Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Măruţă, „taxat“ pentru vulgarităţi

2 februarie 2010, 18:30 |  Autor: Raluca Preda  | 

Cuvinte cheie: Cătălin Măruţă, Happy Hour, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Romeo Dediu,

Cătălin Măruţă, moderatorul „Happy Hour“, tot mai vulgar în lupta pentru audienţă

Cătălin Măruţă, moderatorul „Happy Hour“, tot mai vulgar în lupta pentru audienţă

 

Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat Pro TV cu 10.000 de lei pentru conţinutul tabloid al mai multor ediţii ale „Happy Hour“. Invitată în platou, Simona Sensual a înjurat „ca la uşa cortului“. Membrii CNA au criticat atitudinea moderatorului Cătălin Măruţă, dar şi temele sexuale abordate de producători.

Reclamaţiile adresate emisiunii „Happy Hour" de la Pro TV au curs ieri la CNA. Membrii Consiliului au avut de analizat mai multe ediţii ale programului în care au fost constatate derapaje. Cea mai discutată ediţie a fost cea din 4 decembrie 2009, când pe „Happylica" a fost invitată Simona Suhoi, cu numele „de scenă" Sensual.

Tema emisiunii a fost relaţia dintre pseudo-vedetă şi iubitul ei. În timpul unei dispute prin telefon cu o femeie aflată în Germania (care spunea că a avut o relaţie cu iubitul Simonei Sensual), invitata din platou şi-a pierdut controlul şi a folosit un limbaj inadecvat pentru un post de televiziune. Astfel, Simona Sensual i s-a adresat interlocutoarei folosind expresii ca „eşti o smochină", „babă ordinară", „eşti o penibilă şi o terminată".

Moderatorul Cătălin Măruţă i-a luat, la un moment dat, microfonul Simonei Sensual, dar nu a reuşit să se impună şi să o calmeze pe aceasta. Ba mai mult, a întărâtat-o, repetându-i că s-a supărat pentru că a aflat în direct că iubitul o înşeală. După ce a recuperat microfonul, Sensual a mai tras o înjurătură şi l-a ameninţat pe Măruţă că nu va mai veni la el în emisiune şi a ieşit din platou.

Prea multe teme sexuale

CNA a sancţionat şi emisiunile de la jumătatea lunii ianuarie, în care principalele teme de discuţie au fost legate de swinging (schimb de parteneri într-un cuplu pentru activităţi sexuale). Membrii Consiliului au spus că Măruţă nu a luat atitudine şi nu a fost convingător atunci când a încercat s-o „domolească" pe Simona Sensual. Unii dintre membrii CNA au glumit chiar că moderatorul Măruţă era aproape de situaţia de a lua bătaie.

Cel mai vehement critic al emisiunii „Happy Hour" a fost Christian Mititelu, membru CNA, care a spus că programul este vulgar şi imbecil. El a spus că, în opinia lui, emisiunea abordează prea des teme sexuale şi că nu reprezintă un produs jurnalistic.

Somaţie pentru „Dănutz SRL"

Romeo Dediu (stânga) a fost accidentat în emisiunea „Dănutz SRL“

Consiliul Naţional al Audiovizualului a somat în şedinţa de ieri şi emisiunea „Dănutz SRL", în care chitaristul trupei Holograf, Romeo Dediu, a fost atins cu o sabie ninja în timpul unui moment artistic.

„A fost un incident regretabil care a dus la o rană superficială. Dar putea să fie şi mai rău", a admis Răsvan Popescu, preşedintele CNA. Acesta a ridicat şi problema protecţiei minorilor. „Domnule, problema o reprezintă minorii, sau faptul că era să-l omoare?", a replicat Christian Mititelu, membru CNA.

În opinia Narcisei Iorga, membru în Consiliu, este de condamnat şi lipsa de reacţie a moderatorului Dan Bittman, care nu a oprit emisiunea după incident şi i-a pus astfel în pericol şi pe alţi doi colegi de la Holograf.

CNA a criticat şi atitudinea TVR de a „fugi" de răspundere, făcând referire la anunţul postului public potrivit căruia casa de producţie MondoFilm îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru nefericitul incident.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cum sa lacuim singuri o usa de lemn

    Usile cu panouri de lemn, care se pot inca admira in imobilele vechi si care dau un aer romanti ...

    VIDEO Chitaristul trupei Holograf, rănit în timpul unei cascadorii cu săbii

    Chitaristul trupei Holograf, Romeo Dediu, a fost rănit de un cascador, aseară, în timpul unui t ...

    „Alegerile Mihaelei“, emisiunea care a început prost

    Mihaela Rădulescu s-a întors astăzi pe sticlă. Emisiunea ei, „Alegerile Mihaelei", difuzată pe ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole