Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Paparazzii câştigă mai puţin din cauza crizei

20 decembrie 2009, 20:49 |  Autor: Raluca Preda | 

Cuvinte cheie: paparazzii, criza, preturi,

Escapadele au transformat-o pe Lindsay Lohan într-o vedetă ieftină pentru fotografi

Escapadele au transformat-o pe Lindsay Lohan într-o vedetă ieftină pentru fotografi

 

Preţurile pentru imaginile realizate de „vânătorii de vedete“ americani au scăzut cu 31%, potrivit unei cercetări. Fotografiile care le-au surprins în ipostaze inedite pe Britney Spears, Lindsay Lohan sau Eva Mendes şi-au pierdut valoarea, din cauza crizei economice.

În iunie 2008, afacerile paparazzilor erau în plină dezvoltare, crescând odată cu apariţia unor noi vedete. Apoi, au început să se prăbuşească rând pe rând. De curând, balonul pe care „plutea" presa despre celebrităţi a explodat, cel mai important dintre motive fiind recesiunea. Astfel, media a „părăsit" hoardele de paparazzi şi agenţiile care îi aveau ca angajaţi.

Este greu de crezut că acum mai puţin de un an revista „People" publica pe prima pagină, în parteneriat cu publicaţia „Hallo!", fotografii de peste 14 milioane de dolari. Era vorba despre primele imagini în exclusivitate cu gemenii cuplului Brad Pitt şi Angelina Jolie. Preţul vânzării a fost de trei ori mai mare decât cel plătit de „People" pentru imaginile cu primul copil al celor doi actori.

Site-ul american The Daily Beast a cuantificat cât de mult a căzut piaţa paparazzilor prin estimări ale unei agenţii specializate. Astfel, fotografii care în anii „de aur" 2005-2007 aduceau autorilor sume uriaşe de bani, acum ar costa cu 31% mai puţin. Mai mult, fotografiile cu preţuri de peste 100.000 de dolari ar costa acum cu până la 50% mai puţin.

Fotografia în care Britney Spears a fost surprinsă rasă în cap a costat, în februarie 2007, aproximativ 300.000 de dolari. În prezent, imaginile nu valorează mai mult de 100.000 de dolari.

Preţul pentru Eva Mendes a scăzut

Imagini cu Nicole Richie şi Lindsay Lohan extrem de slabe, într-o perioadă în care se zvonea că ar fi anorexice, costau în mai 2005, 100.000 de dolari. Acum, fotografiile nu costă mai mult de 50.000 de dolari. În ceea ce o priveşte pe actriţa Eva Mendes, fotografiile cu ea nemachiată costau, în decembrie 2005, 7.000 de dolari. Între timp s-au devalorizat, ajungând la 5.000 de dolari.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole