Restanţele faţă de băncile româneşti cresc accelerat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea creditelor restante ale populaţiei şi agenţilor economici se ridica la aproximativ 550 milioane de lei, la finele lunii aprilie, reprezentând 0,54% din totalul creditelor acordate (101,3

Valoarea creditelor restante ale populaţiei şi agenţilor economici se ridica la aproximativ 550 milioane de lei, la finele lunii aprilie, reprezentând 0,54% din totalul creditelor acordate (101,3 miliarde de lei).


Potrivit studiului privind comportamentul financiar al populaţiei şi agenţilor economici, comunicat de Banca Naţională a României (BNR), o treime din totalul restanţelor se înregistrează în Bucureşti. Capitala deţine primul loc la nivelul întregii ţări din acest punct de vedere, cu credite restante în valoare totală de 164 milioane de lei.

În primele patru luni din acest an, restanţele către băncile comerciale româneşti au crescut continuu, acumulându-se un sold total al creşterii de 136,8 milioane de lei. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, se acumulase un sold al creşterii restanţelor de numai 80 milioane de lei.

În aprilie 2007, restanţele la creditele în lei au ajuns la 413,2 milioane RON (0,7% din totalul împrumuturilor de acest fel acordate), iar la cele în valută au însumat 136,7 milioane RON (0,3% din totalul acordat în valută). Soldul total al creditelor acordate în lei a fost, în aprilie, de 52,5 miliarde lei, iar al celor în valută - de 48,4 miliarde lei.

Pe judeţe (după municipiul Bucureşti), cele mai multe restanţe sunt înregistrate în Ialomiţa - peste 23 milioane lei, Cluj - 27 milioane lei, Timiş - 21 milioane lei, Braşov - 19 milioane lei şi Sibiu - 14 milioane lei. Cele mai mici restanţe au fost înregistrate în judeţele Tulcea - 1,9 milioane lei, Sălaj - 2,9 milioane lei şi Olt - 3,23 milioane lei.

Populaţia are depozite de două ori mai mari decât firmele

Valoarea totală a depozitelor în lei şi în valută ale populaţiei şi agenţilor economici a depăşit suma de 61 miliarde lei în aprilie 2007, potrivit BNR. Populaţia a depus în bănci (lei+valută) echivalentul a 34,5 miliarde lei, în timp ce agenţii economici deţin depozite bancare totalizând 21,2 miliarde lei. Restul de 5,2 miliarde lei până la soldul total al depozitelor sunt deţinute de alte categorii de deponenţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite