Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Protest la TVR pentru "Lumea citeşte!"

5 septembrie 2007, 21:21 |  Autor: Dan Boicea  | 

 

Telespectatorii lui Ioan T. Morar sunt indignaţi de scoaterea din grilă a emisiunii sale "Lumea nu mai citeşte, la TVR", scria Ioan T. Morar pe blogul său, declanşând o puternică

Telespectatorii lui Ioan T. Morar sunt indignaţi de scoaterea din grilă a emisiunii sale

"Lumea nu mai citeşte, la TVR", scria Ioan T. Morar pe blogul său, declanşând o puternică avalanşă de simpatie în spaţiul virtual. Bloggerii s-au revoltat instantaneu, după ce au aflat că emisiunile "Lumea citeşte!" şi "Nocturne" au fost suprimate din grila de programe a postului naţional, pentru a fi înlocuite de talk-show-uri politice.

În replică, TVR 1 spune că îşi va respecta atât obligaţiile legale, cât şi pe cele morale, faţă de telespectatorii săi, în privinţa conţinuturilor culturale difuzate în noua grilă. Decizia TVR i-a şocat pe telespectatorii fideli ai emisiunii, determinându-i să treacă la acţiuni "extreme".

Mai întâi şi-au arătat indignarea prin însemnări acide pe bloguri. Apoi s-au mobilizat, organizând o lectură de protest în faţa sediului TVR. S-au înarmat cu literatură şi s-au aşezat pe treptele televiziunii, citind pasaje din cărţile preferate, pentru a demonstra că "lumea citeşte".

Ioan T. Morar: "Un abuz!"

Realizatorul emisiunii "Lumea citeşte!", Ioan T. Morar, a declarat, pentru "Adevărul", că nu are nicio legătură cu protestul la care au participat aseară scriitori, vedete media şi bloggeri. "Manifestaţia arată că nu este totul pierdut, confirmând că era nevoie de o emisiune care să încerce nu să educe, e mult spus, ci să facă un divertisment cultural la televiziunea publică. Mi se pare că scoaterea emisiunii din grilă este un abuz, nu faţă de mine, faţă de cititori", spune Morar, care fusese amăgit că "Lumea citeşte!" va deveni o emisiune de referinţă a TVR-ului. Realizatorul crede că nu poţi face rating în condiţiile în care emisiunea era difuzată miercuri de la ora 23,30, după ce iniţial fusese transmisă vineri, de la ora 23,00.

"Au fost schimbate şi ziua, şi ora, fără să fim anunţaţi. Le-am spus prietenilor că niciodată nu l-aş fi adus pe Becali în emisiune ca să fac rating, pentru că citim în lumi diferite". Morar a mai argumentat că producţia nu era costisitoare, realizatorul fiind plătit cu mai puţin bani decât alte vedete TVR. Conform unor estimări ale postului naţional, contravaloarea unei ediţii a emisiunii "Lumea citeşte" era de 4.687 de euro pe ediţie, costul incluzând şi cesiunea de drepturi patrimoniale de autor şi conexe pe durata contractului pentru cinci ani şi un număr nelimitat de radiodifuzări pe teritoriul României şi în afara ţării. TVR mai plătea pentru această emisiune 48,20 euro, reprezentând cheltuieli cu casetele, recuzita şi telefonul.

Un comentator de pe blogul Luciei T (www.terorista.ro) a venit cu ideea ineditului protest - lectură în faţa televiziunii.

Lucia T: "TVR, obligată să fie decentă"

Lucia T, un nume de notorietate în spaţiul virtual, a propagat ideea în blogosferă: "Sper că vedeţi şi voi în TVR o instituţie plătită din banii noştri, ai tuturor, care are obligaţia să fie decentă. Să reflecte pur şi simplu realitatea. Or, în realitate, lumea citeşte! Asta se vede şi pe bloguri", scrie Lucia T.

Aceasta speră ca protestul să readucă emisiunea în grila de programe sau măcar să schimbe impresia generală că nu-i pasă nimănui de emisiunile culturale. Scriitorii Cezar Paul-Bădescu, Elena Vlădăreanu, Ioana Nicolae, Dragoş Bucurenci şi vedetele Maria Dinulescu şi Daniela Nane îşi confirmaseră participarea la acţiune.

TVR dă cultură în compensaţie

Reprezentanţii TVR spun că postul va respecta Legea 41/1994, care precizează că serviciile publice de televiziune au obligaţia de a difuza majoritar producţii europene, din care 30% să fie producţii româneşti, iar din creaţia românească cel puţin 35% trebuie să fie creaţie culturală. TVR 1 va difuza emisiuni culturale tradiţionale ale TVR 1 ("Garantat 100%", "Profesioniştii"), dar şi rubrici de specialitate din cadrul "Telematinalului" sau al altor programe care sunt în pregătire (un magazin pentru adolescenţi, o emisiune de recomandări culturale).

La aceste emisiuni şi rubrici curente se adaugă: "Agenda Sibiu 2007", transmisiunile şi preluările de spectacole culturale de la Sibiu, transmisiunile de la Festivalul "George Enescu", agenda Festivalului "Enescu" (difuzată de luni până vineri, pe toată durata manifestării) şi alte evenimente culturale ale toamnei.

"Nu în ultimul rând, reamintim că unul dintre canalele SRTv este TVR Cultural care pune la dispoziţia publicului iubitor de programe culturale o paletă variată de produse media de profil", spun reprezentanţii TVR.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole