Televiziunea trustului Intact a înregistrat, în martie 2009, o audienţă peste cea a ProTV. Postul Antena 1 a fost urmărit în luna martie de 830.000 de telespectatori, în medie, pe minut, pe când ProTV a avut 829.000 de privitori în intervalul 19.00 - 23.00.
Timp de mulţi ani, televiziunea trustului MediaPro a fost lider incontestabil de audienţă, atât pe întreaga zi, cât şi în prime-time.Antena 1, postul concurent, a încercat din răsputeri să depăşească gigantul, însă de fiecare dată a ocupat locul al doilea. În luna martie, după mulţi ani în care a fost „numărul doi”, Antena 1 a reuşit să egaleze ratingul ProTV.
Astfel, în intervalul orar 19.00 - 23.00 din fiecare zi a lunii martie, televiziunea trustului Intact a fost urmărită în medie de 830.000 de telespectatori, aproximativ 7,2 puncte de rating. La mică distanţă se află ProTV cu 829.000 de privitori.
Unul dintre motoarele audienţei au fost cele trei meciuri din Liga I pe care Antena 1 le-a difuzat, precum şi partida în care a jucat naţionala României împotriva Serbiei. ProTV a rămas lider de audienţă pe întreaga zi, fiind urmărit de 369.000 de telespectatori în medie pe minut la nivel urban, iar postul Antena 1 de 337.000 de persoane.
GSP a crescut cu Liga I
În ceea ce priveşte ratingul celorlalte televiziuni, cea mai mare creştere a fost raportată de GSP TV. Deşi este vorba de câteva zeci de mii de privitori, postul de sport al trustului Intact s-a „trezit”, după o lungă iarnă, datorită meciurilor din Liga I.
Astfel, în luna martie, televiziunea a avut o audienţă medie de 26.000 de telespectatori pe minut pe întreaga zi (whole day), datorită celor 22 de meciuri din Liga I care au fost difuzate. Mai mult, în intervalul prime-time, GSP TV a fost urmărit de 68.000 de telespectatori, cu 119,4% mai mulţi decât în luna precedentă.
O evoluţie importantă în orele de maximă audienţă a avut-o şi postul Prima TV, al patrulea clasat în ierarhia televiziunilor generaliste. Televiziunea a avut o audienţă medie de 370.000 de persoane, cu 33% mai mare comparativ cu februarie.
Această creştere a fost influenţată de lansarea grilei de primăvară, cu reveniri ale unor emisiuni precum „Mondenii”, „Cireaşa de pe tort”, „Schimb de mame” şi „Cronica Cârcotaşilor”. Totul sub sloganul „We love to entertain you”.
Cea mai mare scădere de rating a avut-o B1 TV, care a fost urmărit, pe întreaga zi, de 38.000 de persoane, cu 22% mai puţine decât în februarie. Şi postul Realitatea a înregistrat o scădere de 18% a audienţei, de la 162.000 de telespectatori pe minut în luna februarie, până la 132.000 de privitori în luna martie.
Postul OTV are un rating modest
„Televiziunea de grasonieră“ a avut o uşoară creştere a ratingului. În luna martie, OTV a fost urmărit de 73.000 de persoane pe minut, cu 2% mai multe decât în luna precedentă, când a avut 71.000. În intervalul 19.00 – 23.00, televiziunea lui Dan Diaconescu a înregistrat, luna trecută, un rating mediu de 158.000 de telespectatori, cu 9% mai mare faţă de luna februarie.






















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza