Tot mai multe publicaţii se gândesc să introducă abonamentul pentru ştirile pe internet. Directorul publicţiei „The New York Times“, Bill Keller, a declarat într-un interviu pentru „El Pais“ că oamenii sunt dispuşi să plătească pentru conţinutul online.
Bill Keller, şeful uneia dintre cele mai puternice publicaţii din Statele Unite, a discutat cu jurnaliştii de la ziarul „El Pais" despre introducerea abonării online, despre soarta printului şi despre relaţia dintre publicaţii şi Google.
Din ianuarie 2011, „The New York Times" va călca pe urmele altor ziare şi va introduce plata pentru accesarea site-ului. Keller a declarat pentru „El Pais" că oamenii sunt dispuşi să dea bani pentru a citi ştirile pe internet: „Publicaţiile «Financial Times» şi «The Wall Street Journal» au arătat că se poate. Şi noi suntem destul de încrezători că cititorii se vor conforma".
Citeşte şi:
Forbes: Ce şanse au site-urile cu plată în România?
VIDEO France24: "În loc să declare război corupţiei, Traian Băsescu atacă presa"
Cotidianul american va introduce un sistem de plată similar cu cel de la „Financial Times", adică vor fi taxaţi doar utilizatorii care vor accesa site-ul în repetate rânduri. „Acest plan nu ne va aduce venituri foarte mari în primii ani, aşa că nu vrem să pierdem prea mult trafic. În plus, vrem să ne menţinem veniturile din publicitate", a explicat Keller.
Relaţia cu Google este „complicată"
Directorului publicaţiei nu-i place să vorbească despre viitorul printului, însă crede că în următorii ani acesta se va adapta şi va convieţui cu internetul. Cert este că presa scrisă nu va muri prea curând. Keller a mai explicat că abonaţii „The New York Times" au vârste sub 50 de ani, iar aceste persoane nu-şi schimbă obiceiurile de consum atât de uşor. Cât despre relaţia dintre presă şi agregatorul de ştiri Google, Keller spune că „este complicată".
„Este adevărat că Google aduce o mare parte a traficului. Dar, în acelaşi timp, este o relaţie de concurenţă. Nu aş vrea ca soarta ştirilor să rămână în totalitate în mâinile oamenilor de la Google", a declarat Bill Keller. Cu toate acestea, Keller nu împărtăşeşte opinia lui Rupert Murdoch potrivit căreia Google „fură" conţinutul altor site-uri.
Alte modele
Anunţul făcut anul trecut de magnatul Rupert Murdoch, preşedinte News Corporation, potrivit căruia va introduce plata pentru vizitarea site-urilor pe care le deţine, a fost îndelung dezbătută. Mulţi nu cred că acest lucru este posibil, însă ziare puternice precum „Financial Times" şi „The Wall Street Journal" au reuşit. Şi mulţi alţi „jucători" le calcă pe urme.
Publicaţiile britanice „The Times" şi „The Sunday Times" - deţinute tot de Murdoch - au introdus, începând cu luna iunie 2010, conţinutul plătit. Preţul abonamentului pentru o zi este de o liră - la fel ca o ediţie a variantei print, respectiv două lire pentru o săptănână. Primele date neoficiale au arătat că traficul thetimes.co.uk a avut o scădere cu 66% a numărului de utilizatori faţă de perioada în care site-ul putea fi vizitat gratuit. Scăderea a fost bine primită, ţinând cont de faptul că reprezentanţii publicaţiei se aşteptau la o diminuare a numărului de utilizatori cu 90%.



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza