„Vedem în România un mare potenţial“
0OMV va menţine cât mai ridicate investiţiile programate pentru Petrom, estimează Helmut Langanger, membru în boardul companiei. Tăierea din sumele destinate investiţiilor OMV în România nu va duce decât la amânarea unor proiecte, nu la renunţarea la ele, ne asigură proprietarii Petrom.
Bugetul alocat pentru explorare şi pentru producţie la nivelul grupului OMV va fi redus cu o treime, ceea ce va conduce la o reducere a producţiei estimate pentru 2010 la 350.000 – 360.000 de barili echivalent petrol (bep) pe zi, faţă de obiectivul iniţial de 400.000 bep/zi.
“Diminuarea cu 10% a producţiei estimate pe următorii doi ani, în condiţiile în care finanţarea sectorului scade cu 30%, poate fi considerată un rezultat bun”, ne-a declarat Helmut Langanger, membru al boardului OMV şi responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie.
Însă la Petrom reducerile de cheltuieli pentru susţinerea producţiei de hidrocarburi va fi mai redusă decât în alte ţări. “În România sunt necesare investiţii, pentru că are rezerve semnificative şi cel mai mare potenţial”, a adăugat Langanger.
Investiţiile depind de cotaţiile ţiţeiului
Nivelul investiţiilor este dependent de cotaţia barilului de ţiţei, care a scăzut spre 50 de dolari/baril. „Preţul de 50 de dolari/baril nu mi se pare a fi unul extrem.
Problema nu e preţul, ci viteza cu care s-a prăbuşit şi menţinerea unei volatilităţi extreme”, explică preşedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer.
O variaţie de un dolar la preţul barilului de petrol reprezintă plus sau minus 50 milioane de dolari pentru veniturile OMV, a explicat Langanger.
Astfel că este normal să fie adoptată o strategie conservatoare de dezvoltare, costurile de producţie urmând a fi reduse până în 2010 la 13 dolari/baril, faţă de 14,6 dolari pe baril obţinut în primele nouă luni ale acestui an.
Pe termen mediu şi lung, preţul petrolului se va întoarce în zona a 80 – 100 dolari/baril, cu toate că, pe termen scurt, contracţia economică poate să impună o cotaţie cuprinsă între 60 şi 80 de dolari/baril.
Forarea de noi sonde, încetinită
Forarea de noi sonde va fi întârziată, iar în perimetrele din România se vor executa sonde de adâncimi mai mari, mizându-se mai mult pe punerea în producţie a zăcămintelor de gaze decât de petrol. Factorul de recuperare din zăcămintele de ţiţei va creşte în România la 34%.
“Pentru compania noastră, o creştere de 1% a factorului de recuperare se traduce printr-o producţie suplimentară de 20 milioane de barili pe an”, a spus Langenger.
Responsabilul cu explorarea şi cu producţia din cadrul grupului OMV consideră că rezervele existente pot asigura o satisfacere a cererii interne pentru câteva decenii, dacă investiţiile pentru înlocuirea zăcămintelor epuizate vor continua.
Totuşi, nu se mai aşteaptă descoperirea unor zăcăminte noi de mari dimensiuni, care să conducă la o creştere spectaculoasă a producţiei de hidrocarburi în România. În condiţiile actuale, OMV mizează pe creşterea organică a companiei, banii fiind utilizaţi pentru investiţii proprii.