România, în topurile previziunilor pesimiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analiştii Danske Bank, Eurobank şi cei ai Consensus Economics spun că inflaţia ameninţă mersul economiei Ne aflăm într-o "zonă periculoasă". La nivel regional, "situaţia devine din

Analiştii Danske Bank, Eurobank şi cei ai Consensus Economics spun că inflaţia ameninţă mersul economiei

Ne aflăm într-o "zonă periculoasă". La nivel regional, "situaţia devine din ce în ce mai rea" în ceea ce priveşte inflaţia. Deficitul de cont curent evoluează "de la rău la oribil", iar autorităţile fiscale din România sunt "oarbe" la evoluţia economiei. Acestea sunt notele celor mai recente rapoarte ale analiştilor internaţionali referitoare la situaţia macroeconomică a ţării noastre.

Alături de statele baltice şi Bulgaria, România rămâne una dintre cele mai riscante ţări din punct de vedere investiţional, spun analiştii celei mai mari bănci din Danemarca - Danske Bank. Izbucnirea crizei de pe pieţele financiare internaţionale a modificat şi perspectivele unor ţări care se bucurau la începutul anului de recomandări favorabile.

Astfel, dacă în luna februarie erau recomandate investiţiile în instrumentele financiare din Ungaria, Cehia şi Polonia în detrimentul celor din ţara noastră, raportul Danske Bank publicat la sfârşitul săptămânii trecute plasează cele trei ţări într-o zonă "galbenă", cu riscuri crescute în cazul unei "aterizări dure" ale acestor economii.

Declin până la jumătatea lui 2008

Referindu-se la inflaţia la nivel regional, analiştii Danske Bank susţin că "situaţia devine din ce în ce mai rea". Şi ultimul raport al Consensus Economics arată că "încrederea în perspectiva economică a României fost temperată de temerile privind inflaţia".

În ţara noastră, unde inflaţia a ajuns în luna noiembrie la o rată anualizată de 6,7%, analiştii estimează pentru finalul anului o medie situată între 6,5 şi 6,8%. Acest nivel va depăşi cu mult recentele estimări ale băncii centrale, de 5,7%, şi ale Comisiei Naţionale de Prognoză, de 6%. Ne aflăm, practic, în plin cutremur inflaţionist, atrag atenţia şi analiştii din ţara noastră.

"Cutremurul inflaţionist a început în septembrie-octombrie şi va mai continua până la jumătatea anului viitor. Înrăutăţirea indicatorilor macroeconomici va avea loc gradual, şi nu brusc. Nici inflaţia nu se va calma", apreciază Dragoş Cabat, preşedintele CFA România.

Deficitul de cont curent, o problemă din ce în ce mai mare

În ceea ce priveşte deficitul de cont curent din regiune, economiştii Danske Bank vorbesc despre o evoluţie "de la rău la oribil". După primele 10 luni, deficitul de cont curent din ţara noastră se ridică la 13,34 miliarde de euro, în creştere cu 71,7% faţă de nivelul consemnat în perioada similară a anului trecut.

La sfârşitul lunii octombrie, deficitul de cont curent reprezenta 11,3% din Produsul Intern Brut estimat pentru anul în curs. La rândul lor, economiştii de la Eurobank atrag atenţia că România se confruntă cu posibilitatea unei aterizări dure, în caz de criză. "Majorarea enormă a salariilor contribuie la avansul inflaţiei, a preţurilor imobiliarelor şi înrăutăţeşte deficitul de cont curent", se arată în ultimul raport al Eurobank.

Moneda naţională va continua să se deprecieze

Evoluţia economiei din ţara noastră este reflectată şi de evoluţia cursului de schimb. După aprecierea puternică a monedei naţionale în prima parte a anului, leul a intrat pe un trend descendent. Iar Banca Naţională a intervenit, prin scăderea dobânzii de politică monetară, considerând nesustenabilă creşterea puternică a leului.

Analiştii europeni sunt de părere că există riscul aprecierii monedei naţionale ca urmare a creşterii agresive a dobânzilor bancare, care afectează în mare măsură competitivitatea produselor româneşti pe piaţa externă. Pe de altă parte, o creştere mai moderată a dobânzilor ameninţă continuarea supraîncălzirii economiei, încurajând consumatorii să se îndatoreze tot mai mult, semnalează economiştii Eurobank. "Prognozele analiştilor străini sunt foarte corecte şi pertinente.

Semnalele de alarmă referitoare la deficitul comercial şi la supraevaluarea monedei naţionale au fost trase încă din vara acestui an. Este evident că creşterea economică nu mai poate fi susţinută pe termen lung", apreciază Dragoş Cabat.

În opinia analistului, moneda naţională va continua să se deprecieze. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, cel mai ridicat curs de referinţă din luna decembrie, de 3,5484 lei/euro, în urcare cu 2,51 bani faţă de rata publicată în ziua precedentă.

Şedinţă de tranzacţionare cu volume reduse

Spre finalul şedinţei interbancare de vineri, cursul de schimb a urcat la peste 3,56 lei/euro. Evoluţia a avut loc în contextul deprecierii valutelor din pieţele emergente, în urma diminuării apetitului pentru risc al jucătorilor şi îndreptarea acestora spre instrumentele lichide din piaţa monetară, consideră dealerii. Pe parcursul şedinţei, volumele transferate au fost reduse, iar cursul de schimb a atins un minim de 3,5160-3,5190 lei/euro, nivelul maxim fiind cel de la închidere.

Dacă pe termen scurt, leul ar putea pierde din nou teren în faţa monedei unice europene, pe termen lung, evoluţia cursului se anunţă tentantă pentru investitorii străini. Rentabilitatea anuală a monedei naţionale (incluzând şi efectul valutar) este estimată de către analiştii Erste Group la 6% pentru următorii ani, fiind una dintre cele mai ridicate din Europa Centrală şi de Est.

>> Creşterea economică din România nu mai poate fi susţinută pe termen lung
Dragoş Cabat,
preşedintele CFA România

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite