Şi-au epuizat companiile de pe Rasdaq potenţialul de creştere?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indicele Rasdaq-C a înregistrat, în luna octombrie, o corecţie de 7,1%, fiind singurul indice bursier de pe piaţa autohtonă afectat de scăderi Ascensiunea principalelor societăţi

Indicele Rasdaq-C a înregistrat, în luna octombrie, o corecţie de 7,1%, fiind singurul indice bursier de pe piaţa autohtonă afectat de scăderi

Ascensiunea principalelor societăţi listate pe Rasdaq s-a temperat în ultima lună. Indicele Rasdaq-C a pierdut peste şapte puncte procentuale pe parcursul lunii octombrie, în timp ce acţiunile celor mai lichide companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-au scumpit, în medie, cu două puncte procentuale, iar indicele compozit a urcat cu 4%.

Analiştii consideră că "explozia" multor emitenţi de pe această piaţă în perioada verii a determinat, în ultima perioadă, un interes crescut pentru marcarea profiturilor.

Principalele companii tranzacţionate pe fosta piaţă electronică Rasdaq s-au apreciat spectaculos de la începutul anului. În primele trei trimestre, indicele Rasdaq-C a câştigat nu mai puţin de 124,9%, în timp ce BET, BET-C şi BET-FI s-au apreciat între 21 şi 33%.

Acţiunile au înglobat în preţ potenţialul de dezvoltare

Luna octombrie a marcat însă un recul al indicelui compozit al pieţei Rasdaq, în timp ce toţi ceilalţi indici au avut parte de un bilanţ pozitiv. "Rasdaq a crescut în prima parte a anului mult mai mult decât BVB. În general, companiile de pe Rasdaq au o volatilitate mai ridicată a preţurilor.

De aceea este normal ca atunci când piaţa traversează o perioada de corecţie, în cazul acestor companii scăderile să fie ceva mai ridicate faţă de media celor înregistrate pe segmentul principal de piaţă", subliniază Iulian Panait, preşedintele KTD Invest.

Impulsul înregistrat de emitenţii de pe Rasdaq a fost determinat şi de evoluţia BVB. "Starea de nehotărâre şi evoluţia în tunel a cotaţiilor acţiunilor listate la categoria I sau a II-a BVB s-au imprimat şi în evoluţia acţiunilor Rasdaq într-un mod negativ, cele mai lichide în ultimul an dintre acestea înregistrând în general scăderi ale cotaţiilor", explică Andreea Ciobanu, analist-şef la Intercapital.

La rândul său, Radu Popescu-Buzeu, analist-şef în cadrul KD Capital Management, explică faptul că principalele acţiuni cotate pe piaţa Rasdaq s-au apreciat puternic de la începutul anului, majoritatea înglobând în preţ potenţialul de dezvoltare.

"În cursul lunii octombrie, piaţa Rasdaq a suferit corecţii destul de severe pe fondul marcării profiturilor net superioare comparativ cu cele obţinute pe BVB de la începutul anului.

Dacă maximele pe indicii de pe piaţa principală au avut maxime între 30-35% creştere de la începutul anului, multe societăţi de pe piaţa secundară au dublat capitalizarea bursieră sau chiar mai mult, mai ales în condiţiile unor majorări de capital", spune Popescu-Buzeu.

Deprecierile au fost determinate şi de operarea de majorări de capital social, ceea ce a dus la presiuni pentru deprecierea preţurilor, mai ales că, în unele cazuri, au fost majorări ale capitalului social de 500-1.000%.

Tranzacţiile mari au salvat lichiditatea

Valoarea totală a schimburilor perfectate, în luna octombrie, pe piaţa Rasdaq, a depăşit 470 milioane de lei. "Piaţa Rasdaq a înregistrat o medie zilnică a valorilor tranzacţionate destul de scăzută în luna octombrie, lichiditatea pe aceşti emitenţi fiind salvată mai ales de schimburile de pachete mai mari", spune Andreea Ciobanu, analist-şef la Intercapital.

Cea mai mare tranzacţie a lunii a fost reprezentată de achiziţia de către grupul farmaceutic ungar Gedeon Richter a distribuitorului PharmaFarm (NAFA) din Cluj. Tranzacţia, încheiată pe piaţa negocierilor extrabursiere, s-a ridicat la 45,15 milioane de lei (13,5 milioane de euro).

Pe locul secund în topul lichidităţii pe luna octombrie s-a plasat Imotrust Arad (ARCV), cu un rulaj de 36,14 milioane de lei, urmată de Dafora Mediaş (DAFR), al cărei total a depăşit 22 milioane de lei.

Corecţiile ar putea continua până la IPO Transgaz

În lipsa interesului la cumpărare, corecţiile vor continua până în preajma datei de 27 noiembrie, atunci când va începe subscrierea acţiunilor Transgaz, consideră analiştii. "Anumiţi emitenţi au ajuns în prezent la preţuri atractive, însă o reluare a unui trend crescător pe aceste acţiuni va ţine şi de revenirea optimismului investitorilor în piaţă", susţine Andreea Ciobanu.

Investitorii pot lua totuşi în considerare şi oportunitatea cumpărării anumitor acţiuni ce au preţuri apropiate cu cele de la începutul anului în dauna subscrierii la un IPO ce va fi mult suprasubscris, consideră analistul KD Capital Management, Radu Popescu-Buzeu.

Astfel, în a doua jumătate a lunii decembrie, când se vor întoarce în piaţă banii lichizi provenind din suprasubscrierea ofertei Transgaz, analistul apreciază că este de aşteptat o revenire a cotaţiilor pe un trend ascendent.

De aceeaşi părere este şi Marian Lupu, director general adjunc la Estinvest Focşani. "Până la finalul anului, evoluţia BVB va fi influenţată de IPO Transgaz, după aşteptata suprasubscriere, o parte din bani se va întoarce în piaţă, apreciind indicii bursieri", conchide Lupu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite