Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Rodipet revine în proprietatea statului

25 martie 2009, 21:21 |  Autor: Cătălin Cocoş  | 

 

Compania Rodipet va reveni în proprietatea statului din cauza neîndeplinirii sistematice a prevederilor din contractul de privatizare cu Magnar Two, potrivit unei decizii a Consiliului Director al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

„În ultima şedinţă a Consiliului Director am dispus executarea gajului asupra Rodipet pentru neîndeplinirea sistematică a prevederilor din contractul de privatizare, astfel că societatea va reveni în proprietatea statului”, a declarat marţi preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache, pentru Mediafax. Rodipet deţine 30-35% din piaţa de distribuţie a presei, ca locaţii, şi 20-25% ca vânzări, potrivit unei surse din piaţă.

Privatizarea Rodipet a fost făcută în decembrie 2003, când Magnar System Com din Otopeni a cumpărat de la stat întregul pachet de acţiuni al societăţii de distribuţie a presei, printr-o tranzacţie de şase milioane euro. În 2006, statul a redobândit 45% din acţiunile Rodipet în urma conversiei unor datorii de circa 17 milioane de lei, pe care le-a vândut către Magnar Two (fosta Magnar System Com), din grupul Awdi. În urma tranzacţiei, Magnar Two controlează 83,9% din acţiunile Rodipet.

Restul titlurilor sunt deţinute de Supremo Corporation (15,78%), Monalisa Investments (0,1%), ambele din grupul Awdi, şi persoanele fizice Awdi Hassan şi Awdi Mehdi, fiecare având 0,1% din acţiuni.

48,4  milioane lei reprezintă facilităţile acordate de stat la privatizarea Rodipet.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole