Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Portretul-robot al solicitantului de credit „Prima Casă”

16 noiembrie 2011, 10:39 |  Autor: Adina Vlad | 

BCR a acordat până în prezent aproape 5.400 de credite „Prima Casă 4” în valoare de peste 200 de milioane de euro

BCR a acordat până în prezent aproape 5.400 de credite „Prima Casă 4” în valoare de peste 200 de milioane de euro

 

Este bărbat, cu vârsta între 25 şi 34 de ani, are studii superioare, dar nu are copii în întreţinere. Acesta este portretul-robot al românului care a contractat un credit „Prima Casa” în cadrul celei de-a patra etape a programului guvernamental, schiţat de BCR.

Banca a acordat până în prezent apriape 5.400 de credite „Prima Casă 4” în valoare de peste 200 de milioane de euro.

Valoarea medie a unui împrumut din programul „Prima Casă 4” este de 38.500 de euro, în scădere faţă de prima etapă a programului când valoarea medie a fost de 41.200 de euro. În plus, valoarea medie a avansului plătit de către clienţii BCR pentru achiziţionarea unei locuinţe a fost de 11%.

„Ritmul de acordare al creditelor «Prima Casă» este mult mai accelerat în etapa a patra în comparaţie cu etapele anterioare. Dacă după primele cinci luni ale primei etape a programului erau acordate peste 3.700 credite, după primele cinci luni ale celei de-a patra etape sunt acordate deja un număr de peste 5.350 credite“, se arată într-un comunicat al băncii.

Până în prezent, BCR a acordat peste 20.000 credite în cele patru etape ale programului, volumul acestor credite fiind de aproximativ 800 de milioane de euro.
 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Şansă dublă pentru cei care vor juca la Loto 6/49 de Anul Nou

    Ediţia de Anul Nou la Loto 6/49 va avea două trageri, una principală şi una suplimentară, numer ...

    Gloriosul bilanţ pe 2011 al ministrului Economiei, Ion Ariton: toate obiectivele, amânate pentru 2012

    Ministrul Economiei, Ion Ariton, a transmis astăzi presei un document de 18 pagini în care îşi ...

    2011: un an bun pentru economia americană?

    Situația economică americană, în prag de sfârșit de an, pare destul de roză: șomajul este în sc ...

    Programul Prima Casă va continua cel puţin până toamna viitoare

    Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Aurel Şarame ...

    INFOGRAFIE Fitch trimite Ungaria în categoria "gunoi" pentru investitori

    Agenţia de evaluare Fitch a redus ratingul Ungariei, la "BB+", cu perspectivă negativă, împingâ ...

    Deutsche Bank redevine principala bancă din Europa după cinci ani

    Deutsche Bank, care a continuat să achiziționeze active în timp ce rivalele sale au fost nevoit ...

    Radu Banciu: „Badea e prost şi pe lângă subiect, dar credibil“

    Realizatorul TV Radu Banciu spune despre Mircea Badea, care realizează emisiunea „În gura prese ...

    VIDEO "Ţăranul cu Maserati" iese din nou la rampă cu o invitaţie pentru Băsescu şi Udrea

    Petre Crăete, cunoscut lumii ca "Ţăranul cu Maserati", a lansat zilele tecute o invitaţie pent ...

    O nouă televiziune în Bucureşti: TV Guide

    TV Guide este o nouă televiziune, care va funcţiona ca un ghid de programe TV şi va difuza, tot ...

    adevarul.ro este lider de audienţă şi în noiembrie. Vă mulţumim!

    În luna noiembrie, adevarul.ro a fost cel mai citit site de știri generale din România, cu pest ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole