Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

În „bucătăria“ Cârcotaşilor

30 martie 2010, 19:18 |  Autor: Andreea Ţuligă | 

Cuvinte cheie: Cronica Cârcotaşilor, prima, gafe,

Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă, alături de bebeluşele Ioana şi Cristina, în timpul filmărilor pentru emisiune

Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă, alături de bebeluşele Ioana şi Cristina, în timpul filmărilor pentru emisiune

 

Reporterul „Adevărul“ a asistat la filmările emisiunii „Cronica Cârcotaşilor“, difuzată în fiecare miercuri, la postul de televiziune Prima. „Cârcotaşii“ şi echipa lor se adună în platou în fiecare marţi, după ora 21.00. Mihai Găinuşă este concentrat asupra textelor, iar Şerban Huidu urmăreşte gafele şi bâlbele vedetelor.

La ora la care majoritatea oamenilor se relaxează după o zi încărcată, alţii se pregătesc de muncă. Este marţi seara, trecut de ora 20.00, iar într-o clădire corporatistă din Pipera este forfotă mare. În redacţie ajungi după ce treci printr-un nor de fum de ţigară. La capătul redacţiei se află platoul de filmare, decorat aşa cum îl ştiu şi telespectatorii. Membrii echipei tehnice se adună, iar Găinuşă îl salută pe unul dintre ei. „E fratele lui Huidu, l-am angajat pe pile", spune Mişu râzând. Cârcotaşii obişnuiesc să filmeze finalul emisiunii la începutul serii.

Viorel Gaiţă, umorist: „Nu fac orice pentru rating“

Clubul devoratorilor de TV

„Spatele drept, aplauze"

Este aproape ora 22.00, iar „aplaudacii" se strâng din nou în platou. „Alea mici", strigă fratele lui Huidu şi în câteva clipe apar bebeluşele Ioana şi Cristina, însoţite de Oana Ioniţă, coregrafă şi bebeluşă „veterană". Cârcotaşii aşezaţi la pupitre au în spate un balon în formă de inimă, spre amuzamentul echipei. „Vă şade bine cu aia între voi, dragoste mare", zice fratele lui Huidu râzând. Tot el este cel care dă startul filmărilor: „Atenţie, spatele drept, aplauze".

„Aplaudacii“, atenţi la ceea ce se întâmplă în platou

După introducerea celor doi prezentatori intră un material înregistrat. Bebeluşele „alea mici" stau într-un colţ al platoului şi repetă mişcările de dans. Huidu urmăreşte cu mare interes materialul cu bâlbe şi râde la fiecare gafă. Urmează momentul bebeluşelor. Ioana se încurcă însă la mijlocul dansului, iar de pe hol se aude un ţipăt lung. În câteva clipe apare alergând bebeluşa Oana: „E un-doi-trei", îi explică ea fetei care a uitat coregrafia. „Ho, mă, că nu se întâmplă nimic!", încearcă Huidu să calmeze situaţia. La a doua repetiţie, dansul fetelor iese ca la carte, iar emisiunea continuă.

Materialul lui Cristi Hrubaru captează atenţia întregii echipe, iar aceştia încep să comenteze. „Da' are condiţie fizică Hrubi", se aude din platou. „Nu e bună tehnica asta, trebuia să vină Hrubi prin stânga şi Băneasa (operatorul - n.r.) prin dreapta", completează o altă voce.

Şerban Huidu râde în continuare la materialele cu gafe şi taxează fiecare greşeală a protagoniştilor, cu toate că nu vede imaginile în premieră şi nici nu este filmat. „Râdem de tot ce se întâmplă acolo. Ca să faci o emisiune de genul acesta, îţi trebuie un teren fertil. Terenul din România e foarte fertil, avem foarte multe resurse. O astfel de emisiune poate să reziste mult şi bine, atâta timp cât societatea îi oferă astfel de subiecte. Şi oferă", explică Huidu.

Bebeluşele, în timpul unui dans

Fanii trimit gafele

Pentru ca emisiunea „Cronica Cârcotaşilor" să iasă ca la carte, se munceşte la foc continuu, timp de o săptămână. „Totul începe joi, de la telespectatorii care ne trimit gafele, greşelile şi bâlbele prezentatorilor şi facem o selecţie. Alte subiecte sunt cele de pe agenda politică, emisiunile de parodiat şi răspunsurile prietenilor noştri din presă, gen Oana Zăvoranu. Eu sâmbătă şi duminică scriu scenetele, Şerban vizionează casetele cu bâlbele monitorizate duminică şi luni, apoi încropim un desfăşurător. Luni mai scriu din emisiune sau filmez scenetele, iar marţi scriu toată ziua, până seara când filmăm", rezumă Mişu Găinuşă etapele parcurse pentru o ediţie a „Cronicii".

Despre vedetele de la noi, cârcotaşii spun că toate au potenţial, că multe s-au născut la ei în emisiune - Nikita sau Fernando de la Caransebeş - şi că după zece ani, cei ironizaţi au renunţat să mai sune şi să ceară explicaţii. „Te gândeşti că un Vanghelie nu poate fi înlocuit. Mi-e şi frică să mă gândesc ce o să urmeze. Avem vedetele pe care le merităm, societatea pe care o merităm", este de părere Şerban Huidu.

„Lucian Mândruţă este un foarte bun scriitor, dar vorbeşte invers proporţional faţă de cum scrie", adaugă Găinuşă.

La câteva minute după miezul nopţii, după mai mult de două ore de filmări, scenete, dans, râsete şi materiale cu bâlbe şi cu gafe, camerele de filmat şi luminile din platou se sting, iar Cârcotaşii şi echipa lor pleacă acasă.

Dezbrăcatu’ şi Mistreţu’, la finalul unei scenete

„Cronica de 10 ani"

Emisiunea „Cronica de 10 ani", o retrospectivă a anului 2003, va fi difuzată sâmbătă, de la ora 22.30, la Prima TV. În 2003 s-a alăturat „Cârcotaşilor" Dezbrăcatu' (Codruţ Kegheş), care şi-a făcut debutul la un eveniment monden, unde s-a întâlnit cu „fratele" lui, Cătălin Botezatu. Tot în acelaşi an a devenit membru al echipei şi bebeluşa Delia.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole