Adevarul.ro

Un jurnalist de la „Adevărul“ a lucrat, alături de ziariştii de la „Cotidianul“, în zilele apăsătoare dinaintea închiderii. „Cotidianul“ a apărut ieri pentru ultima oară: numărul 5.458 al ziarului înfiinţat de Ion Raţiu în 1991. Titlul de pe prima pagină este simbolic: „Supravieţuieşte cine poate!“.

În prima săptămână de după alegerile prezidenţiale, Sorin Ovidiu Vîntu, omul de afaceri care deţine trustul de presă Realitatea-Caţavencu, a spus că renunţă la finanţarea ziarului „Cotidianul".

De atunci, ziariştii au primit mai multe comunicate interne şi au luat parte la şedinţe în care li s-a promis că totul va fi bine. Numele celor care ar fi urmat să cumpere ziarul au apărut şi au dispărut precum oraşele pe tabla electronică de la Otopeni: Adrian Mititelu, Cornel Nistorescu (fostul director al publicaţiei), chiar şi numele lui Adrian Năstase a fost rostit în redacţia „Cotidianului". Ziarul ăsta nu s-a sinucis. A murit cu demnitate, ca un bolnav de cancer care piere într-un accident rutier.

Am petrecut câteva zile printre oamenii care au ţinut în viaţă, pe final, acest ziar. Am făcut-o după ce, cu mult timp în urmă, am citit câteva rânduri scrise de Radu Cosaşu despre moartea unui ziar: „Combat"-ul lui Albert Camus, închis acum 35 de ani.

„La 30 august 1974, în oraşul Paris s-a petrecut ceva de groază şi de minune: a murit un ziar. Când oamenii mor, ziarele publică ferpare, lumea se întristează, toată lumea citeşte ferpare. Când ziarele mor, oamenii nu se duc la cimitir, nu se duc la florari pentru coroane, nu se roagă, nu se îmbracă în doliu, nu redactează ferpare, în general nu se prea plânge, câţiva urlă, da, de furie şi de durere...".

O istorie zbuciumată

Au murit ziare şi vor mai muri. „Cotidianul" este însă un caz aparte pentru că a fost primul cotidian naţional privat din România postdecembristă (înfiinţat în mai 1991 de Ion Raţiu), primul ziar cu pagini color, primul care a făcut tombole cu maşini străine. A fost, de asemenea, primul ziar care a scris cronica unui meci de fotbal înainte ca acesta să se joace.

În vara anului 1994, „Cotidianul" titra pe prima pagină „România a învins Elveţia, la Campionatul Mondial din America". Sigură de victoria tricolorilor, echipa editorială a redactat textul înainte de începerea partidei, pentru a prinde prima ediţie. Scorul a fost însă 4-1 pentru Elveţia.

Traiectoria „Cotidianului" a fost dintotdeauna sinusoidală. A fost condus şi de Ion Cristoiu, şi de Dan Diaconescu. Apoi, a fost aproape să-şi schimbe numele în „Chestiunea zilei" şi să intre pe mâna lui Florin Călinescu. După toate astea, şi după ce Ion Raţiu a murit la Londra, la graniţa dintre cele două milenii, „Cotidianul" şi-a trăit anii cei mai frumoşi. Era pe vremea când sediul ziarului era undeva în centru, lângă Biserica Armenească, într-un colos de clădire bordo.

Acolo, pe scările de la intrare, ziariştii ieşeau să fumeze, iar trecătorii puteau să le citească satisfacţia în priviri. "Cotidianul" era pe un val de popularitate, o dată cu lansarea campaniei de însoţire a cărţilor cu celuloza ziarelor.

Corpul A 4

Nu se ştie de ce, mai târziu, sediul "Cotidianului" a fost mutat undeva lângă cimitirul Reînvierea, în ţigănie, într-o zonă unde noaptea mişună curvele şi peştii lor si unde drogurile nu sunt o abstracţie.

În decembrie 2009, ca să găseşti sediul ziarului "Cotidianul" trebuie să bâjbâi pe lângă Casa Presei Libere. Agenţii de pază ai clădirii sunt dezorientaţi, căci pe prima pagină se putea citi: "Redacţie - Casa Presei Libere, Corp A 4".

Dar nimeni nu ştie unde e acest A 4. Am aflat de la un paznic de parcare că redacţia "Cotidianului" ar fi "pe la intrarea cu fast-food-ul". Abia pe uşa de la intrarea în redacţie era un abţibild cât un biscuite pe care scria "Cotidianul".

Cum am ajuns ziarist la „Cotidianul"

Am cunoscut redacţia acestui ziar în răstimpul dintre Moş Niculae şi Moş Crăciun, între turul doi al prezidenţialelor şi numirea noului Guvern. Au fost dimineţi cu multă zăpadă şi multe derapaje pe şosea.

Vântul schimbărilor bate încă de la intrarea în corpul care adăposteşte o parte din trustul lui SOV. O doamnă de la agenţia de presă Newsin (agenţie lăsată, de asemenea, să moară încet) li se adreseaza abrut, fără nicio introducere unor domni: "Mi-am dat demisia.

Nu mai suportam să mă frece ca pe un sac de cartofi". După care continuă cu o vorbă din popor, foarte urâtă: "Şi f..., şi cu banii luaţi". Ziariştii scriu frumos, dar vorbesc urât.

Nu e deloc greu să devii ziarist: intri în redacţie, spui că vrei să-ţi încerci norocul în presă, sau că ai mai scris la mici reviste de taifasuri şi medicină naturistă, sau că eşti student şi vrei să faci practică. Nimeni nu va ridica vreun deget să controleze cât din ce spui e adevărat. După o zi, cel mult două, îţi poţi vedea numele în ziar, sub o ştire.

Muzica redacţiei

Sunt aşezat la un calculator şi primesc o misiune incertă: "Fă şi tu un top al celor mai importante ştiri de pe agenţii. Ce ţi se pare ţie mai bun". Nu ştiu când trebuie să duc la capăt sarcina asta, totul e nedeterminat. Mă las pe spate şi aud, vreau-nu vreau, muzica redacţiei. Părţi din acest articol au fost scrise chiar în redacţia "Cotidianului", în ultimele sale zile de viaţă.

Mititelu,un nume, două variante

Fumoarul - un loc aparte, drag ziariştilor. La "Cotidianul" se fuma pe un hol infect din Casa Scânteii. Acolo cădeau măştile, acolo se mărturiseau păcate, acolo se alimenta depresia subiectului ratat, a virgulei puse aiurea, acolo, în liniştea ţigării care arde.

Şi tot acolo l-am întâlnit pe cel mai naiv personaj de la "Cotidianul": un tânăr de la marketing care susţinea, cu toată seriozitatea, că nu Adrian Mititelu, ci Christian Mititelu ar urma să cumpere ziarul! Nimeni nu putea să-l convingă că se află într-o teribilă eroare. Cornel Nistorescu a scris în ultimul editorial că zvonul preluării publicaţiei de către controversatul om de afaceri Adrian Mititelu a fost nefondat.

Proştii lui „nea Cornel"

E o nouă modă în redacţiile de presă scrisă: un studio TV aruncat printre jurnalişti. La "Cotidianul" era pe dos. Redacţia era agăţată deasupra unuia dintre studiourile televiziunii Realitatea. Cuibul ziariştilor de la "Coti" (poreclă doar pentru prieteni) avea forma balconului unei săli de concerte. Jos, în interior, se auzeau vocile invitaţilor la televiziunea de ştiri. În pauzele de publicitate puteai vedea vedete politice de prim rang căscând sau scobindu-se între dinţi cu beţişorul i-phone-ului. "Cotidianul" nu mai avea muzica lui. Dansa pe muzica Realităţii.

„«Afară» te-ar da afară"

E vineri şi e vremea şedinţei de sumar. Şedinţa de sumar este în această zi a săptămânii mai mult decat sumară, fiindcă se lucrează numai pentru site. Ziarul nu apărea sâmbăta. Doamna redactor-şef vine printre cei 7-8 ziarişti prezenţi în redacţie şi discută un pic despre principalul eveniment al dimineţii.

Fusese adus la DNA Cătălin Voicu, de la PSD. Un mic cutremur politic. Dar ce cutremur poate fi mai important decat un dezacord care planează pe prima pagina? „Am auzit că e un dezacord la prima. Dacă e, îmi tai venele!", se lamentează femeia.

Doamna redactor-şef dispare încercând să ridice moralul redacţiei. „Hai, apucaţi-vă de treabă. Aştept liste de subiecte pentru ce-a mai rămas din decembrie şi pentru toată luna ianuarie!". Se apleacă apoi către o tânără jurnalistă de la secţia "Politic": "Am mare încredere în tine. Vorbesc foarte serios. Ai un aer proaspat!". Bătrânii redacţiei, care şi-au căpătat în timp eticheta de blazaţi şi pe care nu-i mai încurajează nimeni, rup uşa pe la orele 15.30-16.00. Fac şi ei haz de necaz: "Eu am pus ochii pe imprimante. Tu cu pleci când se trag obloanele?".

Pe un ecran de calculator se vede fundalul albastru al unui blog cu informaţii din mass-media. Degetul de ziaristă apasă tasta F5. Ecranul se albeşte o clipă, apoi apare, mai fresh ca niciodată, cu un comunicat din bucătăria internă a trustului Realitatea.

"Cum Dumnezeu a ajuns comunicatul pe bloguri? Acum cinci minute a fost trimis pe mailurile noastre...", se miră fata. Urmează o discuţie despre cum e la noi şi cum e "afară", adică în Occident, şi despre acea persoană despre care toată lumea ştie că e "cârtiţa" redacţiei.

"«Afară» te-ar da afară dacă nu păstrezi confidenţialitatea informaţiilor din interior!". Apoi discuţia capătă accente româneşti pentru că ziariştii încep să discute care blogger de media e mai tare.

Telefonul nu mai sună

Ziariştii, cei mai mulţi dintre ei, s-au deprins cu telefoanele mobile acum mulţi ani, pe când celularele erau atât de rudimentare încât nu aveau nici agende pentru numere. În felul ăsta şi-au dezvoltat simţul de a asimila anumite numere cu figurile oamenilor. Ştii că Năstase începe cu 33, că Lucescu se termina cu 22, că Iliescu are o simetrie aparte şi aşa mai departe. Între ziarist şi telefonul lui se crează o chimie. Când telefonul te lasă, viaţa ta se duce dracului.

"E vorba că azi ne taie telefoanele. Sunt neplătite din octombrie", se aude o voce. Se crează bursc un zumzet. „Hai să sunăm acum, cât mai putem!". Un coleric răspunde: „Da, hai să ne sunăm între noi!".

Cu toate că ziarul trage să moară, nimeni nu refuză vreo sarcină de serviciu. Cine trebuie să sune - sună, cine trebuie să meargă pe teren - merge. Toţi sunt însă nevolnici, nimeni nu zâmbeşte. Îşi fac treaba cât să umple cu litere nişte pagini, apoi vor să fie lăsaţi în pace. Să joace Farmville, jocul din platforma Facebook. Unii mai speră şi fac liste cu zilele libere de Crăciun şi Revelion.

„Mă descarc şi eu în ziar!"

În lumea presei scrise, Cornel Nistorescu, fostul director al „Cotidianului" este „nea Cornel". El era singurul bărbat la costum din redacţie. Se strecura printre birouri cu nişte hârtii în mână şi întreaba câte un ziarist, la întâmplare:„Dom' şef, mi-ai citit comentariul de azi?" Ziaristul nu prea citise. „Hai, te rog, citeşte-l!". Apoi urma altul.

„Cotidianul“, 23 decembrie: pagina întâi. Şi ultima

„Mi-ai citit editorialul?". Tot negativ. "Bă, voi nu citiţi nici ziarul în care scrieţi!". Nea Cornel scrisese pe 13 decembrie un editorial croit pentru angajaţii săi. Începea cu un refec pe obrazul unui fost ziarist de la "Cotidianul", Ioan T. Morar, continua cu un comentariu personal referitor la politica ziarului "Adevărul" şi se încheia cu o lozincă, aşa, ca pentru redacţie: "Oameni buni, staţi liniştiţi! Ziarele nu dispar. Numai proştii se duc!".

Ziariştii citeau aprobând din cap fiecare literă din cele 3.539 de litere scrise de nea Cornel. Erau momente de linişte în care creatorul minunatei "Cântări a Americii" privea lung pe fereastră şi spunea, ca pentru el: "Mă descarc şi eu în ziar!". Apoi, nea Cornel obişnuia să se retragă în borcanul lui (n.r. - birou din geam) şi să se uite la televizor. În urmă rămâneau ziarişti care bolboroseau a nemulţumire şi fugeau de realitate cu caştile pe urechi şi naufragiaţi pe youtube.com.

În acea după-amiază de început de iarnă, unul cu aer mucalit a trântit o constatare: "Aşadar, proştii se duc", aducându-şi aminte că el, nea Cornel, se duce în fiecare seară acasă cu maşina sa mare înmatriculată cu numărul B xx DUC.

Marţi seară, Cornel Nistorescu a pus punctul final, pe cea din urmă pagină a "Cotidianului": "Aveţi în faţă ultimul număr al ziarului «Cotidianul» din acest an. S-ar putea să reapară în anul următor. La fel de bine s-ar putea să nu mai apară niciodată şi numele să nu se mai regăsească decât în dicţionarele de istoria presei."

După ce am semnat zece ştiri în publicaţia muribundă (cu pseudonimul Cristian Mihalcea) şi am mâncat trei sendvişuri cu ziariştii rămaşi fără ziar, îmi îndes şapca pe cap şi mă furişez în noapte. Cu numele meu adevărat şi cu sentimentul de vinovăţie că am serviciu.