Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă sunt vedetele cele mai îndrăgite de public, însă grupul Divertis este lider în audienţă, iar vedeta Happy Hour atrage cele mai consistente venituri din publicitate. Studiul referitor la percepţia românilor asupra unor vedete, comandat de paginademedia.ro, le cataloghează pe Mihaela Rădulescu şi pe Andreea Marin drept „fumate“.
„Cronica Cârcotaşilor" (Prima TV) se bucură de cea mai mare notorietate potrivit unei cercetări realizate de firma Exact Cercetare şi Consultanţă, la comanda site-ului paginademedia.ro, referitor la percepţia populaţiei tinere (15-49 de ani din mediul urban) asupra celor mai cunoscute vedete arată că realizatorii emisiunii „Cârcotaşii" sunt urmaţi de Andreea Esca, prezentatoarea Ştirilor Pro TV de la ora 19.00 şi de echipa Divertis.
Mai citeşte şi:
VIDEO În „bucătăria“ trupei Divertis
Cercetarea a mai evidenţiat şi vedetele care displac publicului sau cele pe care le consideră...„fumate".
Astfel, Mircea Badea (În gura presei) conduce în clasamentul celor mai enervante vedete. În plus, potrivit studiului publicul a început să se plictisească de Andreea Marin şi de Mihaela Rădulescu. Petrişor Obae, comanditarul studiului şi editor paginademedia.ro, spune că acest studiu este necesar posturilor TV care „îşi pot da seama cam unde se plasează vedetele în ochii publicului". Astfel, în funcţie de opţiunile telespectatorilor, televiziunile îşi pot aranja în grila de programe o vedetă şi pentru o altă emisiune ştiind cum este percepută de public.
Trebuie precizat că proprietarul firmei de cercetare Exact este Lăcrămioara Loghin, fost şef de marketing şi cercetare la Kiss Fm, post radio care se află în aceeaşi familie cu Prima TV.
Cătălin Măruţă
Interesant este că topul audienţelor este diferit faţă de cel al notorietăţii. Astfel, dacă vedetele cu cea mai mare notorietate sunt Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă, cei care au cele mai bune audienţe în 2009 sunt de departe membrii grupului Divertis. Aceştia au adus anul trecut în medie, un milion de telespectatori din mediul urban pe minut.
Audienţa nu este generată doar de vedetă
În acelaşi timp, „Cronica Cârcotaşilor" a avut o audienţă medie de 436.000 de telespectatori. Întrebat cum explică aceste diferenţe, Petrişor Obae declară că „nu există o legătură proporţională între gradul de notorietate şi audienţă. Mecanismul este mult mai complex".
La rândul său, Cristi Pârvan, Managing Partner Media Target Group, spune că audienţa unei nu este generată doar de vedetă, ci de produsul media în care este „ambalată", de sloturile orare în care este difuzată şi de marketingul investit în acea emisiune.

Valentin Darie (stânga), Dragoş Stoica (sus), Toni Grecu (centru) şi Claudiu Maier
Teo Trandafir, bălăcărită de Huidu pe internet
Şerban Huidu nu este cârcotaş numai în timpul emisiunii pe care o face pentru Prima TV, ci şi în viaţa de zi cu zi. Luni, omul de televiziune s-a apucat să o vorbească de rău pe Teo Trandafir (foto), plecată în urmă cu un an de la Prima. „Teo şi-a negociat un contract aberant: 20.000 de euro plus TVA pe ediţie. Adică 100.000 de euro pe săptămână, adică 400.000 de euro pe lună", a spus Şerban Huidu. El s-a văitat că cele mai populare vedete TV autohtone (Cârcotaşii, Esca, Divertis, Răzvan şi Dani, Dan Negru şi Măruţă) nu câştigă împreună într-un an patru milioane de euro, cât ar fi câştigat Teo în 10 luni de la Prima.
S-a ajuns la ameninţări
Suma de 20.000 de euro pe ediţie pentru vedeta emisiunii „Teo Live" este greu de imaginat, mai ales pe piaţa de televiziune din România. Teo Trandafir nu a trecut peste critica lui Huidu şi a reacţionat, şi ea, tot pe blog: „20.000 de euro de ediţie nu-ţi dă nici Sfântul Duh pentru o emisiune aşezată la ora patru după-masa, când nu prea e lumea pe-acasă".
Ulterior, Şerban Huidu a trecut la ameninţări: „Dacă (n.r. - Teo) merge mai departe, s-ar putea să se umple de ridicol şi mai mult decât a făcut-o până acum. Nu vorbeam neacoperit, credeţi-mă!".




















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza