Unde e mai bine să vă plasaţi banii: în pensie privată sau unit-linked?
0Dacă asigurările îţi oferă garanţia unui venit minim la bătrâneţe, pensiile private au avantajul unei capitalizări mai bune Oferta de pensii private va pune serios pe gânduri
Dacă asigurările îţi oferă garanţia unui venit minim la bătrâneţe, pensiile private au avantajul unei capitalizări mai bune
Oferta de pensii private va pune serios pe gânduri angajaţii români care, începând cu anul acesta, vor trebui să analizeze cum şi unde îşi vor administra banii pentru bătrâneţe.
Cel mai important pas pentru contributorii la sistemul obligatoriu de pensii administrate privat va începe în luna august anul acesta, când toţi salariaţii sub 35 de ani vor fi obligaţi să adere la un fond. În acelaşi timp, angajaţii cu vârste între 35 şi 45 de ani vor putea adera opţional.
E bine de ştiut că, după patru luni, cei sub 35 de ani care nu au depus opţiunea pentru un fond vor fi redistribuiţi aleatoriu şi proporţional, cu ajutorul unui soft informatic către administratorii deja existenţi pe piaţă.
Pensiile private de pilon III intră în concurenţă cu anumite produse de asigurare aflate deja pe piată, cum ar fi asigurările de viaţă cu componentă investiţională (unit-linked), o concurenţă în avantajul contribuabililor care vor să aibă o pensie garantată, dar şi una cu profit. Varianta de investiţie va trebui aleasă în funcţie de veniturile pe care fiecare le aşteaptă la vârsta de pensionare.
Poliţele unit-linked, recomandate pentru investiţii pe termen lung
Piaţa poliţelor unit-linked este aproximată de principalii jucători ai pieţei la 100 milioane de euro, cu perspectiva unui ritm de creştere de 15% anul acesta.
Situaţia fondurilor unit-linked este asemănătoare celei de pe piaţa fondurilor mutuale, unde cel mai mare randament (30%) a fost obţinut de un fond de acţiuni, iar cel mai redus (-3,5%), de un fond de obligaţiuni.
Primele fonduri de pensii facultative vor avea un profil investiţional conservator, cu risc redus, dar ulterior administratorii vor putea aduce pe piaţă fonduri cu plasamente mai riscante, dar şi cu randamente mari. Pe de altă parte, datorită faptului că toţi administratorii trebuie să asigure un profit minim, stabilit de Comisie, toţi jucătorii de pe piaţă vor investi la fel pentru că nu îşi pot permite să investească diferit (mai riscant), dar să fie sub minim şi să iasă de pe piaţă. În cazul poliţelor unit-linked, nu există această limitare.
Poliţele unit-linked sunt bune ca opţiune de economisire doar pentru un termen mai lung, adică privind deja spre perioada de pensionare, pentru ca investiţiile să aibă timp să capitalizeze randamentul. Programele de investiţii de tip unit-linkeded combină o asigurare de viaţă tradiţională cu o componentă investiţională, asemănătoare fondurilor mutuale.
Câteva recomandări, care să ajute angajaţii în luarea unei decizii corecte, le putem face cu ajutorul lui Theodor Alexandrescu, directorul AIG Life.
"Cu cât angajatul începe să cotizeze de la o vârstă mai mică, cu atât contribuţia lunară a sa va fi mai mică", spune Alexandrescu. De asemenea, oficialul AIG recomandă întâi o pensie garantată pentru a asigurarea unui minim de trai decent. În funcţie de lungimea perioadei de acumulare se recomandă alegerea de fonduri cu risc echilibrat, care generează şi profituri echilibrate.
"Recomand ca angajatul să contribuie până la vârsta aleasă de pensionare şi să nu-şi lichideze fondul înainte de pensionare", mai spune Alexandrescu.
În cazul produselor de tip unit-linked persoana are posibilitatea să-şi aleagă gradul de risc al fondurilor. O investiţie presupune: lichiditate, risc şi profit. "Dacă ai lichiditate şi profit mai mare, ai şi risc mai mare", explică directorul AIG.
Gradul de risc al fondurilor poate fi dinamic - cu participare crescută pe Bursă, echilibrat - contribuţia la bursă şi la celelalte instrumente de piaţă sunt în proporţii egale şi grad scăzut.
Exemplu de calcul al pensiei
- Am comparat un produs de tip unit-linked cu venit la pensionare şi un produs cu venit la pensionare conform Legii 204/2006. Am luat în calcul un venit cu aceeaşi valoare a contribuţiei de 1.500 RON/an (adică 125 RON/lună), pentru un bărbat de 35 de ani şi vârsta de maturitate la 60 de ani (presupunând că alege să se pensioneze la 60 de ani şi nu 65 ani, cum e termenul legal). S-a considerat o rată a profitului de 7,5%/an în ambele cazuri (adică pentru produse unit-linked sau pensie garantată) pe întreaga durată a programului.
- Pensia lunară fi de 733 RON/lună cu 25% mai mare în cazul produselor de asigurare tip unit-linked faţă de de produsele de pensie facultativă conform Legii 204 (în acest caz pensia ar ajunge la 584 RON/lună).
- În calculul efectuat s-a ţinut cont de deductibilitatea primei (maxim 2,6 euro/ lună) şi de neimpozitarea beneficiului în cazul asigurării. În plus, produsele de asigurare oferă în aceiaşi bani şi o protecţie suplimentară, respectiv de scutire de plată a primelor în caz de invaliditate de accident (dacă asiguratul suferă un accident până la vârsta de pensionare, societatea de asiguări continuă să-i plătească poliţa pentru ca la vârsta de pensionare aleasă acesta să primească suma estimată la început).