Ştirile de la postul public vor lupta pentru audienţă cu divertismentul de la Prima TV şi Antena 1, cu telenovelele de la Acasă TV şi Kanal D şi cu filmele de la ProTV. Televiziunea şi-a construit noua grilă de programe în jurul principalului buletin informativ al zilei, care va fi difuzat de la ora 20.00, într-un nou format
Decizia de mutare a principalei emisiuni informative de la ora 19.00 la ora 20.00 a ţinut cont, potrivit televiziunii publice, şi de difuzarea pe TVR 1, începând cu acest an, a meciurilor şi rezumatelor de fotbal din UEFA Champions League.Directorul postului TVR 1, Dana Deac, spune că în configurarea noii grile de programe, care va fi lansată în data de 29 martie, s-a ţinut cont de noile obişnuinţe de consum ale telespectatorilor.
„Noua grilă TVR 1 este reconfigurată integral şi a fost gândită ţinând cont de modificările obişnuinţelor de consum ale telespectorilor, precum şi de analizele de performanţă a programelor selectate.
Misiune complicată
Noua grilă beneficiază de un pachet nou de identitate vizuală”, a declarat Dana Deac, directorul postului TVR 1. În acest moment, „Jurnalul” este prezentat de Adriana Muraru şi Mihai Constantin, dar TVR ar putea schimba formula de prezentatori odată cu noua grilă.
TVR 1 a avut în luna februarie 2009, în prime-time, 246.000 de telespectatori în medie pe minut (2,14%) pe targetul all urban, ceea ce a poziţionat postul pe locul şase. „Jurnalul” de la TVR 1 începe cu rubrica „Sport”, iar Antena 1 şi ProTV difuzează, la aceeaşi oră, tot ştiri din sport.
La Antena 1, care a avut un rating în all urban, în luna februarie, de 6,43% în medie pe minut, informaţiile sportive sunt urmate de „Test de fidelitate” (luni), „Din dragoste” (marţi), „Ochiul soacrei” (miercuri), „Te pui cu blondele?” (joi), derby-ul din Liga 1 (vineri), „Bancher sau şomer cu Romică şi Cornel” (sâmbătă) şi „Divertis Mall” (duminică).
La ProTV (rating de 8,01% în medie pe minut), ştirile din sport preced filme de luni până vineri şi duminică, iar sâmbăta sunt urmate de show-ul muzical „O-la-la”. Postul Acasă TV (rating de 4,87% în medie pe minut în luna februarie) iese la atac cu telenovele.
De luni până joi, începând de la ora 20.30, telenovela „Regina”, care a făcut un rating mediu pe minut în all urban de 11,3% în prima săptămână din luna februarie, are un cuvânt greu de spus. În zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, Acasă TV difuzează o altă telenovelă, „Micuţa domnişoară”.
Kanal D (rating de 1,15% în medie pe minut), care se bazează tot mai mult pe telenovelele turceşti, iese la lupta pentru telespectatori cu filmele „Înainte de sfârşit” (luni), „1001 nopţi” (marţi), „ASI. Împotriva destinului” (miercuri şi joi, rating mediu de 3,5% în luna februarie, pe target all urban).
Vinerea, la Kanal D, rulează reality-show-ul „Foame de bani”, sâmbăta telespectatorii pot urmări „Noră pentru mama” (difuzată în intervalul 19.15 - 21.45, rating mediu de 3,8% pe target all urban). În ultima zi a săptămânii, Kanal D prezintă un alt program de divertisment, „Fata lui tata”.
Prima TV caută să atragă audienţa cu divertisment, care începe la ora 19.30 şi a lansat grila de primăvară la sfârşitul lunii februarie. Emisiunile „Cireaşa de pe tort” (rating mediu de 4,4% în all urban în prima jumătate a lunii martie), „Fitze cu Dezbrăcatu’”, „Mondenii”, „Cronica cârcotaşilor” (rating mediu de 5,4%), „Copiii spun lucruri trăsnite” şi „Schimb de mame”.
Divertisment după ştiri
Prime-time-ul TVR 1 va fi dedicat de luni până duminică, pe tronsonul 21.00-23.00, programelor de divertisment, talk-show-urilor şi filmelor. TVR 1 va difuza aici filme precum „Regele Arthur”, „Mumia I”, „Oliver Twist” şi „Starsky şi Hutch”. Totodată, Iuliana Tudor revine vineri, 27 martie, cu un sezon nou din „O dată-n viaţă”, cu invitaţi în premieră, ce trebuie să dovedească abilităţi din zona folclorică, dar şi cu cazuri sociale care vor fi rezolvate cu ajutorul acestora.





















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza