Adevarul.ro

Unora dintre noi, care călătoresc prin lume, le place să facă paralele de genul: în cutare ţară, "Coca-Cola e mai dulce ca la noi" sau, dimpotrivă, "mai acrişoară"; ba e mai

Unora dintre noi, care călătoresc prin lume, le place să facă paralele de genul: în cutare ţară, "Coca-Cola e mai dulce ca la noi" sau, dimpotrivă, "mai acrişoară"; ba e mai concentrată... ba mai aromată... Dar unanim se spune că "la noi e mai acidulată". Bine, dar... unde poate fi băută adevărata Coca-Cola?

Se pare că acest lucru a fost posibil în Atlanta, Georgia, SUA, în 1885, când un laborant al doctorului John Steth Pemberton (1831-1888) i-ar fi oferit unui pacient un pahar de sirop Coca-Cola dizolvat cu sifon. Acesta ar fi spus "mmm, delicios...", dând astfel girul celei mai celebre băuturi răcoritoare din epoca industrială. "Excelent" - a venit apoi verdictul celor de la Jacob's Pharmacy, care au achiziţionat în 1886 primul bidon de sirop concentrat, în scopul de a vinde Coca-Cola carbogazificată "la draft", cu 5 cenţi paharul. "Delicious and refreshing" sunt atributele cu care a fost publicizată de la început noua băutură şi care constituie definiţia ei până în zilele noastre.

Dr. Pemberton, medic şi chimist, comercializa încă dinainte un vin tonic având la bază extract de coca, aşa-zisul Pemberton's French Coca Wine. Se spune că dr. Pemberton îşi prescria vinul sie însuşi, ca remediu pentru dependenţa de morfină pe care o căpătase în urma rănilor suferite în 1865, în timpul Războiului de Secesiune (în care luptase ca locotenent-colonel de cavalerie, de partea confederaţilor). Prohibiţia alcoolului declarată în Atlanta în 1885 îl obligă pe inventivul doctor să găsească o formulă alternativă pentru vinul său tămăduitor. Băutura avea să fie numită Coca-Cola, după numele ingredientelor principale: extractele de frunze de coca (stimulent) şi de nucă de kola (sursă de cofeină).

Noua combinaţie părea să întrunească mai multe efecte benefice. Dr. Pemberton îşi laudă descoperirea ca fiind nu doar un stimulent eficient în combaterea dependenţei de morfină, ci şi ca un remediu pentru dispepsie, neurastenie, dureri de cap şi impotenţă! Pe lângă băutura carbogazoasă, Pemberton continuă să vândă în farmacie siropul concentrat de Coca-Cola ca remediu pentru stări de vomă şi tulburări stomacale minore.
Se pare că John Pemberton nu a fost prea convins de succesul băuturii sale ca suc răcoritor. În anii următori va vinde brevetul de fabricare mai multor producători, dintre care Asa Griggs Candler va rămâne din 1888 unic producător şi îmbuteliator; şi, din 1892, unic deţinător al mărcii (prin The Coca-Cola Company).

Noi restricţionări prohibitive ale formulei originale de Coca-Cola aveau să survină în 1891, când este redusă concentraţia de cocaină (din frunzele de coca), şi, succesiv, în 1904, când se recurge la folosirea exclusivă în fabricaţie de frunze "stinse" de coca (non-narcotice), tratate în acest scop printr-un proces chimic anume. Coca-Cola le va datora de acum încolo frunzelor de coca doar efectul tonic-stimulator, nu şi pe cel atenuator de dureri care l-au împins pe dr. Pemberton să-şi perfecţioneze licoarea ca o alternativă mai blândă şi mai naturală a morfinei.

Azi, în plină epocă de avânt al nutriţionismului, când Coca-Cola este tot mai mult asociată cu chimicalele şi preparatele junk food, cu obezitatea precoce şi diabetul zaharat, merită să ne amintim că această băutură a fost la începuturi un medicament naturist! Şi merită să îi ascultăm pe medicii mai puţin încrâncenaţi - dintre care nu puţini pediatri - care ne recomandă Coca-Cola ca tonic şi antidepresiv uşor (evident, dacă e consumată cu moderaţie).