Tinerii agricultori pot primi bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană acordă sprijin nerambursabil de până la 25.000 de euro pentru tinerii fermieri. Fondurile europene disponibile prin măsura 112, “Instalarea tinerilor fermieri”, sunt destinate agricultorilor începători şi vizează modernizarea sectorului agricol.

Sprijinul pentru instalare este de 10.000 de euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE (unitate de dimensiune economică).

Pentru exploataţiile care depăşesc acest standard, ajutorul pentru instalare poate creşte cu 2.000 de euro pentru fiecare unitate de dimensiune economică. Totuşi, suma acordată nu poate depăşi 25.000 de euro pentru o exploataţie.

Tinerii sunt avantajaţi

Solicitanţii trebuie să se instaleze pentru prima data în exploataţia agricolă ca şi conducători ai acesteia. Beneficiarii eligibili sunt fermierii în vîrsta de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 de UDE.

Mai pot beneficia de finanţare prin măsura 112 şi persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi cele familiale, dar şi societăţile cu răspundere limitată.

Cursurile de specializare, o obligaţie

Solicitantul  trebuie să fie membru al unei familii de fermier şi trebuie să fi lucrat mai mult de jumătate din timpul său de lucru în cadrul fermei, nu neapărat în cadrul familiei, cu 12 luni înaintea instalării sale pe exploataţie.

În plus, ferma pentru care solicită ajutor trebuie să fie una aflată într-o zonă defavorizată. Beneficiarul trebuie să deţină sau să se angajeze să dobândească anumite competenţe şi calificări în domeniul în care va lucra şi trebuie să prezinte un plan de afaceri.

Astfel, în primii trei ani de la primirea sprijinului, acesta trebuia să urmeze cursuri în cel puţin unul din domeniile: managementul exploataţiei agricole, contabilitatea fermei, protecţia mediului sau agricultura ecologică.

Felix Lucuţar, managing partner la Agriculture Capital&Engineering, spune că beneficiarii trebuie să ştie că banii se primesc în două tranşe. Astfel, 60% din bani se primesc la aprobarea cererii de finanţare, iar 40% la finalizarea acţiunilor cuprinse în planul de afaceri, după verificarea acestora.

Cum creşti punctajul?

Nu pot obţine finanţare beneficiarii înregistraţi pe lista debitorilor către Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit până la achitarea integrală a datoriei.

Nici beneficiarii care au contracte de finanţare reziliate pentru Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, din cauza nerespectării clauzelor contractuale şi rezilierea are o vechime mai mică de un an, nu pot obţine ajutor financiar. Fermele mici, cu dimensiune între 6 şi 8 UDE, sunt avantajate.

Solicitanţii obţin mai multe puncte dacă exploataţia se află în proprietate şi nu în arendă, dacă beneficiarul este membru al unui grup de producători ai unei asociaţii profesionale cu profil agricol, al unei cooperative agricole sau a unei organizaţii de îmbunătăţiri funciare (de exemplu organizaţiile de udători). 

Dimensiunea economică a fermei

cap de animal    UDE

Vaci de lapte       0,261
Scroafe               0,243
Gaini ouătoare     0,596
Iepuri (femele)      0,001
Capre                  0,011
Gaşte                  0,878
Raţe                    0,328
Oi                       0,008

Cultură/ha    UDE

Grâu                    0,280
Porumb boabe       0,213
Cartofi                  1,174
Sfecla de zahar     0,547
Floarea soarelui     0,173
Legume proaspete   2,257
Pepeni                   2,883
Tutun                     1,228

Proiecte prezentate de „Adevărul“

data apariţiei    articolul   

9 aprilie    „Adevărul“ te învaţă cum să iei bani europeni
10 aprilie    Fondurile europene, pas cu pas
13 aprilie    Cofinanţarea, factor-cheie în demararea proiectului
14 aprilie    Bani europeni pentru agricultură
15 aprilie    UE îţi plăteşte jumătate din tractor
16 aprilie    Mierea nu îndulceşte birocraţia europeană
17 aprilie    Sere europene pentru legumele româneşti
18 aprilie    Experţii în fonduri UE răspund cititorilor „Adevărul“
21 aprilie    UE te ajută să investeşti într-o livadă profitabilă
22 aprilie    Fă-ţi fermă de vaci pe bani europeni!
23 aprilie    Fermă de porci pe bani europeni
24 aprilie     Procesează carne cu bani de la UE!
25 aprilie    Experţii în fonduri răspund cititorilor
27 aprilie    Procesează lapte la standarde europene!
28 aprilie    UE îţi dă bani pentru abator de bovine
29 aprilie    Depozite moderne cu bani de la UE
30 aprilie    Bani europeni pentru vinuri româneşti
1 mai    Creşte pui de carne la standarde europene!
2 mai    Experţii în fonduri răspund cititorilor
4 mai    Fermele ecologice merg bine cu bani de la UE
5 mai    Brânzeturi speciale cu gust european
6 mai    La ce uşi baţi pentru banii de la UE
7 mai    Fabrică de nutreţuri cu bani de la UE
8 mai    Staţie de incubaţie cu sprijin de la UE
9 mai    Experţii în fonduri răspund cititorilor
11 mai    Proiecte eligibile fără şanse de finanţare
12 mai    Recrează-te la ţară cu bani europeni!
13 mai    Bani europeni pentru meşteşugarii români
14 mai     Dezvoltă serviciile din comună cu bani de la UE!

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite