m.adevarul.ro

Adevarul.ro

„Adevărul“, cele mai mari vânzări din ultimii 10 ani

  • Iulia Bunea

  • Joi 4 feb 2010

Ziarul „Adevărul“

Ziarul „Adevărul“

Publicaţia editată de Adevărul Holding a înregistrat în luna decembrie 2009 vânzări-record de 158.940 de exemplare pe apariţie, ajungând la nivelul atins în 2000. După ce a devenit liderul ziarelor de calitate în noiembrie 2008, cotidianul „Adevărul“ a reuşit să depăşească un nou prag, de 150.000 de exemplare. 

Ziarul „Adevărul" a avut o evoluţie furtunoasă de-a lungul anilor. De la vânzări de sute de mii de exemplare a scăzut brusc la câteva zeci de mii de exemplare. Cea mai abruptă scădere a fost înregistrată după ce Cristian Tudor Popescu a demisionat din funcţia de redactor-şef al ziarului „Adevărul", în matie 2005.

În momentul plecării acestuia, publicaţia vindea, în medie, 106.784 de exemplare pe apariţie. Vânzările au continuat să scadă până ce au ajuns la un minim de 22.789 de copii pe apariţie.

Românii se întorc la ziare

Schimbarea la finele lui 2006 a echipei de conducere a ajutat publicaţia să crească din nou. Strategia noului board de conducere a ajutat „Adevărul" să urce de la 24.720 de exemplare pe ediţie, în luna noiembrie 2006, la peste 35.000 în vara lui 2007. În noiembrie 2008, ziarul „Adevărul" devenea liderul publicaţiilor de calitate cu 56.140 de exemplare vândute, în medie, pe apariţie.
Ziarul este de 13 luni liderul publicaţiilor de calitate din România.

Dacă în cel de-al treilea trimestru vânzările ziarului „Adevărul" se plasau la 114.158 de exemplare pe ediţie, conform datelor Biroului Român de Audit al Tirajelor, celelalte publicaţii concurente se aflau cu mult în urmă. Astfel, „Jurnalul Naţional" a avut în perioada iulie-septembrie 2009, vânzări medii de 56.059 de exemplare, chiar şi cu insertul de carte. „România liberă" a ajuns la un nivel de 45.144 copii pe ediţie, iar „Evenimentul zilei" la 32.250.

După un an 2009 în care s-a distanţat tot mai mult de concurenţă, ziarul a atins, în decembrie, un nou record: 158.940 de exemplare pe apariţie. Asemenea cifre nu au mai fost realizate din iunie 2000, când publicaţia avea vânzări de 170.382 de exemplare pe apariţie. În plus, potrivit datelor interne, „Adevărul" a avut vânzări de 115.140 de exemplare pe apariţie în luna octombrie 2009 şi de 134.394 de copii în noiembrie. Această explozie a vânzărilor este o dovadă că, deşi s-a tot vehiculat că presa scrisă este pe moarte, chiar şi în aceste vremuri dificile, de criză, ziarele încă mai au cumpărători.

De când este făcută auditarea ziarelor de către BRAT, doar „Jurnalul Naţional" a reuşit, în 2005, să depăşească 150.000 de exemplare. În schimb, pentru „Evenimentul zilei" maximul a fost atins în februarie 2001: 134.383 de copii pe apariţie. De asemenea, „România liberă" a avut un maxim de 77.064 pe ediţie, atins în octombrie 2002.

„Click!" bate record după record

După ce a devenit liderul ziarelor din România, cu 211.776 de exemplare pe ediţie în februarie 2009, ziarul editat de Adevărul Holding a atins un maxim de 235.492 în iunie 2009.

„Adevărul" a trecut Prutul

Cotidianul „Adevărul" poate fi găsit, de la începutul lunii februarie 2010, la chioşcurile de ziare din Republica Moldova, alături de alte cinci publicaţii: „Libertatea", „Jurnalul Naţional", „Academia Caţavencu", „Gazeta Sporturilor" şi „Pro Sport". „Adevărul" este distribuit peste Prut la preţul de 5,75 de lei moldoveneşti (1,32 lei, calculat la cursul de 0,23 lei româneşti pentru un leu moldovenesc). Publicaţiile amintite sunt distribuite în reţeaua Moldpresa şi apar săptămânal, miercurea, când sunt vândute ediţiile de luni şi marţi ale ziarelor.

„Acest lucru s-a decis în urma unui proces îndelungat de negocieri. În funcţie de succesul vânzărilor vom aduce în chioşcuri şi alte titluri", a declarat Maia Hohlova, şefa departamentului de vânzări din cadrul Moldpresa, citată de timpul.md. Hohlova a adăugat că, pe viitor, reţeaua ar putea aduce în Moldova şi publicaţii scrise în limbile engleză, franceză, spaniolă, italiană şi germană.



MARIO COSPITO

Ambasadorul italian în România:„Românii nu mai sunt o problemă în Italia“

Ambasadorul Cospito afirmă că relaţiile româno-italiene înseamnă mult mai mult decât problematica emigranţilor. Articol complet

Păpuşa Udrea şi căţeaua Lala

Andrei Crăciun

O creatoare populară vinde, pe treizeci de lei, o păpuşă făcută după chipul şi asemănarea Elenei Udrea.

Cozonacul succesului

Florin Iaru

Cetăţean normal, fără schelete în dulap, caut partid liberal autentic. Rog seriozitate. Exclus şuşe, manele şi mitocani.

Sfaturi periculoase

Nicolae Manolescu

Uite-aşa îmi dau seama că sfaturile cele mai bune pot fi periculoase. Mă jur, în sinea mea, să nu mai dau niciodată sfaturi nimănui.

Cuvinte care seamănă

Radu Paraschivescu

Suntem tentaţi să considerăm straniu tot ce n-a intrat până acum în orizontul nostru.

Vlad Epurescu - Blog

Vlad Epurescu

Chiar nu v-aţi săturat de Becali?

14:5618.11.09

Ceaiul de la ora 5

Sabin Orcan

PRO TV, televiziunea-cioclu

17:5312.11.09

Blog de bine

Laurenţiu Ciocăzanu

Ingerul Dinica

17:4012.11.09

Adevarul on Facebook



Monica Pop

„E nedrept ce i s-a întâmplat doctorului Ciomu”

Cel mai vechi director de spital din Capitală, Monica Pop, spune că orice medic din lume greşeşte. Articol complet