Astăzi se alege o nouă conducere la Bursa de Valori Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) vor alege astăzi noul Consiliu de Administraţie, în cursa pentru funcţia de preşedinte înscriindu-se trei candidaţi, Stere Farmache, Mircea Botta şi Dan Paul, iar Cristian Sima va cere acţionarilor voie să-şi depună candidatura, după ce ieri şi-a dat demisia din funcţiile de membru al Consiliilor de Administraţie ale Bursei din Sibiu şi Casei Române de Compensaţie.

Deşi în piaţă au existat unele zvonuri privind intenţia administratorului fondului de investiţii Broadhurst Investments, Siminel Andrei, de a candida la funcţia de preşedinte al CA la BVB, acesta vizează numai un loc de administrator.

Pentru o funcţie de membru în Consiliul de Administraţie al BVB şi-au depus candidatura până în prezent 31 de persoane. Printre aceştia se regăseşte Septimiu Stoica, preşedintele Bursei Române de Mărfuri şi fost preşedinte al CA la BVB, în perioada 2006 - 2007.

Mircea Botta este membru în Consiliul de Administraţie al BVB, iar Dan Paul - preşedintele Asociaţiei Brokerilor şi vicepreşedinte al Bursei. Cei doi candidează şi pentru un loc de membru în Consiliul de Administraţie. Stere Farmache este actualul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti şi şi-a depus candidatura pentru un nou mandat. El nu candidează şi pentru funcţia de administrator, ci doar pentru cea de preşedinte a CA. Farmache este preşedintele CA al BVB din decembrie 2007, iar între 1995 şi 2008 a fost directorul general al bursei.

Acţionarii vor analiza astăzi şi unele modificări la actul constitutiv al Bursei, în vederea listării operatorului de piaţă pe propria platformă. Administratorii operatorului de piaţă au propus şi reducerea numărului de membri ai Consiliului de Administraţie de la nouă la şapte.

Actuala conducere a BVB este alcătuită din Stere Farmache (preşedinte al CA), Ovidiu Sergiu Pop şi Dan Paul (vicepreşedinţi), Mircea Botta - secretar general, Liviu Giugiumica, Dana Mirela Ionescu, Rareş Doralin Nilaş, Octavian Molnar şi Adrian Mănăilă - membrii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite