Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Fonduri de la UE pentru perfecţionarea medicilor

28 iulie 2009, 21:21 |  Autor: Adina Vlad  | 

Fonduri de la UE pentru perfecţionarea medicilor

Fonduri de la UE pentru perfecţionarea medicilor

 

Societatea International Computer School a primit o finanţare în valoare de peste 780.000 de lei pentru instruirea cadrelor medicale din judeţele Vrancea, Buzău şi Brăila.O firmă din Bucureşti a beneficiat de sprijin nerambursabil în vederea organizării de cursuri de iniţiere în folosirea calculatorului pentru doctorii de familie.

Mai citeşte şi:
Bani de la UE pentru instruirea angajaţilor
UE sprijină creşterea ocupării în mediul rural
Parteneriate sociale susţinute de UE
Calificare europeană în resurse umane
Promovează idei de afaceri cu bani de la UE
IMM-urile nu vor fonduri europene


Cu banii primiţi de la Uniunea Europeană, firma International Computer School va desfăşura programe de instruire pentru medicii de familie din judeţele Vrancea, Buzău şi Brăila. Sprijinul a fost obţinut în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Axa prioritară 3, Domeniul „Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii“.

Cursurile organizate vor viza iniţierea şi perfecţionarea în folosirea calculatorului a 10 medici de familie din judeţul Vrancea şi a câte 100 de medici din judeţul Buzău şi din Brăila. „Proiectul îi vizează pe medicii de familie din regiunea Sud-Muntenia, mai ales pe cei din mediul rural, din cadrul celor trei judeţe Vrancea, Buzău şi Brăila“, povesteşte managerul de proiect, Eduardo Fierro.

Are experienţă cu fondurile comunitare

Programul este realizat împreună cu Societatea Medicilor de Medicină Generală/Medicină de Familie din Brăila şi cu Patronatul Medicilor de Familie din Buzău. „Pentru organizarea cursurilor vom închiria spaţii, dar avem deja un sediu al nostru în Focşani şi unul în Buzău“ , explică Fierro. Managerul de proiect spune că a mai accesat fonduri PHARE pentru dezvoltarea firmei sale, aşa încât decizia apelării la finanţare europeană a venit firesc.

„Am folosit banii de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea resurselor umane, aici fiind vorba despre medicii de familie“, adaugă managerul de proiect. Actele au fost depuse în decembrie anul trecut, iar contractul a fost semnat în iunie 2009. „În iulie şi în august ne vom ocupa de închirierea spaţiilor pentru cursuri, de evaluarea celor înscrişi în proiect, vom lua echipamentele şi, în septembrie, vom începe cursurile“, spune Fierro.

Partea de cofinanţare acoperită de International

Computer School este de 7% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului şi este acoperită din fonduri proprii. În ceea ce priveşte procesul de evaluare şi selecţie, managerul admite că durează prea mult, iar marea problemă pe care a întâmpinat-o este neconcordanţa dintre instrucţiunile de completare a documentelor din ghid şi structura propriu-zisă a formularelor. „Legislaţia este o problemă, procesul de evaluare este prea lung, ar trebui luat în calcul faptul că sunt multe activităţi de pus la punct“, consideră Fierro.

Până la o sută de ore de cursuri

La proiect pot participa medicii de familie din cele trei judeţe incluse în program – Vrancea, Buzău şi Brăila - singura condiţie fiind ca aceştia să facă parte din Societatea Medicilor de Medicină Generală/Medicină de Familie din Brăila sau din Patronatul Medicilor de Familie din Buzău. Cursurile sunt certificate de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, iar, după absolvirea acestora, medicii vor avea o diplomă de operator calculator.

În funcţie de tipul cursului, dacă este de iniţiere sau de perfecţionare, acesta durează între opt şi o sută de ore. În ceea ce priveşte partea educativă, o treime va fi teorie, iar două treimi practică. Astfel, participanţii vor fi familiarizaţi cu noţiuni precum Windows, Microsoft Office, navigarea pe internet sau poştă electronică.

Din banii primiţi, managerul de proiect spune că vor acoperi costurile cu echipamentele, aici fiind incluse 10 calculatoare pentru centrul din Brăila, două xerox-uri, trei imprimante, cheltuielile de promovare şi cele cu plata serviciului de internet. În plus, vor fi plătite salariile a trei persoane angajate pentru centrul din Brăila.

Activităţi eligibile

Solicitanţii trebuie să elaboreze şi să furnizeze programe de formare profesională pentru iniţiere şi specializare privind noile tehnologii, controlul poluării, protecţia mediului, reorganizarea internă a firmelor sau domeniul sănătăţii.

Cine beneficiază de sprijin

Sprijinul nerambursabil poate fi solicitat de furnizori autorizaţi pentru formare profesională, publici sau privaţi, asociaţii profesionale sau ale IMM-urilor, organizaţii nonguvernamentale şi institute de cercetare în domeniul educaţiei. Finanţarea poate fi accesată de Ministerul Culturii şi Cultelor, de universităţi publice şi private, de Camere de Comerţ şi Industrie şi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    EXCLUSIV Război pentru scaunul de şef al lumii interlope din Galaţi

    Desemnarea noului şef, după moartea lui Marian Ivan, a stârnit patimă şi ameninţări cu moartea ...

    Prima provincie autonomă spaniolă salvată de la faliment de guvernul central: Valencia

    Noul guvern central al Spaniei a garantat refinanţarea datoriilor Valenciei, cea mai îndatorată ...

    Clanul lui Corduneanu a santajat o judecătoare şi un procuror din Galaţi

    În urmă cu câţiva ani, o judecătoare din Galaţi a fost nevoită să renunţe la judecarea unui pro ...

    FOTO Cel mai mare penis din lume este aproape la fel de lung cât cel mai mic om de pe Planetă

    Daniel Arthur Mead, cunoscut şi sub numele de Long Dong Silver, este probabil omul cu cel mai m ...

    Sfatul săptămânii: Obezitatea, boala secolului XXl

    Obezitatea a ajuns o epidemie a secolului XXl. România ocupă locul trei în Europa ca și număr d ...

    Arad: Clanul lui Uţu Rohozneanu a determinat două familii din Arad să părăsească ţara de frica lor

    Doi oameni, împreună cu familiile lor cu tot, au părăsit ţara din cauza bătăilor şi a ameninţăr ...

    Vipurile interlopilor la petrecerile clanului Corduneanu (VIDEO ŞI AUDIO)

    Ascultă mai sus dedicaţiile lui Cristi Nuca pentru fraţii Corduneanu. Aceştia organizau în Iaşi ...

    Forma penisului este dată de degetul mare

    De-a lungul timpului, în întreaga lume au apărut tot mai multe mituri despre cum poţi afla mai ...

    Cordunenii şi-au înnoit imaginea pe Facebook cu fotografii în care mimează opulenţa FOTO

    Unii membri ai clanului Corduneanu par să fie foarte activi pe reţelel de socializeare. Pe un c ...

    Clanul Cordunenilor acţiona şi la Braşov

    Procurorii DIICOT, care au făcut descinderile, au în vizor şi un braşovean, suspectat de legăt ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole