Panica a spulberat din nou cotaţiile titlurilor SIF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii au pierdut ieri în medie 13,5%. Titlurile societăţilor de investiţii financiare s-au reîntors ieri, la preţurile de tranzacţionare de la jumătatea anului 2004.

Întreaga piaţă românească de capital s-a confruntat, în ultima şedinţă, cu un nou val de corecţii. Indicele societăţilor de investiţii financiare (BET-FI) s-a prăbuşit cu 13,52%, până la un nivel atins la jumătatea anului 2004. Acţiunile celor mai lichide zece companii au pierdut, în medie, aproape patru puncte procentuale, iar indicele compozit s-a depreciat cu 4,13% faţă de sesiunea anterioară.

SIF Transilvania a dat tonul

Sectorul financiar a fost puternic afectat de reluarea tranzacţiilor cu titluri SIF Transilvania (SIF3). Acestea s-au ieftinit ieri până la limita maximă de variaţie, de 15%.

“Prăbuşirea acţiunilor SIF Transilvania vine în urma deciziei Curţii de Apel de anulare a majorării capitalului social, care a bulversat investitorii. Probabil că investitorii sunt neîncrezători în evoluţia viitoare a SIF-ului, ceea ce s-a văzut mai ales din faptul că titlurile au rămas fără cumpărători după ceva timp de la deschidere”, a declarat, pentru NewsIn, Marcel Murgoci, director de tranzacţionare al Estinvest Focşani.

Tot peste 14% au pierdut şi titlurile SIF Oltenia (SIF5), care au închis la preţul de 0,6450 lei/acţiune şi cele ale SIF Moldova (SIF2), care au ajuns la 0,5650 lei/acţiune. Preţul titlurilor BRD a coborât cu 1,73%, la 8,5 lei, pe fondul unor schimburi de 1,59 milioane lei, iar acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) au atras o lichiditate de 1,56 milioane lei, şi s-au depreciat cu 13,24%, până la 0,59 lei.

Rulaj de 5,17 milioane de euro

Tot în sectorul financiar, titlurile Broker Cluj (BRK) s-au ieftinit cu 14,66%, la preţul de 0,2270 lei/acţiune. Lichiditatea pieţei principale s-a diminuat ieri la 5,17 milioane euro (18,5 milioane de lei). Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 6,51%, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a scăzut cu 5,64%. Acţiunile Petrom (SNP) au închis mai jos cu 10% faţă de şedinţa precedentă, la 0,1800 lei/titlu, iar cele ale Rompetrol Rafinare (RRC) au pierdut 3,01%.

La ora închiderii Bursei de la Bucureşti, pieţele europene înregistrau deprecieri semnificative, după ce temerile legate de o recesiune globală au revenit în prim-plan. Indicele principal al pieţei de la Frankfurt, DAX, pierdea 3,98%, iar indicele Bursei de la Paris, CAC40, cobora cu 4,21%. Indicele bursei londoneze, FTSE, scădea cu 3,44%.

Tranzacţii de 2,6 milioane de lei

Pe fosta piaţă electronică, numai indicele Rasdaq-Compozit s-a depreciat faţă de şedinţa precedentă cu 2,71%. Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 2,64 milioane de lei (736.939 euro). În topul lichidităţii s-a poziţionat Atlas Gip Ploieşti (ATGJ), cu 0,96 milioane de lei. Locul secund a fost ocupat de BAT Mediaş (BAME), cu 0,35 milioane de lei, iar următoarea poziţie a revenit ieri companiei Concefa Sibiu (COFI), cu 0,27 milioane de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite