Strategiile pe termen lung, tot mai agreate de investitorii la bursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii de la Bursa din Sibiu şi-au început deja pariurile, pe piaţa derivatelor, pentru scadenţa în luna martie 2008 Deşi "nu aduce anul ce aduce ceasul", investitorii de pe piaţa

Jucătorii de la Bursa din Sibiu şi-au început deja pariurile, pe piaţa derivatelor, pentru scadenţa în luna martie 2008

Deşi "nu aduce anul ce aduce ceasul", investitorii de pe piaţa la termen încearcă să anticipeze încă de pe acum preţurile la care vor fi tranzacţionate anumite contracte peste mai bine de 12 luni. Astfel se face că săptămâna trecută a prilejuit, la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri din Sibiu (BMFMS), tranzacţionarea în premieră a scadenţei martie 2008, prin intermediul derivatelor SIF Oltenia (SIF 5). Interesul pentru acest termen s-a extins în şedinţa următoare şi asupra derivatelor pe acţiunile SIF Moldova (SIF 2).

Deşi scadenţele la 9 şi 12 luni au fost introduse pe piaţa la termen începând doar de anul trecut, investitorii au început deja să ia în calcul pentru strategiile investiţie şi perioadele mai lungi de timp, eficiente mai ales prin prisma hedgingului.

Derivatele pe SIF 5 şi SIF 2 au dat tonul pentru primăvara lui 2008

Spre exemplu, prin hedging, cel care are în portofoliu acţiuni pe piaţa spot poate acoperi riscul de scădere a acestora prin vânzarea de contracte futures pe acţiunile respective, la o scadenţă cât mai îndepărtată. În acest fel, practic, valoarea portofoliului investitorului nu se va mai schimba, indiferent de evoluţia pieţei. Tranzacţionarea scadenţei martie 2008 la câteva sesiuni distanţă de momentul lansării acesteia susţine conturarea interesului investitorilor pentru protejarea portofoliilor de oscilaţiile bursei. "Curiozitatea investitorilor pe piaţa sibiană pare a se extinde din ce în ce mai mult. Evaluarea unor derivate la scadenţe atât de îndepărtate face dovada maturizării investitorilor şi dă posibilitatea aplicării unor analize mai aprofundate asupra societăţilor", este de părere Mirabela Coos, broker la SSIF Broker Cluj. Astfel, la mijlocul săptămânii trecute, au fost tranzacţionate derivate pe SIF 5, cu scadenţa martie viitor, la preţul de 4,1300 lei/acţiune, iar în următoarea şedinţă, derivatele pe SIF 2 au fost cotate pentru martie 2008 la 3,5200 lei/acţiune. Cu toate că sunt abia la început, dacă ţinem cont că au fost lansate în iulie 2007, este de aşteptat ca scadenţele la 9 şi 12 luni să departajeze, în timp, investitorii pe termen lung de speculatori, care se orientează cu precădere către scadenţele mai scurte.

În primul trimestru, sectorul financiar a deţinut 96% din totalul contractelor

Contractele pe active suport din sectorul financiar au fost, de altfel, şi preferatele investitorilor pe piaţa la termen în primele trei luni din acest an. Astfel, tranzacţiile cu derivatele pe Societăţi de Investiţii Financiare şi pe acţiunile emitenţilor bancari au deţinut în primul trimestru o pondere de 96% din totalul contractelor încheiate, urmat de cel petrolier, cu 4,23%. "DESIF 2 au fost derivatele cu cea mai mare priză la investitori, care au încheiat 685.194 de contracte cu o valoare de circa 2,1 miliarde de lei", subliniază reprezentanţii bursei sibiene. DESIF 2 au dominat ierarhia produselor derivate în toate cele trei luni, obţinând de fiecare dată prima poziţie, iar martie a fost luna în care DESIF 2 au atins cel mai bun nivel, cu peste 264.000 contracte. Pe piaţa de la Sibiu, în primul trimestru din acest an a fost transferat echivalentul a 685 milioane de acţiuni SIF 2, transferurile pe acest activ suport crescut de 4,73 ori faţă de perioada similară a anului trecut.

Şi derivatele pe acţiunile SIF 5 au avut parte de o evoluţie bună de la începutul anului în curs. DESIF 5 au încheiat primul trimestru cu un volum de aproape 564.000 contracte, de trei ori superior celui din acelaşi trimestru de anul trecut. Valoarea echivalentă rulajului DESIF 5 a depăşit 1,9 miliarde lei. Contractele realizate în această perioadă reprezintă echivalentul a 564 milioane de acţiuni SIF 5.

Locul trei în topul trimestrial a revenit unui produs derivat din aria băncilor: DETLV. Potrivit reprezentanţilor BMFMS, derivatele pe acţiunile Băncii Transilvania au atins cota de 85.625 contracte.

Valoarea contractelor DETLV a atins pentru perioada precizată aproape 94 milioane de lei. Echivalentul în acţiuni TLV al transferurilor de pe contractul derivat DETLV pe piaţa futures sibiană se ridică la 85,6 milioane.

Până la sfârşitul acestui an, oficialii BMFMS şi-au propus obţinerea unui rulaj de aproximativ şase milioane de contracte, echivalent cu cel realizat în cei nouă ani anteriori.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite