In luna februarie, inflatia - 0,6%
0In aceste conditii, tinta de 9% pentru acest an este considerata "foarte ambitioasa"
Cresterea mai lenta a preturilor la marfurile nealimentare si a tarifelor pentru servicii a reusit sa contrabalanseze partial scumpirile la produsele alimentare, astfel ca rata inflatiei inregistrata in luna februarie a fost de 0,6%. Rata inflatiei, cumulata pe primele doua luni ale acestui an, a fost de 1,7%, conditii in care analistii privesc cu precautie la tinta de 9% propusa de guvern pentru sfarsitul anului. "Este o tinta foarte ambitioasa. Este bine ca in februarie a.c. nu s-a depasit nivelul inregistrat in februarie 2003. Eu sper ca aprecierea nominala a leului in cursul lunii trecute sa fi potolit preturile, astfel incat in martie sa avem o rata mai mica", ne-a declarat profesorul de economie Daniel Daianu, fost ministru de Finante. In opinia sa, problema majora ramane intelegerea cu FMI de majorare trimestriala a tarifelor la gaze si energie. "Din pacate, aceste cresteri trimestriale vor avea un efect psihologic si preturile se vor misca. Acum, cifrele nu sunt totusi dramatice, dar se acopera cu ce am avut anul trecut. Pentru a se atinge tinta de 9%, in luna martie si mai departe trebuie sa se recupereze pe parcurs", a mai spus Daianu. In luna februarie, populatia a platit pentru alimente cu 0,8% mai mult fata de ianuarie, in timp ce preturile produselor nealimentare au avut o medie cu doar 0,5% mai mare fata de luna precedenta. Potrivit datelor Statisticii, painea, laptele de vaca si cartofii s-au scumpit semnificativ, in timp ce ouale, fructele exotice si carnea de porc s-au ieftinit fata de ianuarie. Cu exceptia combustibililor si frigiderelor, care s-au scumpit cu 1%, celelalte marfuri nealimentare au avut preturi cu putin peste nivelurile din luna precedenta. In sectorul serviciilor, scumpiri s-au inregistrat la transportul feroviar si abonamentele auto, scaderi consemnandu-se la serviciile de telefonie si in transportul aerian.