- Miercuri 24 oct 2007
Primul proiect de identitate corporatistă a instituţiilor publice este puternic criticat de specialiştii în branding. Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG) a postat pe site-ul său
Primul proiect de identitate corporatistă a instituţiilor publice este puternic criticat de specialiştii în branding.Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG) a postat pe site-ul său proiectul Manualului de Identitate Vizuală pentru Administraţia Publică din România. Documentul conţine reguli care stabilesc imaginea unitară a instituţiilor publice din ţară.
Toate aceste norme urmăresc crearea unei identităţi corporative, care în România, din păcate, după 17 ani, nu este încă definită. Asemenea reglementări există, deja, în ţări precum Canada, Marea Britanie, Franţa, dar şi în companiile multinaţionale care dedică mii de paginii identităţii de brand.
"ASG şi-a propus să elaboreze un document care să asigure o standardizare clară, din punct de vedere vizual a relaţiei dintre instituţiile Administraţiei Publice şi cetăţeni", spune Alfred Bulai, preşedintele ASG. El precizează că "fără o identitate standardizată se creează impresia de eclectism vizual şi incoerenţă comunicaţională. Standardizarea tuturor documentelor elaborate de administraţia publică s-ar traduce pe termen mediu şi lung într-o economie de resurse şi o simplificare a modului de lucru al instituţiilor publice în relaţia cu cetăţenii."
Proiectul Manualului a fost postat pe site-ul agenţiei pentru a fi dezbătut atât de specialiştii în branding, cât şi de cei pasionaţi de acest domeniu.
După consultarea publică, va urma iniţierea şi promovarea unei hotărâri de guvern. După votarea sa în parlament, normele din Manual vor deveni "literă de lege". Alfred Bulai estimează că identitatea vizuală ar putea fi adoptată în prima parte a anului 2008.
Proiectul Manualului de Identitate Vizuală a fost realizat de firma Imagina, selectată în urma unui proces de achiziţie publică. ASG a făcut anunţul de achiziţie publică în luna martie a acestui an pe site-ul e-Licitaţie.ro. La acest anunţ nu s-a prezentat nicio companie. Cererea de ofertă a fost repetată, iar contractul cu Imagina a fost încheiat în luna aprilie. Compania Imagina, necunoscută în lumea brandingului românesc, a lucrat la manualul de identitate vizuală timp de cinci luni. Valoarea contractului semnat cu Imagina s-a ridicat la 136.493 lei cu TVA (aproximativ 40.000 de euro). A rezultat un manual de 93 de pagini.
Manualul este "măcelărit" de oamenii de branding
Solicitaţi de "Adevărul" să-şi exprime opiniile despre acest proiect, specialiştii celor mai importante firme de branding din România au ajuns la aceeaşi concluzie: grafica este ieftină şi copilărească. Bogdan Branzas, CEO& Creative Director la agenţia de branding Branzas, consideră că proiectul este "un exerciţiu grafic fără susţinere strategică, în afară de cea declarată, a standardizării documentelor, ceea ce putea fi realizată fără probleme şi fără ataşarea unui logo."
El afirmă că "tipul de literă utilizat - subţire, omuleţul galben străveziu fluturând steagul, împreună cu compoziţia şi proporţiile, conduc către o impresie de <
Cristian Petre, partener şi senior designer la compania Brandient, constată neprofesionalismul celor implicaţi în realizarea acestui proiect. "Sunt câteva aspecte mult prea flagrante: nu există un concept care să inducă ideea de instituţie sau de naţiune (poate doar de grădiniţă cu program prelungit), nu există o dialectică a elementelor care compun această imagine şi o motivaţie în alegerea fontului grecesc." Petre este surprins neplăcut de substituirea literei "i" cu un omuleţ galben, schimonosit, revoluţionar şi meschin.
La rândul său, Cristian Kit Paul, partener şi senior designer la Brandient, spune că "Logoul şi aplicarea acestuia este o lipsă de respect uluitoare pentru competenţă. Colegul său de la Brandient, Bogdan Dumitrache, crede că "logotipul este gândit şi desenat de dilentanţi, fără nicio idee în spate şi fără inspiraţie. Decizia ASG de a lua în consideraţie aşa ceva sugerează autism vizual şi... fuşereală. Păcatul suprem este urâţenia grotescă a întregului sistem vizual, de la logo la carte de vizită şi semnalizare. Decât urâţenie standardizată, mai bine lipsă."
Ştefan Liuţe, Strategy Director şi cofondator al Grapefruit, declară că identitatea vizuală a administraţiei publice şi reglementările aferente sunt clar inferioare calitativ. "Acestea denotă lipsa clară a unei strategii de brand, precum şi lipsa de competenţă creativă a autorilor lucrării." Liuţe avertizează că "dacă administraţia publică din
România va adopta această identitate, ea va constitui un obstacol în crearea unui brand puternic. Responsabilitatea va aparţine într-o astfel de situaţie în mai mare măsură clientului, ASG, decât furnizorului."
Intenţia ASG de creare a unei identităţi vizuale a administraţiei publice este lăudabilă.
Faptul că un proiect de o asemenea importanţă a fost pus în mâinile unei firme care nu şi-a câştigat prestigiu în lumea brandingului autohton, pune sub semnul îndoielii reuşita acestui proiect. Oricum, manualul se află în dezbatere şi pot fi aduse corecţii. Dar adevăratele sugestii ale specialiştilor în branding... costă bani şi nu se preiau dintr-un sondaj făcut pe site.
Cuprinsul Manualului
Proiectul, postat pe site-ul ASG, prezintă un set de elemente vizuale standardizate care trebuie să apară pe documentele administrative: foi cu antet, cărţi de vizită, formulare tipizate, corespondenţă, comunicări scrise. De asemenea, sunt prevăzute autocolantele ce trebuie aplicate pe autovehiculele din proprietatea instituţiilor publice (ministere, prefecturi, primării, agenţii guvernamentale) şi indicatoare instituţionale.










