Populaţia s-a împrumutat mai mult decât sectorul industrial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamica creditelor acordate de sistemul bancar urmează evoluţia înregistrată la nivelul Uniunii Europene Dezvoltarea rapidă a pieţei creditelor acordate persoanelor fizice apropie

Dinamica creditelor acordate de sistemul bancar urmează evoluţia înregistrată la nivelul Uniunii Europene

Dezvoltarea rapidă a pieţei creditelor acordate persoanelor fizice apropie structura finanţărilor din ţara noastră de cea europeană. În luna aprilie, populaţia a reuşit să strângă un sold al împrumuturilor mai mare decât cel primit de companiile din sectorul industrial.

Soldul total al împrumuturilor acordate de sistemul bancar s-a ridicat, în luna aprilie, la peste 117 miliarde de lei. Comparativ cu finalul anului trecut, volumul total al împrumuturilor s-a majorat cu circa 12,5%, conform datelor publicate de Banca Naţională. Iar evoluţia împrumuturilor acordate pe categorii de clienţi arată faptul că structura creditării din ţara noastră se apropie de cea europeană. Astfel, în luna aprilie, soldul creditelor acordate populaţiei l-a depăşit pe cel din sectorul industrial.

Creditele pentru populaţie, 27% din totalul finanţărilor

Datele BNR arată faptul că, la sfârşitul lui aprilie, persoanele fizice aveau credite de aproape 28 miliarde de lei, în timp ce finanţările din sectorul industrial au ajuns la circa 26,7 miliarde de lei.

Radu Crăciun, analistul-şef al ABN Amro Bank, susţine că evoluţia este una normală, iar dacă ne uităm la dinamica împrumuturilor acordate de instituţiile de credit în diferite sectoare ale economiei, acest eveniment era anticipat. Astfel, creditele acordate populaţiei au înregistrat un ritm de creştere de peste 100%, în timp ce finanţările primite de sectorul industrial înregistrează o creştere sub 30%.

Totodată, Ionuţ Dumitru, analistul-şef al Raiffeisen Bank, explică faptul că la nivelul zonei euro, volumul creditelor acordate populaţiei este aproximativ similar cu finanţarile primite de corporaţii. Spre exemplu, datele publicate de Banca Centrală Europeană arată faptul că, în luna mai, populaţia din zona euro avea credite de peste 4.600 miliarde de euro. În acelaşi timp, împrumuturile acordate corporaţiilor totalizau circa 4.04 miliarde de euro.

Iar dinamica împrumuturilor din ţara noastră îndreaptă sectorul bancar spre o structură similară a finanţării. În momentul de faţă, creditele acordate persoanelor fizice reprezintă circa 27% din finanţările totale ale companiilor. Totuşi, dacă ritmul de creştere al creditelor se menţine la valorile înregistrate în perioada ianuarie - aprilie, atunci ponderea împrumuturilor acordate populaţiei ar putea să se majoreze, până la finalul anului, cu circa trei procente.

Grad scăzut de penetrare bancară

Însă egalarea volumului de credite acordate populaţiei cu cel primit de companii nu se va realiza pe termen scurt. Motivul ţine de gradul de penetrare a sistemului bancar în economia românească. Astfel, un studiu realizat de institutul polonez de cercetare Intelace subliniază faptul că sistemul bancar din ţara noastră este printre cele mai slab dezvoltate din Europa Centrală şi de Est.

Astfel, chiar dacă activele totale s-au ridicat, anul trecut, la aproape 51 miliarde de euro, iar ritmul anual de creştere în perioada 2004 - 2006 a fost de peste 50%, nivelul activelor raportate la produsul intern brut este încă foarte scăzut. Spre exemplu, în timp ce în ţara noastră, raportul dintre active şi PIB este de circa 50%, media înregistrată la nivelul tuturor statelor din Europa Centrală şi de Est se ridică la peste 80%.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite