Piaţa brokerajului de credite bate spre jumătate de miliard de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare parte a împrumuturilor acordate anul trecut de intermediari au fost credite ipotecare şi de consum Apărută de câţiva ani, activitatea de intermediere de împrumuturi este

Cea mai mare parte a împrumuturilor acordate anul trecut de intermediari au fost credite ipotecare şi de consum

Apărută de câţiva ani, activitatea de intermediere de împrumuturi este una dintre cele mai promiţătoare afaceri din România. Astfel încât unele companii se pot lăuda deja cu depăşirea obiectivelor, chiar în primele luni după înfiinţare. Iar potenţialul acestui segment de piaţă este imens, având în vedere nivelul intermedierilor realizat de societăţile de profil în statele europene sau SUA.

Primele societăţi de intermediere de credite au apărut în România acum patru ani, moment din care pe piaţă s-au dezvoltat câteva zeci de astfel de companii specializate.

Serviciile acestora se adresează celor care au diferite proiecte şi s-au hotărât să le finanţeze printr-un împrumut, dar nu au de timp sau dispoziţia necesară pentru a bate pe la uşile băncilor.

150 milioane € în credite ipotecare

Succes garantatpentru brokerii de credite atâta timp cât sunt mulţi doritori de împrumuturi, iar intermedierea unui astfel de contract nu costă nimic clientul. "Probabil că la nivelul anului 2006 s-au acordat, prin intermediul brokerilor, credite însumând circa 400 milioane de euro. Însă mare parte din această sumă, undeva în jurul valorii de 250 milioane, a fost reprezentată de finanţările în magazinele de bunuri de larg consum tip Estima-Domo şi Credex-Altex. Brokerii independenţi de credite care oferă finanţări ipotecare şi credite de consum au înregistrat anul trecut un volum nu mai mare de 150 milioane euro", a declarat pentru Adevărul Viorel Udma, manager la Dr Credit.

Obiective anuale, atinse în trei luni

Sumele intermediate au crescut de la an la an. "Volumul creditelor intermediate de Gemini, anul trecut, a crescut cu 26% faţă de 2005, până la 60 de milioane de euro. În primul trimestru al acestui an, nivelul împrumuturilor s-a dublat faţă de perioada similară a anului 2005", ne-a declarat Anca Bidian, manager la Gemini Capital Consult. Pentru acest an şi pentru viitor, "estimările sunt optimiste", mai spune Anca Bidian, cu atât mai mult cu cât toate băncile işi relaxează condiţiile de creditare. Investiţia iniţială la Gemini a fost de câteva zeci de mii de euro, acum societatea având circa 100 de consultanţi în cinci oraşe.

Viitorul sună bine şi pentru companiile tinere. "Din experienţa Credit Team, societate care în luna mai intră în a patra lună de activitate, se pot intermedia lunar credite bancare de cel puţin un milion euro", declară Roxana Gavrilă, manager de Dezvoltare şi PR la Credit Team. Credit Team a ajuns deja la nouă puncte de lucru (sucursale proprii şi regim de franciză), până în iunie numărul acestora ajungând la 12.

Potenţial imens pentru intermedierile financiare

Gradul de intermediere al creditelor de către brokeri atinge 85% în SUA, pe când în Europa depăşeşte 45%-50%. "Prin comparaţie, România a atins doar 4%-5% grad de intermediere, iar apariţia firmelor de brokeraj bancar a cunoscut un avânt începând cu 2006", mai spune managerul Credit Team. Nivelul împrumuturilor acordate firmelor şi populaţiei se ridică la circa 12 miliarde de euro. "Gama de clienţi deservită de brokeri pleacă de la persoanele cu venit minim pe ecomonie, până la manageri de top şi afacerişti care împrumută sume cu cinci zerouri, în euro", mai spune Anca Bidian. Majoritatea solicitărilor, circa 80%, vizează obţinerea unui împrumut de nevoi personale. "Prin schimbarea normelor BNR, estimăm că vor fi multe aplicaţii pentru creditele imobiliare şi cele de nevoi personale cu ipoteca. În acelaşi timp, piaţa finanţărilor prin leasing auto cunoaşte o traiectorie acendentă", estimează Credit Team. Cert este că băncile sunt interesate de parteneriatul cu brokerii, care le lărgesc cota de piaţă fără cheltuieli prea mari, printr-o divizie mobilă de vânzări legată printr-un contract de parteneriat. Din totalul cererilor sunt acceptate circa 80% de solicitări, termenul de acordare a împrumutului variind de la o zi până la o lună.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite