OPINIE: Problema relansării economiei prin stimularea consumului și a creditării

Intenția autorităților române de a impulsiona relansarea economică prin stimularea consumului și a creditării a devenit în acest moment evidentă, după ce B.N.R.-ul a redus rata dobânzii de politică monetară până la minimul istoric de 5,25%. O astfel de abordare pleacă de la nişte principii care s-au dovedit eronate, şi se poate dovedi păguboasă pe termen lung.

Această măsură pare să aibă două scopuri. Primul: se consideră că momentan există un „deficit de cerere agregată” și se încearcă soluționarea acestei probleme prin creșterea consumului. Al doilea: printr-o politică monetară expansionistă, se încurajează creditarea și se facilitează accesul investitorilor la lichidități.

Evident, în spatele fiecărei măsuri de politică economică se găsesc anumite teorii la care, conștient sau nu, autoritățile fac apel (vrând-nevrând, teoria economică nu poate fi evitată). În cazul de față, avem de-a face cu două teze economice „de manual”. Pe de o parte, concentrarea asupra stimulării cererii agregate (prin încurajarea consumului public și/sau privat) nu poate decât să releve o revenire a gândirii keynesiste. Pe de altă parte, a doua idee, cum că economia dintr-o țară poate fi impulsionată prin simpla injecție de lichiditate (mai exact, creșterea artificială a cantității de bani din economie), este de asemenea o teză care captează în mod recurent atenția autorităților.

Cum funcționează mecanismele economice?

Conform teoriei, banca centrală dintr-o anumită țară are la dispoziție în principiu patru modalități de a crește masa monetară: scăderea rezervelor minime obligatorii, emisiune monetară, scădere ratei dobânzii de referință (sau ratei dobânzii de politică monetară) și operațiunile de piață monetară (în engleză “open market operations”).

BNR a folosit în principiu o combinație între ultimele două instrumente; astfel, s-au menținut ratele minime de rezerve obligatorii la 15% pentru lei și 20% pentru valută, dar s-a redus rata dobânzii de politică monetară în trepte succesive, de câte 0,25%, de la 6% la minimul istoric de 5,25%.

Măsura a fost gândită în felul următor. Rata dobânzii de politică monetară se folosește în calculul ratelor lunare ale creditelor oferite populației. Dacă populația ar plăti rate mai mici pentru creditele actuale, surplusul rezultat ar fi consumat, de unde rezultă că cererea agregată ar crește (deci primul scop ar fi îndeplinit). Totodată, dacă dobânzile cerute de băncile comerciale s-ar diminua, ar crește cererea de credite și s-ar facilita accesul mai multor persoane la finanțare, inclusiv pentru antreprenori (deci s-ar atinge și al doilea scop mai sus menționat).

Pericolele unei astfel de abordări

Cu riscul de a repeta poate ce s-a spus în trecut, criza actuală a avut ca sursă tocmai o perioadă de relaxare a creditării la nivel mondial. Există aproape un consens în rândul cercetătorilor că declanșarea actualei crize economice a început cu spargerea bulei speculative a sectorului imobiliar din S.U.A., a cărei apariție și dezvoltare a fost cauzată de acordarea mult prea ușoară a creditelor (în limbajul uzual le-am putea numi, ca să folosim o expresie uzuală, „credite doar cu buletinul”).

Totuși, motivul pentru care crizele economice sunt în mod necesar legate de expansiunea monetară este unul fundamental. Odată ce creditele sunt acordate la rate ale dobânzii sub nivelul la care acestea s-ar afla normal pe o piață liberă se modifică structura producției din economia respectivă.

Anumite ramuri ale activității economice, care înainte nu erau profitabile pentru investitori, acum devin atractive (mai ales investițiile pe termen lung). Resursele sunt atrase din anumite domenii de producție și investite în altele. Cu toate acestea, în realitate activitățile respective nu sunt productive, antreprenorii fiind înșelați de ratele mici ale dobânzii. În momentul în care se constată că investițiile au fost eronate, începe procesul de reajustare economică, proces ce implică întotdeauna falimente și șomaj.

Pe scurt, relaxarea creditării în România ar putea conduce la alimentarea unei creşteri artificiale, ce ar fi urmată în mod necesar de o altă corecţie a economie. Mai mult, se poate menționa și un al doilea pericol (pe care deși îl clasific separat este implicit legat de primul), respectiv posibilitatea apariției presiunilor inflaționiste. Dacă există mai mulți bani în economie, în mod necesar și prețurile vor crește. Este adevărat însă că decizia B.N.R. de a reduce rata de politică monetara a fost influențată și de faptul că rata inflației în februarie 2012 a scăzut la 2,6%. Prin urmare, este posibil să se fi luat în considerare un trade-off între inflație și creșterea creditării.

Care sunt erorile în acest raționament economic?

În raționamentul economic pe baza căruia s-au luat aceste măsuri de expansiune a masei monetare (…și țara noastră este departe de a fi unicul exemplu) există două erori critice: În primul rând se trece peste faptul că, în realitate, doar economisirea, și nu consumul, duce la creștere economică. Probarea acestui argument este imediată, tot ce trebuie făcut este o reducere la absurd: să ne imaginăm că un individ și-ar consuma în totalitate venitul lunar! Este evident că în acest caz, respectiva persoană nu ar avea cum să trăiască mai bine în viitor. Iar acest raţionament este cu atât mai mult valabil pentru o întreagă societate care și-ar consuma totalitatea veniturilor.

În al doilea rând se pierde din vedere faptul că prin creșterea artificială a cantității de bani (fiat) din economie, nu se poate stimula creșterea producției reale. Această teză rezultă imediat din faptul că banii nu au valoare de utilizare directă, ci doar ca mijloc de schimb. Prin urmare, creșterea cantității de bani din economie va duce la scăderea puterii de cumpărare și la redistribuirea avuției în societatea respectivă.

Pe baza acestor argumente, se poate spune că deciziile BNR ar putea ajuta unui aparent proces de relansare a economiei, dar, o susţinere reală a economiei nu se poate face însă decât prin limitarea expansiunii monetare și, implicit, de încurajare a economisirii. 

Alexandru Pătruţi este doctorand în economie şi cercetător asociat în cadrul Institutului Ludwig von Mises România