Terenurile, surse de finanţare pentru firmele autohtone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Strategia folosită până de curând, mai ales de companiile din industria uşoară, ajută şi la consolidarea marilor businessuri. Activele imobiliare aflate în proprietatea companiilor se

Strategia folosită până de curând, mai ales de companiile din industria uşoară, ajută şi la consolidarea marilor businessuri.

Activele imobiliare aflate în proprietatea companiilor se dovedesc o adevărată sursă de finanţare, atunci când afacerea are nevoie de noi infuzii de capital. Dacă la început fenomenul a fost mai vizibil cu precădere în industria textilă, mai nou şi firme impuse pe piaţă în alte domenii anunţă tranzacţii importante cu terenuri şi clădiri, în vederea consolidării afacerilor.

Flamingo, Negro2000, SIF Transilvania, Industria Iutei, Ilefor (parte a grupului Mobexpert), Iaşitex, Carpatex sunt doar câteva companii care au decis în ultima vreme că pentru susţinerea businessului este nevoie de o restrângere de activitate.

Firmele mici îşi reduc datoriile

Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, consideră că această practică va fi tot mai evidentă. "Activele sunt mai ales, în cazul firmelor mici, o modalitate de a scăpa de faliment. Iar acest lucru este valabil în domeniul textil, unde multe firme au început să-şi vândă terenurile şi halele de producţie ca să supravieţuiască", explică Pogonaru.

În opinia sa, după şocul cursului de schimb, micii întreprinzători au fost loviţi şi de scumpirea, dar şi de lipsa forţei de muncă, fapt ce a dus la acumularea de datorii către stat. "Ca să-şi achite datoriile, multe din firmele aflate în dificultate trebuie să-şi diminueze portofoliul de proprietăţi", spune Pogonaru. Mai mult decât atât, vânzarea de terenuri este necesară însă şi pentru susţinerea investiţiilor în echipamente şi protecţia mediului, pentru a atinge standardele Uniunii Europene.

De exemplu, producătorul de ţesături şi fibre din bumbac - Iaşitex Iaşi (listat pe fosta piaţă electronică Rasdaq) a anunţat săptămâna trecută că va scoate la vânzare două terenuri în valoare de 3 milioane de euro. Acţionarii companiei au hotărât vânzarea, prin licitaţie publică, a două terenuri de 800 mp, respectiv 4.400 mp şi construcţiile aferente situate în Iaşi, la un preţ minim de 580 de euro/mp.

Maria Grapini, preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei uşoare (FEPAIUS), subliniază că fenomenul este unul extins la scară largă la nivelul întregii ţări. "Din păcate, tot mai multe firme se văd nevoite să-şi vândă terenurile şi clădirile aferente. De exemplu, compania Industria Iutei din Bucureşti, specializată în producţia de fire, sfori, saci din cânepă şi in, a luat decizia vânzării parţiale a terenului deţinut. O strategie asemănătoare a abordat şi Carpatex Braşov", precizează Grapini.

Bani pentru noi capacităţi de producţie

Această modalitate de finanţare este folosită şi de companii din industria alimentară. De exemplu, liderul pieţei de produse din peşte -Negro 2000 - a luat decizia vânzării de teren. "Compania Negro 2000 a achiziţionat câteva terenuri, pentru realizarea unui proiect de investiţii proprii, în vederea extinderii capacităţilor actuale de producţie", a declarat, pentru "Adevărul", Flori Vlad, administrator unic al companiei. Proiectul vizează construirea unui depozit pentru produse congelate cu o capacitate de 2.000 de tone şi construirea unei fabrici noi de producţie.

"Ca urmare a evaluării terenurilor de către specialiştii în domeniu, proiectul se va realiza numai pe terenurile care corespund cerinţelor de autorizare pentru construcţii destinate sectorului alimentar. Prin urmare, terenurile care nu corespund cerinţelor de autorizare vor fi vândute, iar banii obţinuţi vor fi utilizaţi pentru realizarea investiţiilor menţionate", susţine Vlad.

Vânzarea terenurilor susţine extinderea Flanco

Tot săptămâna trecută, al treilea jucător pe piaţa de electronice şi electrocasnice din ţara noastră, Flamingo International, a finalizat o tranzacţie de peste 10 milioane de euro, cu Nepi Bucharest One SRL. Compania de investiţii imobiliare din Marea Britanie a cumpărat patru proprietăţi care au aparţinut retailerului, localizate în Bucureşti, Bacău, Iaşi şi pe şoseaua Bucureşti - Braşov.

"Vom folosi cele peste 10 milioane de euro obţinute în urma acestei tranzacţii pentru a susţine dezvoltarea afacerilor de anul acesta prin deschiderea a şapte noi magazine Flanco World până la finalul anului şi prin îmbunătăţirea cash-flow-ului în scopul atingerii unui vârf al vânzărilor în perioada următoare", a declarat Jiri Rizek, CEO Flamingo International.

Potrivit acestuia, vânzarea proprietăţilor imobiliare se află în deplină concordanţă cu strategia de concentrare asupra liniei principale de business, retailul electronic.

"Ne aşteptăm ca dezvoltarea reţelei de magazine Flanco World până la finalul acestui an să contribuie la succesul sezonului de vânzări din această iarnă," a declarat Rizek. Tranzacţia derulată de către Flamingo International şi Nepi Bucharest One SRL vine după ce grupul a estimat o creştere a profitabilitatăţii pentru finalul acestui an, aşteptând o cifră de afaceri în valoare de 161,2 milioane de euro, cu 5% mai mult decât rezultatele raportate la finalul lui 2006, şi un profit net de 520.000 de euro.

Şi acţionarii societăţii turistice THR Marea Neagră din Eforie Nord( tranzacţionată la BVB) a decis la începutul acestei luni vânzarea mai multor active ca parte a strategiei de restructurare a companiei. THR Marea Neagră va vinde mai multe hoteluri şi terenuri de pe litoral, prin licitaţie publică, pornind de la preţul total de 14,93 milioane de euro, fără TVA.

Acţionarul majoritar al companiei - SIF Transilvania - a anunţat că va investi 100 milioane de euro în societăţile de turism din portofoliu în următorii doi-trei ani. Societatea de investiţii, cel mai mare investitor din turismul autohton, intenţionează să demoleze peste 90% din hotelurile deţinute pentru că nu mai pot fi reabilitate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite