar noi avem nevoie de cifre. O să ajungem şi la cifre, probabil, într-un an de acum încolo, pentru că abonamentul este foarte scump.

Dar există o televiziune monitorizată, TV Neptun, şi de acolo am aflat că audienţa la Teo a crescut de 26 de ori la a patra emisiune cu Teo, faţă de media pe care o făcea televiziunea respectivă sâmbăta, între orele 20.00 şi 22.00, spun cifrele date de regia de vânzări. Am înţeles că televiziunile din provincie vor vedete pentru emisiunile lor. Nu ai cum să duci vedetele acolo săptămânal, dacă nu zilnic, iar asta era soluţia. Iar televiziunile din teritoriu nu pot susţine o redacţie proprie la Bucureşti.


Cum va fi emisiunea de Revelion a lui Teo?

O să aibă patru ore, o să fie difuzată la toate televiziunile locale de la ora 22.00. Teo prezintă împreună cu Vali Butnaru, absolvent al Şcolii de Televiziune care, dacă nu ar fi fost criza acum, putea să fie una dintre vedetele masculine ale unei emisiuni de divertisment.

Va avea invitaţi din toate categoriile, trece prin toate. Iar cu Simona Pătruleasa avem o ediţie specială în seara de Crăciun, iar emisiunea ei ar trebui să fie în grilă din martie. Pot să mai spun că va exista şi un talk-show sportiv, ţinut de nume uriaşe.

A crescut şi satisfacţia muncii?

Enorm. Nu ştiam ce înseamnă să munceşti pentru tine. Am fost un angajat model, zic eu, dar îmi convine mai mult aşa. Diferenţa este că ai 28 de parteneri, cu caractere diferite. Unii sunt pragmatici, oameni de afaceri, alţii sunt sentimentali, fantezişti, nu credeau că o să aibă emisiune cu Teo, alţii nu înţeleg că ai nevoie de mai mult decât perdele pentru un studio TV. Aici este greul, dar am un director de proiect care s-a dus în ţară şi i-a făcut pe toţi să înţeleagă forţa pe care o reprezintă ei, adunaţi la un loc.

Bucureştiul rămâne afară din planurile voastre?

Deocamdată, cred că da. Este în proiect să apară o televiziune pe Bucureşti, dar nu este nimic sigur. Bucureştenii se regăsesc în televiziunile pe care le au deja, dar în provincie nu. Televiziunile astea mari sunt făcute pentru Bucureşti şi acoperă toată ţara, dar cele din provincie sunt realizate pentru ei. Sunt foarte patrioţi oamenii de acolo, şi pe asta am mizat în provincie, pentru că în Bucureşti e destul de greu să mizezi pe acelaşi lucru.

O să realizaţi producţii pe care să le vindeţi ulterior?

Mă gândesc ca, într-un interval de timp destul de lung, să folosesc platourile de aici pentru producţii, dar trebuie să fie ceva care să merite. Am o relaţie atât de curată, bună şi cinstită cu televiziunile din teritoriu, că nu aş putea acum să lucrez cu televiziuni din Bucureşti.

Nu ştiu pe viitor ce va fi, dar acum nu aş putea. Am atâta libertate şi deschidere de la ei şi mă încântă atât de mult de la ei către mine şi îmi place atât de mult cum primeşte lumea proiectele LTVN încât mi-ar fi greu să ajung să negociez cu o televiziune mare din Capitală, care să-mi pună mii de condiţii. Nu ţine de orgoliu, doar îmi place foarte mult ce fac acum.

Te bucuri de o libertate a creaţiei?

Este enormă. Muncesc mult mai mult, ce-i drept, dar mi-am regăsit viaţa de familie. Pentru mine este o bucurie să-i fac pachetul fiicei mele dimineaţa, să o trimit la şcoală şi apoi să stau la cafea cu soţia mea.






Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Sabin Orcan

    Nu, titlul nu reprezintă intenţia autorului. Nici nu mă gândeam la demisia proaspăt desemnatului premier, Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi pretexte s-ar găsi, la o adică... Continuare

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Noapte bună, ţară dragă

    Dinu Patriciu

    Criza a creat oportunitatea reîntoarcerii la Europa unită a libertăţilor. În schimb, politicienii europeni ne-au aşezat pe drumul Europei imperiale.

    Ordin de zi pe unitate: demolaţi-l pe Ungureanu!

    Grigore Cartianu

    Există în România actuală o furie demolatoare care-şi trage seva din bezmetica tranziţie de la comunism la capitalism, de la dictatură la democraţie.

    Da svidanije, Felix!

    Radu Calin Cristea

    Scriam, în 2007, în „Adevărul", un comentariu cu titlul „Onoarea pătată a Rodicăi Culcer".

    Marea coafare

    Ion M. Ionita

    Schimbarea garniturii PDL îi face bine lui Ungureanu.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole