În februarie, postul lui Diaconescu a pierdut, în procente, cei mai muţi telespectatori în prime-time. ProTV, Antena 1 şi Acasă rămân cu cei mai mulţi privitori în intervalul orar 19.00-23.00, iar televiziunile de sport au câştigat cel mai mult.
De la o medie de 256.000 de telespectatori pe minut în prime-time (intervalul orar 19.00 - 23.00), în luna ianuarie, televiziunea de apartament a lui Dan Diaconescu a căzut la o medie de 145.000 de telespectatori, adică o pierdere de 43,4%.Pe poziţia secundă în acest nedorit clasament se situează TVR 2, care a pierdut un sfert din audinţă. De la 95.000 de telespectatori în medie pe minut în prime-time în luna ianuarie, canalul 2 al televiziunii publice a ajuns la o audienţă medie de 71.000 de privitori (-25,3%).
Şi televiziunile de ştiri sunt în pierdere
Nici pentru postul Realitatea TV începutul de an nu a fost prea bun. În prima lună din 2009, televiziunea de ştiri avea 257.000 de telespectatori, iar în cea de-a doua lună din an a ajuns la o medie de 222.000 (-13,6%) pe minut, în prime-time.
Nici principalul concurent, Antena 3, nu are motive de bucurie, deoarece se situează pe locul patru la pierderi de audienţă. Dacă în luna ianuarie a acestui an avea o medie de 170.000 de telespectatori pe minut în prime-time, postul familiei Voiculescu a ajuns la 158.000 (-7,1%) de telespectatori în cel mai important interval orar al zilei.
Chiar dacă se află pe primul loc în clasamentul numărului de telespectatori, ProTV a înregistrat şi el pierderi în prime-time. De la o medie de 953.000 de telespectatori, câţi se uitau în luna ianuarie 2009 la programele acestui post, în intervalul orar 19.00 - 23.00, au mai rămas 917.000 (-3.8%), adică o pierdere de 36.000 de telespectatori.
Dacă posturile generaliste au înregistrat pierderi de audienţe, cele cu profil sportiv se pot lăuda cu creşteri în acest clasament.
Televiziunile de sport sunt în câştig
Deşi Liga 1 la fotbal a început abia pe 27 februarie, GSPTV, Telesport şi Sport.ro au cel mai mare spor de audienţă. Trebuie precizat însă că niciuna nu are medii pe minut în prime-time de 100.000 de telespectatori, deci atrag în continuare puţini oameni în faţa micilor ecrane.
Dacă adunăm mediile pe minut în prime-time, în luna februarie 2009, ale posturilor GSPTV, Telesport şi Sport.ro, ajungem la un total de 133.000, ceea ce nu e prea mult pentru trei canale. Top cinci creşteri de audienţă, în procente, este format din GSPTV (82,4%), Telesport (60%), Sport.ro (44,6%), Acasă TV (43,1%) şi B1TV (25%).
De departe cea mai consistentă creştere ca număr de telespectatori o are postul de telenovele Acasă TV, care a câştigat 168.000 de privitori. Acesta este urmat de Antena 1, cu un plus de 115.000 de telespectatori în medie pe minut în prime-time.





















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza