În ultimul an, 28 de publicaţii cu circulaţie naţională s-au închis definitiv. Fie că au trecut pe on-line, fie că şi-au oprit apariţia definitiv, mai multe reviste de nişă şi-au găsit în ultimele luni sfârşitul.
Revistele americane trec printr-o perioadă dificilă. Nu mai puţin de 28 de titluri s-au închis în ultimele 12 luni. Principalul motiv a fost lipsa profitabilităţii.Astfel, publicaţii mai vechi sau mai noi, care se adresează copiilor, femeilor, bărbaţilor sau pasionaţilor de grădinărit şi-au afişat în 2008 sau în 2009 pentru ultima dată copertele pe tarabele chioşcurilor americane.
Însă, piaţa de publishing din SUA era oricum extrem de aglomerată. Potrivit unui articol publicat în 2005 în „Business Wire”, în Statele Unite erau editate nu mai puţin de 10.000 de publicaţii, iar 2.000 dintre acestea aveau o circulaţie semnificativă.
Publicaţia de media şi publicitate „Advertising Age” a prezentat în varianta on-line un „jurnal” cu toate revistele, cu circulaţie importantă, care au dispărut de pe piaţa americană începând cu martie 2008.
Chiar dacă nu sunt foarte cunoscute în România, titlurile au avut vânzări importante în trecut. Printre cele mai „pline“ luni în care publisherii au retras de pe piaţă reviste sunt octombrie 2008 (patru titluri), noiembrie 2008 (cinci) şi ianuarie 2009 (şase).
Prima publicaţie care a deschis şirul falimentelor a fost „Luxury Spa Finder”, o revistă apărută în 1994. Publisherul a preferat să renunţe la varianta print în favoarea celei on-line.
Conde Nast a închis trei reviste
Una dintre cele mai vechi reviste, care a fost închisă în august 2008, a fost „Playgirl”. Lansată în 1973, ca o variantă pentru femei a „Playboy”, revista a stat poate prea mult pe tarabe, având în vedere evoluţia internetului. Publisherul Hearst Magazines a renunţat la „Quick&Simple” o revistă pentru femei.
Deşi vânzările publicaţiei erau în creştere, erau totuşi destul de modeste. Acelaşi publisher a scos de pe piaţă „O at Home”, revista faimoasei Oprah Winfrey. La momentul închiderii, publicaţia considerată neprofitabilă, se vindea în aproximativ 700.000 de exemplare pe lună.
Criza economică i-a venit de hac şi revistei „Home”, editată de Hachette Filipacchi, la peste 50 de ani de la lansare. Decizia a fost luată după ce numărul paginilor de publicitate, din ediţia din septembrie, a scăzut cu 28%.
Conde Nast este un alt mare grup de presă care în ultimul an a scos de la vânzare trei publicaţii. A decis să închidă revista de decoraţiuni interioare „Domino” la numai trei săptămâni după ce conducerea numise un responsabil care să gestioneze titlul în perioada recesiunii.
Deşi publicitatea atrasă de „Domino” nu scăzuse foarte mult, editorii au decis să o închidă pentru că nu ar fi putut să atingă aşteptările lor. Conde Nast a renunţat să mai publice şi suplimentul bianual „Men’s Vogue”, care, în opinia specialiştilor „AdAge”, este o revistă mai atractivă pentru investitorii în publicitate decât pentru cititori.
Cea de-a treia revistă pe care Conde Nast a închis-o a fost „Golf for Women”, care tocmai împlinise 10 ani de la lansare. Decizia a fost luată după ce numărul paginilor cu reclame scăzuse cu 7,6% în prima jumătate a lui 2008.
„Blender“, ultimul titlu scos de la apariţie
Cel mai recent titlu care a fost retras de pe piaţă în această perioadă a fost „Blender”, o revistă dedicată pasionaţilor de muzică. Deşi avea vânzări de 780.000 de exemplare numai din abonamente, publicitatea atrasă scăzuse drastic, cu 31% în 2008 comparativ cu 2007. Mai mult, în ianuarie, numărul de reclame s-a diminuat cu 57%. Închiderea revistei a lăsat fără locuri de muncă 30 de persoane.
Publicaţiile pentru tineri s-au demodat
Adolescenţii din SUA şi-au pierdut interesul pentru revistele dedicate vârstei lor, optând pentru un canal mai interactiv, internetul. În decembrie 2008, publisherul Hearst Magazines a renunţat la publicarea „CosmoGirl”. În ultimii doi ani, numărul machetelor publicitare din „CosmoGirl” scăzuse cu 14,7% în 2008, respectiv 10,5% în 2007.
Prin urmare, grupul a decis să se concentreze mai mult pe cealaltă publicaţie adresată tinerilor: „Seventeen”. În 1999, când „CosmoGirl” a fost lansată, revistele pentru adolescenţi erau la mare căutare. Totuşi, de atunci, au fost închise mai multe publicaţii pentru tineri: „YM” (Conde), „ElleGirl” (Hachette) şi „Teen People” (Time).














* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza