România, atractivă pentru fondurile cu capital de risc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2008 se aşteaptă dublarea volumului investiţiilor făcute de aceste organisme în economia autohtonă. Atrase de potenţialul ridicat al Europei Centrale şi de Est, investiţiile fondurilor

În 2008 se aşteaptă dublarea volumului investiţiilor făcute de aceste organisme în economia autohtonă.

Atrase de potenţialul ridicat al Europei Centrale şi de Est, investiţiile fondurilor cu capital de risc nu au ocolit această regiune. Conform datelor furnizate de Asociaţia de Investiţii Private şi Capital de Risc din Europa (EVCA), volumul acestora a crescut de aproape şapte ori începând cu anul 2003.

În 2006, valoarea cumulată a ajuns la 2.254 milioane de euro, dar se referă exclusiv la fondurile axate pe zona central-europeană. În plus, faţă de 2005, sumele totale au crescut aproximativ de trei ori. Un clasament ar indica Ungaria drept cel mai bun performer (734,4 milioane de euro), urmată de Cehia, cu 354 milioane de euro şi Polonia, cu 303 milioane de euro.

Investiţiile s-au orientat cu precădere în direcţia preluărilor de companii (68,6%), dezvoltarea prin extindere a unor firme (16%) şi înfiinţarea unor societăţi noi (8%). Între acestea, cele mai profitabile s-au dovedit a fi tranzacţiile finanţate parţial prin împrumuturi.

România ocupă locul 4 la investiţii

Cu 110 milioane de euro, sumă ce a luat calea fondurilor de capital cu risc în 2006, ţara noastră ocupă locul patru în clasament. Faţă de 2005, când volumul era de 70 milioane de euro, ne putem lăuda cu o creştere substanţială de 40 milioane de euro.

Ponderea cea mai ridicată este deţintă de către instituţiile guvernamentale (34,4%), urmate la mare distanţă de bănci cu 19,4%. Pentru 2007, volumul este aşteptat să fluctueze în jurul a 100 milioane de euro, nefiind aşteptată o creştere spectaculoasă.

Pentru anul ce urmează, previziunile sunt totuşi favorabile, estimările indicând o posibilă dublare a volumul investiţional spre finele lui 2008. Atractivitatea pieţei investiţionale româneşti este subliniată şi de prezenţa majorităţii celor mai puternice fonduri, nu doar a celor regionale, ci şi a celor care îşi desfăşoară activitatea la nivel mondial.

În prezent, cele mai atractive sectoare economice s-au dovedit a fi construcţiile şi industria producătoare de materiale de construcţii, alături de sectorul de sănătate şi de piaţa de retail. Totuşi, proporţia deţinută de acest tip de investiţii în structura Produsului Intern Brut rămâne scăzută, cumulând un modest 0,1%.

Situaţia nu pare să-i sperie însă pe investitori, căci, cu excepţia câtorva state europene (Suedia, Marea Britanie şi Olanda), nici un stat european nu a depăşit pragul de 1% din PIB în 2006. Practica a demonstrat că acolo unde fondurile de pensii private s-au bucurat de o tradiţie lungă (cum este şi cazul celor trei state), investiţiile de capital cu risc s-au bucurat de profituri ridicate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite